Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘copii’

Știu că e mai greu de crezut că și copiii pot fi generoși, dar se întâmplă. Fii’mea, la cei 3 ani și 8 luni ai ei, m-a uimit în două rânduri în ultima vreme. Acum o săptămână doream să dăm câteva dintre jucăriile ei mai vechi unei alte fetițe. Pentru că două mașinuțe erau deja de mult scose din uz și deci uitate, am considerat că trebuie să îi cer voie pentru motocicleta ce îi rămăsese cam mică și care era preferata ei.

Nu doar că a fost de acord să o doneze, dar își și dorește să o cunoască pe fetița care se va juca cu motocicleta ei:) I-am promis că o va cunoaște la petrecerea de Moș Crăciun de la birou.

Dar asta nu a fost nimic. Astăzi de dimineață și-a găsit în ghetuțe cadourile de la Moș Nicolae și l-a anunțat și pe tati că și el a primit ceva. La un moment dat, tată-său zice „Mami nu a primit nimic pentru că a uitat să își așeze ghetuțele la ușă”, la care Sonia, de pe oliță: „Lasă, mami, că îți dau și ție să lingi acadeaua mea și să colorezi prințese”. M-a rupt:).

Anunțuri

Read Full Post »

Un an, 7 luni şi ceva

Da, cam atât a trecut:) şi acum pare să fie cea mai frumoasă perioadă de până acum. Mărunţica face toate nebuniile din lume, dar majoritatea nebunii copilăreşti, tâmpenii majore nu prea operează, în schimb încearcă să vorbească corect dar nu prea îi iese aşa încât turuie toată ziulica pe limba ei. A învăţat-o bunicu de la Tecuci cum să spună corect mama şi tata, dar spune doar când are chef. În rest îi iese doar „ata” care poate să însemne şi haide:). Cu „ata” ne cheamă, spre exemplu când vrea să ne arate ceva.

Tot bunicu de la Tecuci a învăţat-o cum să sară, aşa încât de vreo 2-3 săptămâni exersează săritul de pe loc atât pe podeaua din sufragerie, spre disperarea (cred) a vecinului de jos, cât şi săritura de tip bungee jumping, de pe scăunelul ei verde de la Ikea în braţele lui tati sau ale mamei.

Vrea desene animate seara şi aproape că şi le pune singură la DVD player, doar că nu e lăsată să apese pe butoane. Asta nu înseamnă că nu profită oricând prinde ocazia şi nu stă tati cu gura pe ea.

După ce aproape renunţase la lăpticul de seară într-o perioadă în care a fost foarte stresată de lucrările de termoizolare a apartamentului nostru şi a celor din vecinătate, acum a revenit la sentimente mai bune şi bea singură lăpticul în timp ce se uită la desene şi stă cu capul pe perna care e la tati în braţe. Da, e într-o perioadă de mare amor pentru tăticul ei. Din când în când mai vrea să îi citim şi câte o poveste înainte să adoarmă la ea în pătuţ.

Într-o seară chiar s-a dus la singură la ea în pătuţ şi a adormit după ce am citit un singur paragraf dintr-o poveste.

Preferă desenele cu muzică. E mare amatoare de muzică, jucăriile preferate sunt cele care cântă, astfel încât ea să poată dansa. Are ritm şi nişte mişcări pe care nu ştiu de unde le-a învăţat, dar, ca un făcut, nu am nicio cameră video pe aproape ca să o filmez.

Se spală singurică pe dinţişori şi e încântată de activitatea asta. O facem dimineaţa şi seara dar, dacă s-ar putea ar mai face-o de 5 ori pe zi. Bănuiala mea este că îi place la nebunie pasta de dinţi pe care o mânâncă/suge cu mare drag.

A învăţat să se spele cu buretele pe burtică, în timpul băiţei, şi să se spele pe faţă.

Râde mult şi se alintă, dar are şi nevricalele ei. Nu îi place să fie îmbrăcată. Fuge cât o ţin picioarele sau se zbate când vreau să o încalţ, îmbrac cu jacheta sau să îi pun pălăria. Adoră să umble prin „nămeţii” de frunze uscate astfel încât, pe vremea asta, dimineaţa, stăm şi ne jucăm în faţa blocului, împreună cu mamaia până când se face ora maximă la care ar fi cazul să plec către serviciu. Astăzi am învăţat-o cum să facă fulgi de ninsoare din zăpadă artificială:). Preferă să se deplaseze în braţe, dar dacă îi dai o motivaţie suficient de bună, merge şi pe jos. Căruciorul îl mai folosim foarte rar.

Nu prea e pretenţioasă la mâncare şi e destul de adaptabilă şi sociabilă. Şi, nu, nu îi caut peţitor încă:P, e doar un update pentru prieteni şi rude cu care nu am mai vorbit de mai mult timp sau care nu au mai văzut-o în ultimele luni.

____________________

Later edit: Pentru că vremea trece repede şi copilul creşte, am rămas cu câteva chestii pe care vreau să le dau la preţ redus (dacă se poate nu gratis, că e criză:P şi lunar oricum donăm sacoşe de haine): o scoică de maşină în stare perfectă, un premergător şi deocamdată cam atât. Căruciorul şi landoul mai târziu:P

Read Full Post »

Acest post este dedicat mai ales prietenilor cu care apuc să vorbesc din an în Paşte şi care, slavă Domnului, mai citesc pe blog ce mi / ni se mai întâmplă. Restul curioşilor să rămână doar dacă au ceva timp de pierdut căci ceea ce urmează e fie foarte plictisitor, fie mult prea personal şi nu înţeleg nimic necunoscând personajele despre care este vorba.

Copilul aka micuţa prinţesă, fostă teroristă şefă, micuţa urlătoare şi cine ştie ce alte porecle a mai avut ea în decursul primului ei an de viaţă, a ajuns să ne încânte cu câte un spectacol în fiecare seară când suntem amândoi cu ea acasă.

Nu mai avem nevoie nici de cinema, nici de teatru (mă rog, asta e aşa, o vorbă – apropos de teatru, dacă ştie cineva cum să fac rost de bilete la Oscar şi Tanti Roz de la Bulandra să îmi zică şi mie că vreau vreo 4 şi ştiu că se dau repede), nici de Seinfeld, nebun după tine sau cine ştie ce comedioară ieftină. La noi în casă cred că se poate turna o comedie în fiecare seară.

Să revin însă la micuţa prinţesă. La cei 1 an, 1 lună şi 17 zile pe care le deţine face următoarele chestii super importante:

– merge bine în picioare (prima dată a mers singurică pe la 10 luni şi jumătate), dar asta e deja banal

– se caţără singură în pat, dar şi asta e fumată pentru că a descoperit minunea exact când a făcut un an

– a învăţat să se dea jos din pat cu spatele, mai greu decât a învăţat să se urce, dar acum e expertă şi în aşa ceva

– a învăţat că aspiratorul scoate mizeria din nas şi aproape că îl aduce ea când se simte mai înfundată. După ce montez batistuţa bebeluşului la aspirator îşi bagă singură în năsuc partea care aspiră mucii. Ultima descoperire: firul ăla care dispare repede când ea e cu nebăgare de seamă se ascunde şmecher sub aspirator de unde poate fi extras dacă se opinteşte bine. Faza este că, dacă îl scapă din mână sau din ochi, el iar fuge. Ieri s-a tot chinuit vreo juma’ de oră să îl scoată din aspirator şi să îl întindă prin toată casa, spre amuzamentul maxim al părinţilor săi. 🙂

– a învăţat să pună rufele ei murdare la coş

– foloseşte un scaun mic drept scară ca să ajungă pe canapeaua din sufragerie transformată în patul nostru de campanie

– se urcă pe calul ei balansoar şi ştie să se dea şi jos prin alunecare sau coborând pe un picior, în lateral

Şi ultima mega-chestie pe care a învăţat-o: îşi suflă nasul în şerveţel. Ţin eu şerveţelul sau tati sau mamaia sau tataia, dar ea suflă. Incredibil. Făpturica a evoluat uimitor în ultimele luni:), iar mami şi tati nu-şi mai încap în piele de bucurie, ceea ce vă doresc şi vouă!

Read Full Post »

Despre mame şi odrasle

Bine le zice Alina aici. Atât de bine încât nu mă pot abţine să nu comentez câteva situaţii pe care le-am observat în ultimele luni, de când am tot făcut plimbări lungi prin parcuri şi prin cartier.

1. Mamele se simt super-femei. Ca alea din filmele americane. De fapt, cred că atunci când au fost gravide s-au uitat prea mult la televizor. Nu-mi explic de ce merg pe stradă cu cărucioarele atunci când trotuarul e liber. Sau de ce tâşnesc pe stradă cu căruciorul la înaintare, în loc să-şi iţească acea minunată căpăţână blondă, roşcată sau brunetă înainte de a băga şoferii în puşcărie şi odrasla în spital. Am trei exemplare în cartier. Toate trei merg împreună la plimbare. Fiecare cu tănculeţul ei, locuit de propria odraslă. Pentru că juniorii sunt mai măricei şi nu dorm, ele au liber la pălăvrăgeală. Da’ pălăvrăgeala nu se poate desfăşura decât în paralel. Trotuarele sunt însă pentru un singur cărucior, nu pentru 3. Şi atunci, pentru că nu au loc pe trotuar, deşi e liber, se aşează în paralel pe stradă. Cât credeţi că ocupă? O bandă. Credeţi că au ochi la spate? Nici vorbă. Nici motorul nu îl aud când te apropii cu maşina. Pentru că vorbesc. Dacă le claxonezi, ca să treci de ele şi nu peste, se uită urât.

2. Mamele cred că copiii lor de 1-2 ani au ajuns adulţi peste noapte. Se duc cu ei în parc şi îi lasă liberi, chiar dacă abia ştiu să se ţină pe picioare şi să înţeleagă ce le spune mă-sa. Nu judec dorinţa de a oferi independenţă odraslelor dar ele, mamele, cred că ei, copiii, sunt suficient de maturi încât să nu mai necesite supraveghere. Ca urmare, copilul ţâşneşte către strada pe unde trec maşini, se bagă în fântana arteziană, se duc să smulgă florile din parc şi … plăcerea lor cea mai mare, să sară pe jucăriile altui copil sau chiar pe copil. Mamele, în tot acest timp, ce credeţi că fac? Socializează între ele sau cu bunicile, tăticii, aparţinătorii altor odrasle. Şi dacă observă că al lor a făcut ceva ce nu le convine, urlă la el/ea de la juma’ de kilometru depărtare. Între timp, şezutul, deseori considerabil de mare, stă frumuşel pe bancă şi se odihneşte.

3. Mamele uită repede…că şi odrasla lor a avut câteva luni şi a dormit pe afară, în landou/cărucior. Ca urmare, de fiecare dată când trec pe lângă un bebe dormind îşi găsesc ceva de urlat una la alta sau către propria odraslă. Fix atunci. Nu cu 5 metri mai devreme sau mai târziu, când ar fi mai puţine şanse ca vocea lor piţigăiată să întrerupă somnul celui mai mic dintre plimbăreţi.

4. Mamele care alăptează uită că totuşi un parc, o stradă, un autobuz, sunt spaţii publice în care se mai află şi altcineva în afara lor. Drept urmare, îşi etalează cu foarte multă dezinvoltură lăptăria, în plină producţie. Motivaţia că îi e foame copilului nu ţine loc de pelerină pentru alăptat în public. Am văzut la un moment dat la Zoso pe blog că nu ştiu ce asociaţii de femei/mame încurajează alăptatul în public. Nu am nimic împotrivă, dar odată cu campania mă îndoiesc că a venit şi un ghid de hrănit copilul la sân, în mod civilizat, aşa cum am văzut eu mai demult într-un tren în Danemarca. Nu de alta, dar vara poţi să faci şi pictoriale sexi prin parcurile Bucureştiului. Mă şi mir cum de nu s-au gândit la asta ăia de la Mami sau Superbebe.

Ar mai fi multe de spus, dar nu cred că ţine de mame şi odrasle, ci mai mult de bunul simţ sau de cei 7 ani de acasă. Şi, la urma urmei, ce ar fi dacă toate mamele astea ar avea aşa ceva? Nu ne-am plictisi în ţara asta?

Read Full Post »

Fantastic de mult s-a schimbat lumea în ultimii 30 de ani. Ţin minte că atunci când eram eu o copilă, prieteni de-ai mei de joacă, vecini sau colegi, erau înnebuniţi să se caţere în pomi după tot felul de fructe, chiar şi verzi. Mie mi-a fost întotdeauna teamă să fac asta poate şi pentru că nu îmi plăceau fructele verzi iar pomii din curtea alor mei erau suficient de bătrâni şi groşi încât să-mi fie foarte greu chiar şi să ajung la un metru înălţime.

Mai ţin însă minte cum făceam gimnastică la craca unui corcoduş care crescuse oarecum paralelă cu solul şi de care mă agăţam cu mânuţele mele mici, mă ridicam şi mă prindeam de ea apoi cu picioarele. Năzbâtie mai eram. Că doar de aia eram şi julită tot timpul la cel puţin un genunchi, deşi uram momentul când trebuia să mă dea mama cu spirt sau cu apă oxigenată ca să dezinfecteze rănile.

Copiii din ziua de astăzi însă sunt la ani lumină de noi, cei de acum 30 de ani. Deşi moştenirea genetică încă se mai păstrează şi încă mai vezi o grămadă de plozi căţăraţi în pomi după corcoduşe sau zarzăre verzi şi acre de mi se face gura pungă doar gândindu-mă la ce gust au, a apărut şi un element nou în joaca asta de-a statul în copac.

Astăzi am văzut pentru prima dată în viaţa mea de adult două puştoaice într-un corcoduş nefăcând altceva decât să se joace la telefoanele mobile. Fiecare la al ei, strigând din când în când scorul. Că doar 530 nu putea fi numărul de corcoduşe verzi ingurgitate, nu?

Read Full Post »