Feeds:
Articole
Comentarii

Și am fost zilele trecute, mai precis în week-end, la mult anunțatul și aplaudatul târg de Crăciun de la Universitate (sau Universitate Place, cum cu grație a fost denumită în romglezo-franceză de către specialiștii în lingvistică și signalistică din Primăria București).

Măi frate, atât de plin de tarabe cu chinezării! Kitsch lângă kitsch lângă poșircă fiartă (cu vin și bere în denumire) și câțiva așa-ziși vurști cumpărați de la Kaufland sau Real pârpoliți o idee la un grill electric.

Merită vizitate vreo 3-4 tarabe din cele peste 65 cu care se lăuda Primăria în comunicatele de presă. Una pe dreapta cum mergi către capătul din stânga al târgului (v-am lămurit, nu?🙂 ), după o tarabă cu vinoase, vinde niște îngerași și clopoței lucrați manual, din sticlă și metal. Interesanți și ei dar și oamenii care le-au creat și care le și vând în târg, în carne și oase sau mai degrabă cu gheață în oase la multe grade cu minus. Mai e o tarabă pe stânga de unde am cumpărat niște felicitări mai speciale, lucrate manual și care vinde și câteva icoane unicat foarte frumoase. Când ajung pe acasă fac un update și vă spun și numele creatorului. Mie mi-au plăcut mult. Mai e o tarabă unde am revăzut îngerașii din pănuși de porumb. Cred că e o modă, căci anul trecut era plin și la nemți de astfel de îngerași.

O singură tarabă vinde vin fiert din Germania care chiar are același gust cu cel pe care l-am băut anul trecut la Munchen.

În rest, jucării chinezești la prețuri de târg, căciuli și mănuși din engros-urile de la Europa/Doraly, chiar și sănii găsești. Care cred că se vând bine. Nu de alta, dar primăria nu a fost în stare să curețe de zăpada de pe partea pietonală a târgului, adică din locul de plimbat printre tarabe. Când am fost noi era o mega fleșcăială printre insule mari de gheață. Absolut infernal, foarte neprietenos cu copiii din acest punct de vedere.

În concluzie, dacă nu aveți ce face acasă mergeți în târgul de Crăciun de la Universitate, dar pe timp de zi și în cursul săptămânii când e mai puțin aglomerat. Veți găsi repede ce merită achiziționat acolo și veți pleca fără să fiți îmbrânciți sau călcați pe picioare de hoardele curioase. Pe de altă parte, mult mai interesant mi s-a părut pentru achiziții de cadouri Târgul Cărtureștilor deschis la librăria cu același nume din buricul Capitalei, mai exact aproape de Piața Romană, către care voi purcede chiar acum.

Generozitatea la copii

Știu că e mai greu de crezut că și copiii pot fi generoși, dar se întâmplă. Fii’mea, la cei 3 ani și 8 luni ai ei, m-a uimit în două rânduri în ultima vreme. Acum o săptămână doream să dăm câteva dintre jucăriile ei mai vechi unei alte fetițe. Pentru că două mașinuțe erau deja de mult scose din uz și deci uitate, am considerat că trebuie să îi cer voie pentru motocicleta ce îi rămăsese cam mică și care era preferata ei.

Nu doar că a fost de acord să o doneze, dar își și dorește să o cunoască pe fetița care se va juca cu motocicleta ei:) I-am promis că o va cunoaște la petrecerea de Moș Crăciun de la birou.

Dar asta nu a fost nimic. Astăzi de dimineață și-a găsit în ghetuțe cadourile de la Moș Nicolae și l-a anunțat și pe tati că și el a primit ceva. La un moment dat, tată-său zice „Mami nu a primit nimic pentru că a uitat să își așeze ghetuțele la ușă”, la care Sonia, de pe oliță: „Lasă, mami, că îți dau și ție să lingi acadeaua mea și să colorezi prințese”. M-a rupt:).

Eu sunt printre cetățenii – pieton și șofer – care obișnuiesc să informez Brigada Poliției Rutiere când mi se întâmplă ceva urât în trafic. Mai ales atunci când unii șoferi mai șmecheri vot să-și testeze roțile sau airbagurile pe oasele mele.

Acum câteva luni un tip cu BMW X5 sau X6 era să treacă peste mine pe o trece de pietoni de la Eroilor. Am făcut sesizare la Poliție și după un timp am văzut să un echipaj de la Rutieră se postează destul de frecvent în acea zonă. Am început să mă simt un pic mai în siguranță, dar cam atât. După un timp m-a sunat o domnișoară polițistă să mă informeze că l-au chemat la secție pe respectivul și i-au dat avertisment. M-a informat, de asemenea, că nu pot face mai mult pentru că nu am cum să aduc probe împotriva șoferului de BMW. Am primit chiar și răspuns scris.

După o vreme, pe Bd. Dimitrie Pompei, în dreptul Iride, o blondă de vreo 20 și ceva de ani, la volanul unui Matiz cu numărul B26VUS a accelerat în apropierea trecerii de pietoni pe care mă aflam deja împreună cu o colegă de birou. Supremă aroganță față de pieton pentru că la doar 5 metri mai departe a întors mașina pentru a o parca pe trotuar. Degeaba chemam atunci Poliția pentru că tot nu aveam probe deși aveam martor. Așa că i-am făcut și ei sesizare sugerând Poliției să pună o cameră de supraveghere acolo.

Astăză primesc un telefon de la un domn polițist care mă anunță că a chemat domnița la secție, i-a dat un avertisment și gata. În privința camerei, la acea trecere de pietoni există cameră de supraveghere dar ea aparține Primăriei și proba nu este omologată. Exact așa cum ați citit, așa mi-a spus polițistul la telefon.

Întrebarea mea firească este: de ce Primăria a dat atâția bani pe camerele alea dacă ele nu pot fi folosite pentru amendarea celor care încalcă legea, fie că nu opresc la trecerea de pietoni, fie că trec pe roșu sau fură mașini? Este evident că Poliția nu are suficiente cadre pentru a trimite pe teren mai multe echipaje. Dar atunci de ce nu folosesc infrastructura primăriei? La ce sunt folosite până la urmă acele camere montate pe stâlpi și pe blocuri?

 

De câteva săptămâni ne tot sună cei de la Romtelecom ca să vină să pună fibră optică. De cel puțin două ori până acum am stabilit ca sâmbăta să stăm acasă pentru a primi tehnicianul de la Romtelecom. Guess what? Am stat degeaba. Tehnicianul, deși a promis că vine, nu s-a executat.

Săptămâna trecută am primit din nou un telefon de la Romtelecom seara târziu. Același subiect: domnilor când vă găsim acasă ca să venim să punem fibra? Răspunsul nostru invariabil a fost dimineața foarte devreme sau seara ori sâmbăta. Răspunsul lor, de data aceasta ne-a lămurit de ce nu au venit în nicio sâmbătă în care au promis: păi noi avem program de la 9 la 5. Pe bune?, zic în gândul meu. Eu am de la 9 la 6 sau chiar mai lung. Deci tehnicienii de la Romtelecom muncesc maximum 8 ore fără pauză de masă, să înțeleg. Ori, ca în alte țări civilizate pauza de masă e inclusă în programul de 8 ore. Bun așa. Dar cum facem cu fibra?, îi întreb. Noi suntem acasă sâmbăta. Ne auzim vineri la telefon ca să stabilim o oră, căci nu putem sta în casă chiar toata ziua.

Ok, așteptăm telefonul vineri. Nu sună nimeni, evident. În schimb, primim o scrisoare semnată de onor dl Ghiman. Dacă vreți vă pun și poză. Ideea principală a scrisorii este că RT își schimbă infrastructura și e nevoie să ne programăm la un tehnician. Altfel, începând din 17 octombrie 2012 nu vom mai avea acces la serviciul de Internet. Bun așa.

A se reține că suntem de mulți ani clienți RT de telefonie, Internet și TV. Cel putin 6.

Sună al meu soț astăzi ca să facă programarea minunată a tehnicianului și ca să vadă cum e cu acea data limită – 17 Octombrie. Află cu stupoare de la fata din call center că pentru a primi fibra optică trebuie să semnăm pentru prelungirea contractului cu 2 ani. Și asta până pe 17 octombrie. Nice, nu?

La întrebarea Ce facem dacă vindem apartamentul într-o lună? duduia nu a avut habar ce să spună. Cu alte cuvinte, semnează pe 2 ani sau rămâi fără net. Iar dacă vinzi, mai vedem noi cum stă treaba. Frumos, n-am ce spune.

Pumn în gură marca Romtelecom.

______

Update: După câteva zile de la acest articol am primit un telefon de la PR-ul Romtelecom. O domnișoară foarte drăguță așa cum sunt toate cele care lucrează la PR la Romtelecom (salutări, Cris!) s-a oferit să mă ajute deși nu PR-ul trebuie să rezolve problemele de abordare a clienților care pornesc greșit din comercial. În cele din urmă, tehnicianul a fost disponibil și sâmbăta și nici nu am semnat un contract pe încă 2 ani.

…dar am găsit vreo 65 de comentarii neacceptate/șterse in admin, strânse cam într-un an de când nu am mai dat pe aici. Și m-am luat cu comentariile și nu am fost pe fază ca să scriu lucrurile inteligente pe care le gândisem. Și cum sunt cu mintea în vacanță…e greu să mă adun din nou.

A, da, voiam să comentez ceva legat de bac. Că e la modă de ieri și o să mai fie la modă până mâine cel târziu când headline/urile vor fi acaparate din nou cel puțin 20 de zile de Băsescu, Ponta, Crin și gașca lor.

Am citit un articol care reflectă în parte ceea ce gândesc și eu despre isteria cu Bac-ul. Am mai văzut în treacăt știrile de la TV și îmi pun retoric câteva întrebări încercând totodată să analizeze daca e ceva greșit acum, unde s-a schimbat macazul și unde mergem.

– Pe vremea mea, promovabilitatea la Bac era, la noi în liceu, de vreo 200-3 din care aia 3 era sigur o tipă rămasă gravidă în clasa a 12a și ceilalți doi niște scursuri care oricum nu veneau niciodată pe la școală. Erau 2 clase bune bune si restul de 6 mai puțin bune, iar cei care nu luaseră admiterea la liceu se școleau la așa-numitele școli profesionale devenite ulterior colegii tehnice sau mai știu eu ce. Acolo nu știu însă dacă se dădea bacul sau nu.

– În clasele unde se dădeau probele nu erau camere de luat vederi. Unii copiau (și nu contează deloc că acum sunt mai multe mijloace, erau suficiente și atunci și destul de inventive), alții nu, în măsura în care profesorul supraveghetor era mai permisiv și în măsura în care  riscai să fii dat afară și să iei 1 sau nu. Cred că așa este și acum, doar că, în plus, s-au mai adăugat niște camere de luat vederi. Sincer nu le văd rostul decât dacă profesorii sunt niște șpăgari nenorociți care pentru o pungă de cafea întorc capul când elevul scoate pe bancă tableta de pe care copiază în foia de examen ceea ce ar fi trebuit să aibă în cap. Ori nu cred că este cazul decât cu mici, foarte mici excepții.

– Se strângeau bani și acum 14 ani pentru ca profesorii să aibă ce suc să bea și ce fursec să mănânce cât timp stau supraveghetori. Habar nu am dacă erau plătiți ori ba pentru orele petrecute acolo, dar bănuiesc că nu. Totuși intră în atribuțiile lor de profesori să susțină și examenele.

– Subiectele veneau în ziua respectivă de la inspectorat, deci se presupune că oricum nimeni nu știa ce va pica. La fel și acum.

– Meditații făceau unii, ai căror părinți aveau mai mulți bani și care erau mai preocupați de viitorul copilului. Așa e și acum.

Și totuși, atunci promovabilitatea era de 98%, acum a scăzut sub 40%. Să fi devenit ca națiune atât de proști? Mi-e greu să cred. În plus, acum 14 ani se făcea teorie 100% la un liceu teoretic. Practica era aproape de 0%, chiar și în laboratoare. Acum, din câte am văzut, în licee elevii au acces la mult mai multe programe și ore de practică decât am avut eu, spre exemplu. A scăzut atât de dramatic calitatea profesorilor? A elevilor? Părinții nu se mai preocupă de viitorul lor în aceeași măsură? Poate câte ceva din toate acestea combinate. Plus multele, prea multele schimbări de reguli care s-au derulat din 1998 încoace cu repeziciune. Uneori chiar de 3-4 ori pe an școlar.

Și totuși, materia e cam aceeași. Caragiale și Eminescu învățam și atunci, Nichita era coșmarul elevilor înainte de Bac ca și acum, cu integralele tot 4-5 din clasă se luptau și le biruiau, istoria era cunoscută în medie cam de toată lumea, la nivel mediu. Limbi străine învățam cu toții și nu ne-a fost greu la Bac cu engleza. Mulți dintre băieți dădeau bacul la educație fizică și sport ca să scape mai ușor de o probă. Iar pietrele de încercare erau, ca și acum, matematica și limba română.

Ok, dacă pot să înțeleg că la matematică nu toți ne naștem egali, la limba română toți trăim în aceeași țară și se presupune că trebuie să comunicăm în română între noi.

Singura explicație ce îmi vine acum în minte este că ar trebui să fie mai puțini copii admiși în liceu, restul să se ducă la școli de meserii pentru care nu e nevoie să te îndoape cu integrale și limite, Marin Sorescu, Nichita Stănescu sau Liviu Rebreanu. Să iasă mecanici buni și ospătari buni care nu au nevoie de Bac ca să înșurubeze ceva la o mașină sau să aducă tava cu farfurii fără să verse ciorba pe drum. Sunt meserii care nu au nevoie de teorie, ci de practică, și dacă am avea niște foarte buni ospătari cred că și industria noastră de horeca ar avea de câștigat. Fără bac.

Iar cei care vor cu adevărat să pătrundă tainele biologiei, ale matematicii avansate, ale informaticii sau chimiei, sunt invitați la liceu, la un program mult mai strict dar creativ totodată, la care evaluarea finală să fie mult mai riguroasă decât acum și care să îi pregătească pentru ce va urma la facultate și după.

Iar Bacul să rămână opțional. Cum ar fi?

 

 

 

Nici nu ştiu când au trecut cei 7 ani de când am plecat din presă. Din când în când mă apucă o nostalgie a vremurilor de la ZF, deşi aş fi ipocrită să nu recunosc că acum mi-e relativ bine şi de partea cealaltă a baricadei.

Mă uit însă cu tristeţe la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi mai cu seamă în presă. Crizele de toate felurile au lovit puternic ceea ce altă dată putea fi un loc de muncă decent şi mai ales un loc de exprimare perfect. Sau aproape perfect. Da, ştiu, foştii mei colegi mă vor certa un pic în gând. Nu, dragi colegi, nu am uitat ce salariu aveam atunci şi mă întristează şi mai tare să aflu că acelea de acum sunt doar un pic mai mari. E ca şi cum ne-am fi întors în urmă cu 6-7 ani, nu-i aşa? Nu am uitat nici că şi pe atunci mai întârzia leafa chiar şi cu o săptămnă sau două. Nu am uitat nici că plecam în deplasări fără diurnă şi că pentru a cere o mărire mică mică de salariu aveam coşmaruri o lună. Nu am uitat nici că lucram duminica, dar nici întâlnirile de mai toate conferinţele de presă, nici alergarea lui Nica pe culoarele ministerului sau parlamentului, nici „excursiile” cu ocazia diverselor evenimente internaţionale de unde am venit cu o experienţă net îmbogăţită. Totul pare să se fi schimbat de atunci şi totuşi, imaginea de acum e parcă la fel. Trist. Chiar şi Niculina e la locul ei:). Şi salariile sunt aproape la locul lor. Doar foştii mei colegi nu mai sunt unde erau cum 3-4 ani.

Şi cel mai trist este că, deşi presa părea să fi evoluat exponenţial în următorii ani după plecarea mea de la ZF, crizele naturale sau induse din ultimii ani, inclusiv cea politică (ce, nu credeţi că inflaţia de ziare din perioada 2002-2007 a fost subvenţionată măcar parţial politic?) cumulate cu impotenţa celor mai mulţi manageri din industrie, par să fi dat lovitura de graţie. Cele mai greu lovite par a fi publicaţiile specializate. Financiare, IT, construcţii, auto, tot ce e de nişă şi nu pot servi la alegerile care vin.

Care sunt şansele celor care rămân fără slujbă la ziar? Migrează în online, la cele câteva publicaţii ce oferă content gratuit publicului lor de nişă. Sau migrează în PR (multe dintre jurnaliste caută un astfel e job sau au trecut deja în această barcă). Ori lucrează ca freelanceri pe proiecte externe de copyright sau, în caz excepţional şi cel mai fericit, au ocazia să fie corespondenţi ai unei publicaţii din afară.

E jurnalismul o meserie care moare? Nici vorbă. Şi totuşi ce urmează? O nouă infuzie de capital, dar nu la fel de mare, care să susţină campaniile electorale viitoare? Nu aş miza musai pe asta căci, dacă infuzie va fi, nu prea are a face cu publicaţiile specializate. Şi atunci?

Presa se schimbă. Schimbările sunt radicale şi direcţia este oarecum incertă. Nu doar la noi, ci şi la ei. Acolo unde există management, piaţa de publicitate e mai mare, jurnalişti buni destui şi unde funcţionează foarte bine modelul freelancingului. E incertă pentru că după cum dezbăteam la un moment dat cu câţiva prieteni, s-au schimbat multe în ultimii ani. Şi nu doar că am rămas fără bani din cauza crizei reale sau induse. Ci pentru că lumea are acum acces la mult mai multă informaţie, publicată în diverse medii şi mai ales gratuit. Nu e greu să faci o revoluţie aşa cum au au făcut primele ziare apărute, e mai greu să te pliezi şi să te reinventezi pentru a face faţă uneia ce vine ca un tsunami peste tine. E greu să rămâi la suprafaţă. Şi totuşi unii dintre noi trebuie să o facă, merită să o facă pentru că sunt jurnalişti până în ultima celulă a corpului lor. Nu am o soluţie la hemoragia din presa românasă de astăzi. Nici nu doresc să mă erijez într-un om atoateştiutor sau cu soluţii pentru orice. Am nişte idei, le-am expus poate cui nu trebuie. Dar, dragi prieteni, nu veniţi cu toţii în PR, mai avem nevoie de voi ca jurnalişti, mai vrem să vă citim! Aici sau în altă parte, oriunde vă vor purta destinele.

Lene acută

Am dus copilu’  agaga. Adică la Tecuci, unde sunt, evident, gaga. Pardon, gâşte. Şi coco, adică găini. Şi cum Tecuci e greu de spus, agaga se numeşte casa bunicilor de acolo. Între timp am înţeles că ea este populată de Tata Mahaiu şi Mama Adana🙂 Cuvintele astea trebuie să le trec într-un dicţionar al piticilor, ca să ne amuzăm şi mai târziu de ele.

Rămaşi singuri şi puţin cam trişti, căci orice despărţire de micuţa prinţesă este greoaie, am început curăţenia de primăvară prin casă. Avântul a ţinut fix 2-3 seri. După care am plecat la Miercurea Ciuc, la Cupa României la Kendo, ediţia 2011. După care ne-am şi întors, mai obosiţi decât am plecat.

De două zile casc încontinuu, nicio cafea nu mai are efect, niciun ceai verde nu poate pune scobitori între pleoape. Şi culmea, ca un făcut, când ajung acasă îmi trece somnul şi stau să mă holbez la Fringe până la 1 noaptea. Recuperez toate serile alea în care m-am uitat în continuu la Winnie de pluş aka Kanga şi la Clubul lui Mickey Mouse aka Tutu Piki.

Dar abia aştept să mergem să aducem mica prinţesă acasă şi să intrăm din nou în programul de full night & day job. Până atunci au mai rămas câteva zile de terminat curăţenia de primăvară, de ascuns hainele groase prin dulapuri şi de scos cauciucurile de iarnă de pe maşină. Ăăă, asta nu. Nu încă. E suficient că le-am pus din nou pe alea din faţă. Aştept să se facă vară. După două săptămâni în care temperatura sare constant peste 20 de grade poate mă mai gândesc. Şi nu mă mai uit la Busu, clar. Că tot timpul spune că se face frig şi plouă sau ninge. De 6 luni încoa tot aşa o ţine.

Şi tot până vine micuţa prinţesă poate reuşesc şi eu să mă odihnesc un pic:). Noapte bună! Eu plec la antrenament.:P