Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2008

Astăzi, între 8 şi un sfert dimineaţa şi 10 şi un sfert, tot dimineaţa, am stat în maşină. Aşa îmi place mie din când în când, să îmi petrec dimineaţa în maşină. E un hobby de Bucureşti cred căci mi se tot întâmplă de la o vreme încoa’.

Faza e că i-am mai văzut şi pe alţii făcând acelaşi lucru. Stând în maşinile lor, aliniate de-a lungul străzilor sau deandoaselea prin intersecţii. Unii mai asigură din când în când fundalul sonor cu câte un claxon prelungit.

Aşaaa…şi cum îmi făceam eu astăzi orele de stat în maşină, ce văd? Un nene care îşi rodea unghiile între a-ntâia şi a doua (la viteze mă refer). Gagicile fardându-se sunt la ordinea zilei. Cel mai amuzant este că nu toate au oglidă pe parasolarul de la şofer şi atunci îşi aranjează oglinda retrovizoare centrală pentru un machiaj perfect 😀

Unii mănâncă sandviciuri. Alţii vorbesc la telefon (apropos, se consideră că eşti pasibil de amendă dacă vorbeşti la telefon în timp ce stai pe loc, da’ eşti în maşină la stop?). Alţii, care s-au dotat cu Internet mobil îşi fac mailurile. Mă rog, fiecare cu gusturile lui. Cea mai tare fază: o maşină era branduită cu Herry Plotter :)) Cred că şi numele ăsta i-a fost dat firmei în cauză tot stând în maşină, în traficul de dimineaţă.

Cred însă că hobby-ul ăsta cu statul în maşină de dimineaţă e trecător. Să vedeţi cum trece el odată cu criza… Cum care criză? Aia de vine ca un tăvălug. Apropos de criză, că nu mai rabd până data viitoare. Cică glumă de Wall Street, auzită săptămâna trecută de la un prieten: „How do you call an investor these days?  Hey, waiter!”.

Anunțuri

Read Full Post »

Cretineii

A venit toamna, s-a făcut frig, a început şcoala, au început să circule şi cretineii prin Bucureşti. Cretineii sunt ăia care n-au nicio greaţă să dea peste tine pe trecerea de pietoni.

Astăzi, în dreptul unei treceri de pietoni, un cretinel din spate dă claxoane înnebunit pentru că „prinţul consort” a lăsat nişte pietoni să treacă pe trecerea marcată şi semnalizată corespunzător. Mai mult, nici nu se mulţumeşte cu claxonatul. La un gest de-al meu cu mâinile ridicate în semn de „Ce ai fi vrut să facă, să treacă peste ei?”, cretinelul ne depăşeşte, se bagă în faţă frânează şi începe dă dea în marşarier. Îmi pare rău că nu l-am înjurat. Măcar să fi avut vreun motiv să facă asta. Numărul lui? B 49 SNR. Un Daewoo Leganza de culoare închisă, dacă interesează pe cineva.

Zilele trecute eram eu pieton. La Unirii unde este permanent o maşină de Poliţie. Trecerile sunt toate semaforizate iar în seara aceea chiar funcţionau. Eu, la capătul trecerii dinspre staţia lui 104 (aia unde se opresc toate autobuzele în drumul către Piaţa Alba Iulia). Voiam să traversez către fântâni. Se face verde. Poliţiştii nu erau în intersecţie, erau în maşina parcată în faţă la Unirea.

Opresc vreo 3 maşini, pe cele 3 benzi mai apropiate de trotuar, şi în momentul în care ajung aproape la jumătatea trecerii, vrummmm… trece o cretinoidă. Şi ce dacă era roşu pentru maşini şi oamenii erau deja pe la jumătatea trecerii de pietoni? Cretinoidei nu i-am reţinut numărul dar imediat după ea, un băiat cu un Clio Symbol alb, de Piritex (B optzeci şi ceva PRX parcă) aproape să dea peste noi pe trecere. Opreşte în cele din urmă dincolo de trecerea de pietoni. Mă duc la el să îl întreb dacă e cumva daltonist sau de ce mama naibii nu a oprit la semaforul roşu astfel încât m-a făcut ca pentru o clipă să mă văd întinsă pe asfalt. Ridică din umeri.

Îl raportez la Poliţie. Cică îl dă prin radio la echipajele din zonă. Sunt sigură că nu i-au făcut nimic. Nici măcar nu cred că l-au oprit.

Dar pe ăsta măcar am avut unde să îl „pârăsc”. Pe cretinelul cu Leganza nu am unde. Ce să le explic poliţiştilor? Că făcea figuri în trafic pentru că s-a supărat că am oprit la trecerea pentru pietoni? În condiţiile în care nu mai târziu de săptămâna trecută un jmeker cu mertzan a virat stânga de pe Splai pe Mihai Bravu, de pe banda 1 (cea mai pe dreapta) şi a făcut opturi pe şosea ca să le facă în ciudă poliţiştilor care stăteau în intersecţie.

Aştept să vină vara din nou ca să îi înghită Mamaia pe toţi cretineii ăştia de Bucureşti. Să se spargă în figuri în altă parte.

Read Full Post »

Cancer

Sistemul public de sănătate din România este rudimentar. Sub-rudimentar. Da’ nu-i o noutate, nu-i aşa? Probabil toţi ne-am ciocnit măcar o dată în viaţă de momentul când trebuia să strecurăm un plic cu bani în buzunarul doctorului de trebuia să opereze pe cineva drag. Ne-am lovit cu toţii de temperamentul de hienă al asistentelor care nici cearceaful de sub bolnav nu îl schimbă decât contra unor sume de bani.

Câţi dintre noi nu ne-am întrebat oare cât va costa o operaţie de rinichi sau o naştere? Şi câţi nu ne-am întrebat oare ce se poate întâmpla dacă nu plăteşti serviciile astea medicale pentru care ai mai plătit oricum odată, din salariu. Cred că nimeni însă nu a avut curajul să încerce pe propria piele ce înseamnă să nu dai şpagă când e vorba de sănătatea ta sau a cuiva drag. Toţi ne-am bucurat că am avut cui să îi dăm. 500 de euro la doctorul care operează. 200 de euro la anestezist ca să nu te anestezieze de tot. 10 lei la fiecare operaţiune a asistentelor… Mă rog, nu mai sunt chiar la curent cu tarifele.

Cert este că şpaga asta s-a întins ca o caracatiţă într-un organism canceros. Oricine ar încerca să scape de o tumoră, alta creşte imediat în altă parte. E ca un perpetuum mobile.

Da’ nici tumora asta uriaşă nu mai e o noutate pentru nimeni, nu-i aşa? Noutăţile vin din partea pacienţilor ale căror probleme nu pot fi tratate în România la un nivel civilizat.

În România, copiii sunt spălaţi pe cap cu dezinfectant de WCuri iar pe reţetele pentru îngrijirea nou-născuţilor se scrie Cloramină.

În România, e nevoie de un teledon pentru ca un spital să fie dotat cu aparatură. În ţara asta, doar ştirile de la jurnalele TV mai sunt o soluţie pentru copiii care au doar 40% şanse de supravieţire într-o Românie măcinată de cancer.

Chiar mi se pare revoltător! Aş vrea să fac ceva. Dar ce? Pentru Bubu, cazul care mi-a stors o lacrimă din colţul ochilor, acest ceva trebuie să se întâmple repede. Pentru ca alte lacrimi să nu urmeze. Pentru alţii însă … deja e prea târziu.

Read Full Post »

Ce mi-ar fi plăcut să fiu?

Când eram mică mă tot întrebau diverşi adulţi: Ce vrei să te faci când vei fi mare? Şi răspundeam, în funcţie de perioadă. Un timp am vrut să mă fac doctoriţă. Până când mi-am dat seama că trebuie să fac faţă sângelui. Nu suportam rănile deschise. Acum mă uit fascinată la House MD sau la documentare medicale dar asta e altă poveste.

Apoi voiam să mă fac poliţist criminalist da’ asta un pic mai târziu, când am descoperit cărţile poliţiste. Mă rog, înainte de asta am şi început să scriu o carte de aventuri numai că am terminat-o după vreo 17 pagini parcă 😀 Nu mi-am dorit niciodată să fiu scriitoare, însă. Uram să fac acele compuneri la română mai ales când subiectul era ce ai făcut în vacanţă iar eu nu mă puteam lăuda că am fost la bunici pentru că mamaia stătea la oraş. Cine pomenise bunici la bloc? Ce să le scriu? Cum a fost în tabără? Cum ne alergam pe acolo, cum ne puneau bucătăresele să curăţăm cartofi sau cum arătau toaletele pline cu viermi?

După perioada cu poliţistul nu mai ştiu ce voiam să mă fac. Cert este că tata îmi spunea mereu că dacă nu învăţ o să mă trimită să muncesc la fabrica de cărămidă. Eram terifiată de gândul de a munci fizic excesiv 😀

Copiii cresc şi odată ce devin adulţi se schimbă şi preferinţele. Spre exemplu, astăzi mi-aş dori să fi fost pilot de avioane militare 🙂 Că m-au înnebunit ăştia pe Băneasa cu exerciţiile lor…

Voi ce v-aţi dori să fiţi?

Read Full Post »

Nu pot să mă abţin să nu scriu despre noile schimbări de la CCT. Tocmai ce am aflat de la un prieten care a fost la conferinţa Cabinetului Călin Tatomir că Varujan Pambuccian, preşedintele Comisiei IT&C din Camera Deputaţilor, a preluat acţiuni de la Mr. Călinnnn Tatomirrrr, contra a juma de miliard (probabil lei vechi), acţiuni pe care cică le va da înapoi când s-o plictisi CT de jobul de la Microsoft România.

Surpriză mare. Aproape că o depăseşte pe cea cu numirea lui CT în fruntea Microsoft RO. De ce? Pentru că Pambu, cum îi spun ziariştii, este un om care nu se pricepe la business, sau cel puţin până acum nu a arătat-o. Da’ cică n-o să se ocupe de business, căci administratorul firmei va fi un altul. Deci Pambu va avea doar un rol de imagine la CCT care, apropos, nu se va mai numi CCT.

Acu’ stau şi mă întreb: dacă CT a renunţat la şefia CCT şi chiar a reziliat contractele cu Microsoft România cum scrie în BizCity, ca să nu fie vreun conflict de interese la vârf, atunci între funcţia lu’ Pambu la parlament şi funcţia la CCT nu există un conflict?

Sau poate Pambu tocmai vea să anunţe retragerea din Camera Deputaţilor şi trecerea în privat? Că chiar că ar fi culmea. Se întoarce dom’le lumea cu susu’n jos. Parol. Cred că de la recesiune li se trage.

Read Full Post »

Discursuri în lift

De câteva zile, de când un prieten mi-a spus despre rubrica cu Elevator Pitches de pe TechCrunch, mă distrez teribil. Povestea e simplă. Oameni care au un business online trebuie să îşi prezinte afacerea potenţialilor investitori. Simplu, nu? Cam ca la Arena Leilor. Eee…aici e şpilul, că nu e ca la Arenă. Discursul trebuie să aibă aproximativ un minut. Ghiciţi ce? Majoritatea se fac de râs. Fie cu prezentarea, fie cu afacerea. Comentariile sunt savuroase şi e super fain că poţi şi să votezi.

Raportând ce se întâmplă în pitch-urile de pe TechCrunch cu ceea ce am mai văzut pe aici, prin România, nu pot decât să constat că situaţiile sunt asemănătoare. Cu o diferenţă totuşi: aici nu am văzut pe nimeni care să fie în stare să sumarizeze într-un minut ce afacere are şi cum scoate bani din ea. De obicei am văzut situaşii în care nici în 30 de minute protagoniştii nu sunt în stare să te convingă să investeşti.

Poate că ar fi interesant să vedem şi noi ceva asemănător la următorul Net Camp. Cristi, ce zici, băgaţi un elevator pitch?

Read Full Post »

M-am hotărât. Pornesc şi eu o campanie anti-fumat şi anti-nesimţire. Ce chiloţei roşii a la Mihaela Rădulescu? Nu funcţionează. M-am convins. Nu se va lăsa nimeni de fumat pentru că Mihaela îi spune în nişte poze câteva cuvinte despre impotenţă sau pierderea feminităţii.

La români funcţionează forţa, umilirea în public, amenda şi alte soluţii din astea punitive. Începând de astăzi, când o să mai văd pe vreunul sau pe vreuna că aruncă ţigara pe jos, afară din maşină, o iau şi i-o arunc înapoi. Să văd ce reacţie are. Şi dacă am timp să şi filmez, o să-i vedeţi pe nesimţiţi pe YouTube.

Astăzi dimineaţă, după aproape o oră petrecută în diverse cozi pe diverse străduţe din minunata capitală europeană Bucureşti, stăteam şi eu ca omu’ devenit pieton, la unul dintre semafoarele de la Piaţa Unirii. În intersecţia de la Sitraco, blocaj. În timp ce stăteam eu frumuşel ca să aştept culoarea verde, îmi aterizează la picioare, aproape pe picioare, un chiştoc de ţigară. Urmând invers traiectoria chiştocului descopăr făptaşa: o cucoană pe la vreo 40 de ani, proţăpită frumos la volanul unei maşini de vreo 10 ani vechime. Strig după ea: „Nu aveţi scrumieră în maşină?”. Pe modelul Petreanu 🙂 Nu mi-am luat înjurături ci, mai rău, am fost tratată cu o indiferenţă totală. De parcă nici nu m-ar fi auzit cucoana, deşi avea geamul deschis total. Îşi târâia băşina de maşină în intersecţia care era oricum blocată. Ideea cu aruncatul chiştocului înapoi mi-a venit mai târziu din păcate. Şi-mi pare rău. Că tare aş fi vrut să îi văd faţa când ar fi descoperit că îi iese fum de pe bancheta din dreapta 😀

Read Full Post »

Older Posts »