Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2009

Mă duc zilele trecute la BRD Theodor Pallady, sucursala la care am deschis un cont de card. Obiectivele erau două: să îmi activez serviciul de Internet banking BRD-Net şi să obţin un extras de cont pe ultima lună.

Nu mai discut programul de lăuze pe care îl au toate maimuţele de la ghişee căci până acum niciun director nu s-a gândit că dobitocul de client care îi umple lui buzunarele are şi el serviciu şi nu poate ajunge la bancă la 9 şi la locul de muncă la aceaşi oră. Că şi dacă e deschis de la 8.30 la ghişeu, omu’ tot mai are de străbătut oraşul până la serviciu şi oricum va întârzia. Niciun deştept de director de bancă nu se gândeşte să faciliteze accesul dobitocilor de clienţi la servicii extra care să le aducă alţi bani. Cum ar fi să permită activarea serviciului de Internet banking prin telefon. Nu, frate, e musai să îţi strici ziua cu câte o maimuţă de la ghişeu.

Dar, să revin. Mă duc ieri pe la 11.30 la sucursala din Theodor Pallady. Acolo sunt 3 ghişee cum intri pe stânga. Pe scaunele din spatele ghişeelor poposea o singură donşorică, şi anume pe scaunul din mijloc. La celelalte nu lucra nimeni. Domnilor directori, dumneavoastră ştiţi ce fac angajaţii în timpul programului cu publicul? Ia mai urmariţi camerele de luat vederi ca să vedeţi ce coadă era ieri la singura angajată prezentă la postul de lucru.

Am avut norocul că, înaintea mea, nu erau decât două persoane care au terminat relativ repede ce aveau de spus. Ajung la ghişeu şi îi spun donşoarei că doresc activarea serviciului de Internet banking. Îmi oferă două alternative: serviciul simplu cu plata a 4 RON pe lună sau un pachet ce includea şi asigurarea cardului care costa 6 RON pe lună. Îl aleg pe al doilea căci întotdeauna asigurarea cardului mi s-a părut o super-chestie şi voiam să o am.

Se trezeşte apoi că, de fapt, nu prea poate să îmi facă asigurare decât dacă îmi ataşează un Maestro la cont. WTF? De ce să mai am un card pe care să nu îl folosesc dar la care să plătesc comisioanele? Menţionez că mă dusesem acolo ca posesoare a unui card BRD ePayment care e un card Mastercard cu cip. Deci, tot Mastercard. Nu înţeleg de ce mai trebuia ataşat un Maestro.

Renunţ la asigurare, semnez pentru BRD-Net şi o întreb pe donşorică dacă va fi disponibil online extrasul de cont pe ultima lună ca să îl pot studia şi îmi spune ca da. DA. Ce înţeleg eu prin DA este că mă duc acasă, deschid laptopul, mă conectez la BRD-Net şi mă holbez la operaţiunile din ultima lună.

Greşit. Ajung acasă, nu primisem parola prin email, dar nu trecuseră încă 24 de ore. Aştept până astăzi dimineaţă şi intru. Dau să descarc extrasul. Frecţie. În extras, doar operaţiunile de ieri şi astăzi. Adică două. Fix două. Nu e disponibil niciun extras decât de la data la care ai activat BRD-Net. Futu-i!

Sun la bancă şi îmi răspunde o altă donşoară, Ana-Maria, parcă. Îmi confirmă că nu pot vedea nicio operaţiune mai veche de data la care am activat BRD-Net. Şi atunci îi solicit să îmi trimită acasă extrasul de cont pe ultima lună care oricum ar fi trebuit să se întâmple gratuit până acum. „Nu mai trimitem extrase de cont, să ştiţi”, îmi răspunde. „Dar puteţi veni la noi ca să îl ridicaţi”.

Ce înţeleg eu din asta. Că eu bancă mă piş pe tine de client. Las că iau eu comisioanele şi tu, pentru un căcat de extras de cont vii la mine ca să îl iei, în timpul programului meu, stai la coadă că oricum am trei ghişee dar la două plătesc maimuţele part-time şi îţi mai iau eu nişte bani şi pe hârtiile alea, că doar şi ecologia costă.

Acuma, care e supărarea mea: 1. de ce dracu’ sunt prezente maimuţele alea la ghişee dacă nu ştiu nici să răspundă corect la o întrebare foarte simplă? 2. de ce dracu sistemul informatic al lui BRD nu permite să vizualizezi operaţiunile pe un cont oricând au fost ele efectuate în ultima lună dinaintea activării serviciului de Internet banking? 3. de ce tot clientul trebuie să depună eforturi pentru a repara greşelile funcţionarilor?

Nu mămai întreb de ce nu folosesc sistemul cu token-uri la Internet banking căci e de prisos. Îmi vor răspunde sigur că tranzacţiile sunt în siguranţă şi doar eu sunt paranoică.

Disclaimer: Menţionez că nu am la BRD decât cont curent, nu am credite la ei deci, cum ar veni, ei îmi sunt datori că ţin banii acolo. Menţionez, de asemenea, că întâmplarea nu are nicio legătură decât fix cu ce mi s-a întâmplat ieri şi astăzi şi cu frustrările acumulate de-a lungul timpului cu funcţionarii de pe la bănci. Ghinion pe BRD că ultima întâmplare şi cea mai frustrantă s-a petrecut pe terenul lor.

Read Full Post »

De la o vreme am devenit foarte sensibilă la zgomotele cretine cum ar fi turatul motoarelor în puterea nopţii sau în miezul zilei, însoţite de plecarea pe câte o roată de la semafor.  Sau lătratul câinilor vagabonzi. Sau claxonatul prelung din partea şoferilor nervoşi din tot mai nervosul Bucureşti. Sau vorbitul tare la telefon ca să te audă juma’ de cartier. Sau ţipatul de la unul la altul când între indivizi sunt mai mult de 5 metri, iar apropierea nu e obstrucţionată cu nimic.

Nu-mi spuneţi că dorm prea puţin, căci asta ştiu deja şi ştiu sigur că nu de la lipsa a una-două ore de somn mi se trage.

M-am surprins însă gândindu-mă la ce noi instrumente de tortură aş folosi fără nicio urmă de remuşcare pe pielea celor care generează zgomotele sus-menţionate.

Astăzi, spre exemplu, am „inventat” instrumentul de tortură perfect pentru cretinoizii care mă îmbolnăvesc cu turatul motoarelor şi cu claxoanele: supozitorul cu sare. Sunt convinsă că ar crea atât de multă durere încât nefericiţii ar prefera elegantul mers pe jos în pas de marş confortabilulului scaun de şofer. Problema e că înainte de a îi tortura trebuie să îi prinzi şi să le dai pantalonii jos :D.

Nu am găsit încă o soluţie pentru câini sau pentru urlători, dar promit că mă mai gândesc. Noaptea e un sfetnic bun :). Somn uşor!

Read Full Post »

Încerc de ceva timp să nu mă mai enervez „pentru toate prostiile”, cum îmi spune prinţu’ consort. Spre exemplu, încerc să nu mă mai enervez când trece unu’ cu maşina pe lângă mine violându-mi simţurile cu o manea dată la maximum de parcă toţi suntem colegi de petrecere cu el.

Încerc să nu mă mai enervez când un bou nu semnalizează stânga sau dreapta, de parcă aş fi telepată cu toţi bovino-şoferii din Bucureşti.

Încerc să nu mă enervez când găsesc maşina altuia/alteia plăcintă pe două locuri de parcare dintre care unul e ăla pe care îl plătesc eu la primărie, cu religiozitate.

Încerc să nu mă mai enervez când trec pe lângă mine mame care urlă mai tare decât propriile progenituri, trezind probabil jumătate de mahala cu istericalele lor.

Încerc să nu mă mai enervez când un descreierat vrea să bată recordul mondial la viteză pe Theodor Pallady în creierii nopţii, ambalându-şi motorul de parcă ar vrea să fie auzit din Drumul Taberei.

Încerc să nu mă mai enervez când vreau să trec strada pe trecerea de pietoni şi toţi şoferii se fac că nu mă văd, deşi sunt aproape de jumătatea zebrei.

Încerc să nu mă mai enervez pe toţi mitocanii care coboară în trafic ca să înjure un vatman sau să îl ia la bătaie pe cel din faţa lui, încurcând astfel şi mai mult circulaţia.

Încerc să nu mă mai enervez când găsesc rahaţi de câine în iarba din parc sau pe trotuare, pe zeci de trotuare de parcă pe toţi câinii maidanezi sau cu stăpâni maidanezi îi apucă defecarea la prima oră a dimineţii, exact înainte să ies eu din casă.

Încerc să nu mă mai enervez când îmi găsesc vecinii stând pe bordura trotuarului şi scuipând seminţe. Încerc să nu mă enervez nici când zăresc aproape în fiecare seară un grup de colocatari care fac un soi de picnic în parcarea din faţa blocului.

Încerc să nu mă enervez când văd că sunt legi de nimeni aplicate. Sancţiuni de nimeni date.

Încerc să nu mă enervez când văd atâta ipocrizie, când văd atâta nesimţire, când văd atâta delăsare, atâta non-valoare, atâta superficialitate. Încerc să nu mă enervez. Dar nu mă regăsesc în societatea în care trăiesc acum.

Read Full Post »

Family Frost nu e un brand de care să fi auzit până mai deunăzi. Am intrat în contact cu ei mai mult auditiv încercând să îmi explic ce sunet e ăla care îmi pătrunde în casă şi care aduce puţin cu melodia din „Întâlnire de gradul trei”.

După câteva luni de zile, „prinţu’ consort” descoperă sursa de „zgomot”: un camion care vinde îngheţată pe stradă. Printre blocuri. La noi printre blocuri. Wow, mi-am zis atunci, uimită mai ales de modelul de business preluat de la americani (deşi ulterior aveam să aflu că firma e nemţească), dar şi de faptul că au ajuns chiar şi la mine în cartier, la capătul Bucureştiului.

De când cu descoperirea am tot stat la pândă în speranţa că poate data viitoare când apare prin cartier maşina cu îngheţată nu mă prinde în pijamale. Că, sincer, mi s-a părut foarte funny ideea să îţi cumperi îngheţată la scara blocului.

Aseară am dat nas în nas cu camionul. Ne-am pus pe studiat oferta şi pentru că aveam deja două găletuşe de îngheţată în congelator am plecat doar cu o punguţă cu mini-profiterol care, apropos, sunt bunuţe. Adicătelea, ce s-o mai dau cotită, sunt bune. Am ajuns să le mănânc la cafea :D.

Am stat un pic de vorbă şi cu nenea vânzătorul care mi-a spus că sunt firmă germană, că au două puncte de lucru în Bucureşti şi sediul în Ploieşti şi că probabil, de la toamnă nu vom mai auzi sirena căci business-ul de comerţ stradal nu prea merge şi se vor axa mai mult pe comandă de la distanţă, inclusiv online. E mai convenabil decât să investească o grămadă de bani în camioanele frigorifice cu sirenă.

Păcat, că uite aşa se mai duce pe Dâmboviţa un American Dream. Pe cât facem însă pariu că un business similar cu mititei şi berică ar prinde de minune?

Read Full Post »

Scena s-a întâmplat acum câteva zile într-un parc. De ceva vreme, atunci când îmi permite timpul, tot umblu pe la răcoare şi verdeaţă, atât cât a mai rămas prin oraşul ăsta betonat şi îmbordurat. Dar, să revin. În parcul cu pricina, acelaşi în care dacă ai o zi proastă rişti sa iei bătaie de la infractori şi infractoare de 14 ani, apare o femeie, cu un copil şi un câine. Nu ştiu dacă acel copil chiar era al ei sau doar venise în vacanţă la Bucureşti, la mătuşa. Câinele, iarăşi, putea fi câinele ei sau lăsat doar în grija ei de către nişte prieteni care au trecut de criză şi au plecat în concediu.

Scena se derulează aşa: intră tustrei în parc. Femeia se aşează pe o bancă, câinele o rupe la fugă prin iarbă, copilul dă să imite câinele.

Femeia: „Andrei, las-o în pace că s-a dus şi ea să îşi facă nevoile!”

Copilul ignoră femeia. După câteva secunde: „Andrei, poate calci în rahat. Să vedem noi după aia cine o să te cureţe.”

Stupoarea de pe faţa mea cred că cu greu putea fi mascată. Noroc că stăteam cu nasul în telefon şi blogăream.

Inutil să mai spun că într-o lume normală, într-o ţară normală, într-o societate normală femeia (mamă sau nu) s-ar fi dus după câine şi ar fi adunat într-o punguţă reziduurile solide pe care le-ar fi aruncat la gunoi tocmai pentru a nu călca acel copil în ele şi tocmai pentru a nu se vedea nevoită să îl cureţe ulterior. Şi poate şi pentru că dacă nu făcea aşa, ar fi primit o amendă destul de usturătoare încât să nu merite.

Dar … în România oamenii sunt fuduli, nesimţiţi, murdari şi atât de deştepţi încât ceea ce produce creierul lor nici până la coada unui câine pechinez nu se ridică.

Read Full Post »

Un diamant şlefuit foarte devreme de o piatră foarte dură a reuşit să strălucească mai mult decât orice alt diamant din lume.

Strălucirea lui va dăinui atât timp cât inimile noastre vor bate. Iar după ce inimile noastre vor înceta să bată, atunci ne vom reîntâlni. Şi pun pariu că show-ul final e încă departe de a se fi consumat.

Adio, Michael! Nu vei fi uitat niciodată de către cei care te-au iubit. God bless your soul! God keep your children strong!

(We are the world – from memorial service in Staples Center, LA)

(Best father you can ever imagine – Paris Katherine Jackson)

(Smile – Jermaine Jackson, in the memory of his beloved brother)

Read Full Post »

Scriam deunăzi că televiziunile de ştiri de pe la noi sunt varză. Problema este că nu doar pe sticlă, ci şi online. Sau mai ales online unde ştirile sunt traduse cu viteza a cincea şi tona de greşeli apare în acelaşi ritm. Dar, mai e o problemă. Aruncaţi-vă un ochi pe site-ul Antena 3 şi pe site-ul Realitatea.

Sfat: daţi un click pe o ştire care are şi video în ea. Priviţi.

Apoi intraţi pe site-ul MSNBC.com şi uitaţi-vă şi acolo la o ştire video. Bine, veţi spune că MSNBC.com nu e site-ul unei televiziuni de ştiri ci e un site de ştiri, un joint venture Microsoft-NBC. Tocmai pentru că nu e site-ul unei televiziuni de ştiri e de observat mai cu atenţie.

Design simplu, foarte intuitiv, foarte bine organizat şi, ceea ce mi-a plăcut foarte foarte mult este sistemul de afişare a reclamelor la începutul unei înregistrări video. Nu ştiu dacă la fiecare apare dar eu am văzut vreo câteva astăzi şi chiar mi-au plăcut. Durata e de 10 secunde şi sunt reclame ca pentru TV, nu pentru online.

Pe Antena 3 nu am văzut nimic din acest sistem, iar pe Realitatea am zărit o urâţenie de reclamă la Petrom. Nimic din strălucirea televiziunii nu există pe cele două site-uri. Am observat totuşi şi un lucru bun: lipsesc bannerele de tip cearceaf, ceea ce arată fie că am stat eu prea puţi pe site-urile lor, fie că au învăţat şi ei ceva în ultimii ani de la cât înjura lumea ZF-ul când trântea câte juma’ de pagină de reclamă la Vodafone pe care nici măcar nu o puteai închide. Dar asta e altă poveste.

Pe cât facem însă pariu că MSNBC.com nu se plâng de banii din publicitatea online. Şi nu pentru că ar fi de limbă engleză şi pentru că au un public internaţional. Păstrând această diferenţă de categorie, totuşi, vi se pare că există vreo asemănare între site-urile televiziunilor de ştiri de pe la noi cu cele din Statele Unite sau Marea Britanie, spre exemplu? Mie nu. Şi fac parte din ditamai trusturile unor ditamai moguli care ar trebui să ştie cu ce se mănâncă presa. Dar, ca să nu fiu nedreaptă aş spune doar că parcă la Realitatea se mai mişcă ceva ceva (măcar că au lansat serviciul Realitatea.mobi – ăsta e cel pe care îl mai folosesc şi mi se pare chiar util), pe când dincolo nu se mişcă nimic.

Ok, nu cred că e bine ca vreuna dintre cele două televiziuni să ia cu copy-paste modelul MSNBC.com dar cred că se poate mult mai mult decât ceea ce afişează ei acum online.

Read Full Post »

Older Posts »