Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2009

Sub acest nume se desfăşoară de ceva timp un proiect semnat Primăria Sectorului 1. Eu abia astăzi am făcut cunoştinţă cu el, atunci când am întâlnit în spatele magazinului Eva (acum Diverta Magheru) un panou stradal pe care putem admira câteva case importante din vechiul Bucureşti. Case dispărute în decursul timpului dar readuse în actualitate prin acest proiect.

Nu am verificat încă dacă informaţiile de pe panouri sunt corecte sau nu, aşa că, dacă sunteţi mai buni la istorie decât mine, atunci nu săriţi :).

Vreau doar să subliniez că iniţiativa mi se pare absolut lăudabilă pentru că mai distrage puţin atenţia bucureşteanului de rând de la becalizarea televizată şi spălarea pe creieri pe care o aplică metodic mass-media în ultimul timp, a se citi ani buni.

Voi mai posta astfel de panouri pe măsură ce le voi descoperi prin Bucureşti.

Anunțuri

Read Full Post »

Gata, m-am convins. Suntem neam prost. Noi, românii. Şi în sens figurativ, şi la propriu. Suntem proşti şi de neam prost. Păi altfel cum dracu’ să se întâmple o chestie ca asta? Cum să fii atât de bou, tu ca primar, judecător, mă-sa judecătorului sau furunculul de pe curul lui ca să crezi într-o evaluare care îţi spune că un teren cât 6 locuri de parcare valorează 1,7 milioane de euro.

Ce mama dracului de teren e ăla pentru care evaluarea este de 10.000 de euroi pe metru pătrat? Că-mi fac şi eu în apartament locuri de parcare şi bag şi lift până la etaj, ca să iau şi io banii ăştia.

Băi nene, de când sunt în Bucureşti nu am văzut şmenuri mai mari ca în ultimii ani. Şi dacă s-ar face ceva în afară de şmenuri, dacă s-ar construi ceva pe rahaturile astea de terenuri de 10.000 de euroi pe metru pătrat tot ar fi o treabă. Dar nu se face nimic. Nimic nimic.

Suntem atât de proşti încât nu vedem dincolo de vorbe. Care a fost mai tare în gură până acum a luat totul. Oprescu a lătrat în toată campania, a făcut-o pe victima când cu semnăturile pentru candidatură, a urlat cât l-au ţinut bojocii şi a câştigat. Pentru că boul de bucureştean, ca şi restul românilor de altfel, se uită în gura omului şi nu e în stare să filtreze nişte cuvinte, să vadă acţiunile din spatele lor.

Şi după ce a câştigat, ce a făcut Oprescu? Un mare rahat. Bucureştiul de acum este din nou plin de gropi, locuri de parcare tot nu sunt suficiente. Apropos, nu am văzut nicio parcare inaugurată de când a venit el la cârciumă, pardon, la primărie. Pasajul Basarab s-a împotmolit, iar el, Oprescul, tot visează la autostrăzi suspendate ca la a noua minune a lumii.

Băi, băieţi din primărie, daţi-i una după ceafă şefului vostru. Că poate se trezeşte din beţia propriului ego şi vede realităţile oraşului pe care i se pare că îl administrează. Luaţi-l cu japca şi duceţi-l prin cartiere. Nu foarte mărginaşe. Băgaţi-l într-o maşină mică şi plimbaţi-l pe Calea Călăraşi, între Hala Traian şi Piaţa Muncii. Hurducăiala e asigurată, vă promit. Duceţi-l apoi pe străduţele de pe lângă stadionul Giuleşti, printre blocurile alea gri, să vadă şi el cum e. Daţi-i o maşină şi lăsaţi-l să caute un loc de parcare pe lângă primăria centrală să vadă dacă găseşte pe undeva. Puneţi-i un cărucior cu un copil în faţă ca să mai facă şi el slalom printre maşinile parcate pe trotuare, nu doar mamele care încearcă să îşi scoată odraslele afară ca să mai ia o gură din aerul cu gaze al Bucureştiului.

Ce rahat de capitală europeană avem, domnule primar, dacă acceptaţi să daţi 1,7 milioane de euro pe un petec de pământ, în loc să folosiţi banii ăştia pentru o parcare supraetajată, din aia cu lift, amplasată între nişte blocuri, astfel încât să se mai elibereze străzile şi trotuarele? Ce rahat de job aveţi acolo, domnule primar de neam prost, dacă noi, locuitorii acestui oraş ne scoatem copii în fum, în loc să îi scoatem în parc, mergem pe stradă în loc să mergem pe trotuar, rupem maşinile prin cratere în loc să circulăm civilizat, în timpi civilizaţi, cu mijlocele de transport în comun.

Ce păziţi domnule primar? Fustele din primărie? Portjartierele madamelor consiliere? Sau încă nu v-au părăsit aburii preelectorali şi încă mai visaţi că veţi deveni primar? Treziţi-vă domnule Oprescu! Sunteţi primar de un an şi trebuie să vă apucaţi de treabă. Mai lăsaţi menta aia, că s-a îngălbenit toată!

Read Full Post »

Reciclăm sau nu?

M-am bucurat foarte tare când am început să colaborez, pe plan profesional, cu Copacul de Hârtie. Aveam, în sfârşit, cui să dau hârtia şi mai ales, să ştiu că o dau cu un scop nobil. Ajunsesem să strâng acasă, în pungi mari, tot ce era hârtie pe acasă, aduceam la birou şi puneam în cutiile pentru Copac.

Între timp însă, cei de la Rosal au adus două pubele pentru hârtie şi plastice, la blocul de alături. Erau singurele pubele pentru materiale reciclabile pe o rază ce includea vreo 5-6 clădiri.

Un an am tot strâns hârtie, sticle de plastic şi pungi, am tăiat bucăţele cutiile de carton, ca să încapă în pubelă şi să nu ocupe mult spaţiu, am umplut holul apartamentului de pungi puse pe căprării, ca să nu amestecăm hârtia cu plasticul, am dat la reciclat de la bonuri de casă până la pungi de plastic de învelit reviste.

Acum vreo câteva luni am mai văzut puse nişte containere mai mari (în număr de trei de data asta), pentru hârtie, plastic şi sticlă, scrise ciudat, amplasate undeva în capătul unei străzi, foarte aproape de intersecţia cu bulevardul Theodor Pallady. Mă gândeam că programul de trial al Rosalului avusese succes şi s-au gândit să suplimenteze numărul de pubele pentru materiale reciclabile.

Greşit. Zilele trecute am constatat că dragele de containere mai mici de lângă blocul vecin dispăruseră. Iar până la cele mai mari nu sunt decât vreo 7-8 minute de mers pe jos. Ce-am să fac? Să mă duc cu sacoşele cu hârtie şi sticle de plastic în spate până acolo doar de dragul de a salva planeta? Sau le urc în maşină, opresc la capătul străzii ca să mă înjure toţi celalţi şoferi şi debarc în huiduielile generale materialele reciclabile?

E simplu. Nu mai reciclez. Până când deştepţii care lucrează la Rosal găsesc un mod mai comod şi economicos de amplasat pubele (eventual nu în intersecţii sau la capătul străzilor căci nici dracu’ nu se cară de acasă cu sacoşele cu sticle de plastic), refuz să mai salvez planeta.

O s-o mai salvez din când în când când trec pe la metrou pe la Unirii căci am văzut că au apărut acolo coşuri de gunoi compartimentate pentru hârtie, plastice şi gunoi menajer.

Read Full Post »

Fiţoşii de mâine se educă acum. Sau, de fapt, se non-educă. Pentru că nu pot numi altfel o tâmpenie pe care nişte părinţi au operat-o sâmbătă seara într-un club din satul francez.

Părinţii în cauză au organizat la Le Club petrecerea de aniversare a lu’ fii’su. Poate că nu e nimic deosebit aici dacă fii’su nu ar fi împlinit „memorabila” vârstă de … 15 ani!!!

Băi nene, de când aniversările pentru puştii din ziua de astăzi se organizează la cluburi de fiţe unde, într-o singură seară, dânsul sau dânsa, copilul adică, poate sparge în patru ore câteva mii de euro? Se pare că băncile încă mai au resurse dacă părinţii care lucrează acolo au atâţia bani încât să împingă cu graţie atâta bănet pentru petrecerea de 15 ani a lu’ fii’su.

La naiba că încep şi io acum cu vorba alora mai bătrâni, pe care nu credeam să ajung să o spun vreodată. Pe vremea mea, adicătelea fix acum 15 ani, părinţii organizau majoratul, căci, deh, asta era de sărbătorit cu toţi colegii de clasă şi prietenii. La 15 ani încă mai mergeam la reuniuni ţinute în sala de clasă sau la ziua vreunui coleg, unde părinţii stăteau cu ochii cât cepele ca să nu facă prostii drăguţii de copii. Şi unde, dacă vedeai pe unii pupându-se la câte un „blues”, era o mega neruşinare.

Bine, ştiu că societatea s-a schimbat, că fetele de 12-13 ani arată ca acelea de 17-18, că băieţii fac trafic cu filme porno şi nu cu timbre, iar colecţia de reviste sexy a lui tata este apă de ploaie, dar… Să îi arăţi totuşi copilului că mama şi tata fac totul pentru el, eventual sparg câteva mii de euro la un club de fiţe din satul francez ca, deh, plodul a făcut nşpe ani, mi se pare total deplasat, oricâţi bani ar avea. Păi puştiul probabil că se aşteaptă ca la 18 ani mama şi tata să îi cumpere Ferrari cu care să ducă gagicile la mare iar la 18 şi trei luni să îi angajeze sexy-menajeră cu program part time.

Read Full Post »

Curăţenia de primăvară

De când m-am apucat de blog şi până acum am făcut o adevărată colecţie de linkuri în blogroll. La început erau în listă câţiva prieteni, cunoştinţe, oameni din industrie sau jurnalişti care mi-au fost colegi de presă şi pe care îi urmăresc cu plăcere şi acum.

Cu timpul însă am descoperit noi „jurnale” pe care le citesc cu drag iar blogroll-ul meu a luat încet încet forma unui pomelnic foarte foarte lung, aproape imposibil de urmărit coerent.

Linkurile deja nu mai încap într-un ecran şi mă enervează să fac scroll prea des. Trebuia să fac ceva. Ca urmare, am început să elimin parte din ele. Nu de tot, ci doar să le pun pe private. Le mai citesc din când în când. Pe cele care sunt actualizate des, cu responsabilitate:), le las. Doar să ştiţi de ce mai dispar unele linkuri, în cazul în care vă întrebaţi.

Read Full Post »

Acum ceva timp am dus la un anticariat vreo 200 de cărţi. Majoritatea titluri de duzină, apărute pe timpul comuniştilor. Romane subţirele, cărţi de specialitate, tot felul. Am păstrat restul de vreo 5-600 de cărţi bune primite de la socri în dar atunci când ne-am mutat la casă nouă.

Între timp am mai cumpărat un toptan de cărţi pe care nu mai avem în curând unde să le punem. Dar pentru că de anticariat nu prea mai avem nimic, probabil că ne vom extinde biblioteca.

Cele mai dragi îmi sunt cărţile micuţe, gen Biblioteca pentru toţi, că tot mi-a adus Alex aminte de ele. Mândră tare mai  sunt de cele patru volume din Mizerabilii pe care le-am achiziţionat acum vreo 4-5 ani de la buchiniştii din Paris. La loc de cinste stau, de asemenea, scriitorii ruşi şi cei japonezi. Ruşii mi-au plăcut foarte mult în tinereţe, iar pe japonezi i-am descoperit mai pe la 30 de ani. Ryu Murakami (Albastru nemărginit, aproape transparent; În supa miso şi Copii de aruncat-traduse în româneşte) e un scriitor foarte bun. Musashi şi Taiko sunt şi ele la loc de cinste.

De astăzi s-a apucat Jurnalul Naţional să republice titluri din Biblioteca pentru toţi. Sper să mai găsesc la chioşc Cel mai iubit dintre pământeni.

Read Full Post »

Recunosc faptul că nu sunt la curent cu mondenităţile. Mă mai updatez din când în când prin metrou, când mai citesc prin cancanurile vecinilor de scaun cine ce a mai făcut.

Astăzi, vorbind cu o prietenă, aflu că Răduleasca este în mare „război”, din nou, cu colegi din trustul care o plăteşte şi pentru care, adevărat, face rating. Nu ştiu care şi ce face mai întâi dar asta e altă discuţie 🙂 .

Brusc înţeleg despre ce e vorba. Doamna Rădulescu îşi construieşte cu foarte mare grijă brandul personal. Brandul său personal aduce rating. Când ratingul scade, „doamna” este nevoită să se reinventeze. Ca urmare, se dă în stambă sau se dezbracă în chiloţi.

Când s-a măritat cu Elan a devenit femeie „de casă”. Despre perioada pre-Elan nu comentăm nimic căci brandul doamnei încă era în construcţie 😛 . Odată măritată şi gravidă, s-a dus până în Israel să se facă „ovreică” şi să nască acolo. Părea că „doamna” s-a cuminţit şi doreşte să fie femeie serioasă, mai puţin în gura lumii şi mai mult la casa ei.

Între timp însă ratingul a scăzut şi dânsa probabil că s-a plictisit de relaţia cu Elan. Sau Elan a înşelat-o de prea multe ori. Şi chiar nu contează asta. A anunţat divorţul la televizor cam pe când se mai potolise un pic scandalul cu chiloţeii roşii din campania anti-fumat. Apoi s-a dus la emisiunea de dimineaţă a celui care aveam să aflăm apoi că îi este iubit. Tot la televizor „şi-au oficializat” relaţia până când şi el s-a dezbrăcat în chiloţei roşii.

După care am început să aflăm amănunte tot mai picate despre ei, fără să vrem neapărat. După care „doamna” a apărut la televizor din ce în ce mai dezbrăcată. Într-una din duminicile trecute chiar a făcut o emisiune despre cum se fac copiii. Curioasă, am stat şi eu şi am ascultat/văzut, că poate mai învăţ ceva ce nu ştiam 😛 . Despre brandingul personal, nu despre cum se fac copiii 🙂 .

După care probabil lumea s-a cam plictisit de „iubirile” Răduleascăi şi de lenjeria ei intimă şi a schimbat postul. Ca urmare, mai trebuia să bage cărbuni în furnal că, pe criza asta, când nici publicitarii nu dau reclamă, un rating în scădere e dezastru. Aşa că începe scandalul cu Elan, fostul ei soţ. Pardon, unul dintre foştii ei soţi şi anume ultimul. El răspunde. Nu comentez aici de ce şi dacă a fost plănuit sau nu, ci doar că a făcut-o.

Numai bine ca să intre pe fir şi să preia pasa şi altă parte a presei care până atunci stătuse cuminte. Nu mai zic cine ce a spus şi cum, nici linkuri nu pun căci Google e mare 🙂

Dar, ce aş face eu data viitoare când aş rămâne fără rating, dacă aş fi Răduleasca, este un joc video. Pe Nintendo Wii sau pe un Sony Playstation III. Să se numească „Răduleasca versus The Rest of the World” şi musai să fie un soi de simulator cu force feedback. Ca în tenis. Mai scoate un chiloţel, îl mai pupă pe Dani, se mai înjură cu colegii de trust, mai merge într-un mall, mai face o cumpărătură, mai face o filmare, mai duce copilul la grădi (pardon, asta nu cred că face parte din construirea brandului personal). Nu ar fi fun?

Read Full Post »

Older Posts »