De ce în ţara asta sunt numai furnizori de rahat? Mă tot întreb de vreo câţiva ani de când nu mai lucrez în presă şi de când, prin natura activităţii mele, intru în legătură cu diverse firme şi diverşi oameni care furnizează servicii de tot soiul. De ce întotdeauna trebuie să stai pe capul lor ca picătura chinezească, să le dai jde telefoane şi emailuri ca să se rezolve 10% din ce trebuia să fie gata până într-o anumită zi, de ce trebuie să te „ducă cu zăhărelu'” mizând pe faptul că tu, clientul, eşti prost şi nu te prinzi? Pentru că au o mentalitate de români? Pentru că zic: „Las’ că merge şi aşa” sau „Nu o să bage ei penalizare dacă le dăm proiectul cu o săptămână mai târziu”.
Acum câteva luni am dat în lucru un site la o firmă de web development, cu renume, cu portofoliu ok, de încrederei. Nu dau nume aici căci e un blog personal, dar cu siguranţă nu îi voi recomanda nimănui să lucreze cu ei vreodată. Asta în cazul în care vor să ştie ce li se întâmplă până la sfârşitul proiectului. Căci băieţii şi fetele de pe la firma asta nu sunt obişnuiţi cu următoarele chestii care par fireşti la prima vedere:
– să încheie un contract aşa cum a fost el negociat de ambele părţi (ba mai mult, schimbă unilateral pagini din contract, „căci parcă aşa ne-am înţeles, nu?”) şi să târâie hârtiile timp de vreo 3 luni între un departament şi altul
– să dea un update săptămânal cu ce au mai lucrat (update-ul pe un .xls chior nu se poate. totul trebuie să fie într-un lucitor powerpoint care poate ia ochii clientului şi nu vede că e total lipsit de conţinut)
– să aloce un om tehnic care să stea de vorbă cu omul tehnic al clientului pe chestii tehnice care ţin de site-ul aflat în dezvoltare
– să răspundă la emailuri (scuza cea mai frecventă: „am avut probleme cu serverul de email”, de parcă emailul ar sta în ambuteiaje cu săptămânile)
– să predea proiectul la termenul la care s-au angajat prin contractul pe care îl tot plimbă:D. Iar dacă are cumva curaj clientul să îi atragă atenţia astăzi că ieri trebuia să predea site-ul îi răspunde nonşalant, ca de pe mobil: „sunt la un client şi nu cred că mai ajung la birou. oricum nu ştiam că e o predare formală”. De parcă el, clientul, ţi-a cerut să faci un site şi să-l pui naibii pe domeniul la care e site-ul vechi şi să-l anunţi eventual prin SMS că are un site nou.
Şi, colac peste pupăză, account-ul tău te anunţă brusc, cu o zi înainte de finalizarea proiectului că este indisponibil vreo săptămână.
Cam aşa se lucrează în România, în minunatul online autohton. Şi atunci de ce să mă mai mir când companiile de promoţionale nu sunt în stare să facă o broderie ca lumea, când nişte rahaturi de printuri îţi vin la două luni după ce le-ai comandat că deh, în firma aia şefii schimbă angajaţii ca pe ciorapi, când chelnerul îţi pune pe notă şi consumaţia de la masa vecină… Şi tot aşa.
Read Full Post »
TheBride's Weblog 