Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2011

Kidz

Am aflat cu stupoare în week-end că micuţa prinţesă ştie să scoată DVDul din playerul de la tataia şi i-l oferă pentru a fi schimbat. La cel de acasă nu mai ajunge şi, ca urmare, nici nu a avut unde să se antreneze. Să nu mă mai mir dacă la 2 ani fix se va juca pe computer, nu? (deşi nu are voie să se atingă de el decât ca să apese pe tasta de spaţiu ca să oprească diverse filmuleţe).

Este o escroacă sentimentală perfectă. Îi prevăd o carieră în actorie, marketing sau vânzări:) În week-end am avut musafiri. Ieri, pentru că a „uitat” să spună că vrea la oliţă în timp ce se uita la HaiHo (aka Albă ca Zăpada), Kanga (aka Winnie the Pooh), Baloo (aka Cartea Junglei) sau PatiPa (aka Peter Pan) a fost pedepsită cu oprirea DVDului cu desene. La vreo jumătate de oră după instalarea embargoului au venit prima pereche de musafiri. După de s-a socializat cu ei şi i-a obosit, a început să ceară pe rând HaiHo, Baloo, PatiPa, Kanga, apelând la toate armele sentimentale, inclusiv plânsul fără lacrimi:). Am cedat doar spunându-i că Roxana (partea feminină a perechii venite în vizită) vrea să se uite la HaiHo. Între paranteze fie spus, Roxanei aproape că îi dădeai lacrimile de mila copilului şi a fost complet uimită că Sonia nu plânge cu lacrimi ci doar se face că plânge ca să obţină ce vrea.

Azi-noapte a experimentat şi căderea din pat:),  spre surpriza lui tati care a şi sărit din pat ca să îşi salveze micuţa prinţesă ce nu se mai putea căţăra înapoi, simţindu-se probabil vinovat că nu o mai asigurase cu nişte perne mari, ca de obicei.

Nu-mi place că se răsfaţă din ce în ce mai mult şi simt nevoia imperioasă de a o plasa într-un mediu cu mai mulţi copii,cu reguli mai clare, în care ea să nu fie tot timpul centrul atenţiei a cel puţin doi adulţi, cum ar fi o grădiniţă. Dar încă nu am scăpat de pampers, aşa că…deocamdată doar suntem în cercetări de piaţă.

Vreau să vină primăvara. Până şi eu m-am plictisit să ţin copilul în casă. Ştie cineva vreun loc unde să îl poţi duce să socializeze sau să se joace jocuri educative, o oră-două, de 2-3 ori pe săptămână? Nu la mall, la jocurile de joacă, căci e foarte scump overall şi deloc educativ.

Read Full Post »

Am scris mai demult un post despre încercarea unei firme şmechere de a mă „recruta” printre ţepuiţii cu vacanţe exotice. Postul a fost destul de comentat, ceea ce înseamnă că firma în cauză a avut mulţi „clienţi”. Despre subiect, mult mai profi a scris şi prietenul Stelian Muscalu, de la Antene. Tot el pregăteşte o continuare a reportajului despre iluziile de vacanţă.

Mă gândeam că cititorii mei care au tot comentat la postul despre Atlantic Promotions vor fi interesaţi.

Read Full Post »

Aud în treacăt o ştire la TV: un copil de nici 3 ani s-a accidentat la soba încinsă. Mama lui i-a pus comprese cu apă rece şi atât. Nu a considerat că trebuie dus la doctor. Arsurile copilului s-au infectat iar intervenţia medicilor a fost tardivă. Copilul a murit. Părinţii au 25 de ani şi încă alţi 2 copii.

Acum câteva luni, de Crăciun, în spitalul de Pediatrie din Tecuci s-a internat o mamă cu o fetiţă de o lună şi ceva, de la „ţară” după propriile spuse, ce chemase ambulanţa undeva printr-un sat din apropiere pentru că fetiţa „dădea ochii peste cap şi respira greu”. Nu ştiu diagnosticul, dar în noaptea în care au internat-o, asistentele au descoperit că femeia nu avea cu ce alăpta la sân copila şi, mai mult, nici nu ştia cum să o hrănească la biberon. A doua zi au mai descoperit să femeia nu îşi îmbăiase copila de la ieşirea din maternitate. Fetiţa luase în greutate, într-o lună, numai 100 de grame. Mama nu prea avea să îi dea lapte praf să sugă şi, sincer, nici nu vreau să îmi imaginez cum o hrănea. Nu era ţigancă sau cel puţin nu părea. Mai avea acasă o fată de un an şi ceva, iar bărbatul cu care făcuse copiii era la închisoare pentru furt. Pe a doua fetiţă o concepuseră în Spania unde au stat vreo 3 luni. Nu ştiu cum s-a încheiat cazul.

În aceeaşi seară, în acelaşi spital, s-a internat o ţigancă cu un băieţel tot de vreo lună. Tânără ţiganca, dar nu de 14 ani, aşa, vreo 20 şi ceva îi dădeai. Destul de dezgheţată, cu siguranţă nu mintea îi lipsea, părea să fi fost „educată” prin Paris pe undeva. Dar ce folos? Copilul de numai o lună avea grave probleme respiratorii, iar mama lui urla la asistente de ce au pus-o să îi bage copilului termometrul în funduleţ, când el nu putea să respire. Nici acest caz nu ştiu cum s-a încheiat.

O altă mămică s-a prezentat la spital cu o fetiţă de aproape doi ani care arăta cam de 4. Şi nu o ducea la fast food, clar. În Tecuci şi prin împrejurimi nu s-au gândit cei de la McDonalds să deschidă restaurante. Dar…îi dădea să mănânce (de câte ori copila dorea şi poate chiar mai des) carne de porc. La nici 2 ani.

Pentru toţi aceşti patru copii, şi am convingerea că în ţara asta sunt cel puţin câteva mii, dacă nu zeci de mii de copii, simplul fapt că s-au născut se va dovedi în scurt timp cea mai grea povară.

Ce e de făcut? Să ne implicăm. Nu doar să dăm cu gura la televizor şi în Parlament. A auzit cineva de programe sociale de mare amploare care să educe mamele de la sate sau din oraşele mici şi foarte mici? Eu nu am auzit. În schimb, de Mutu aud zilnic şi asta nu mă face mai deşteaptă nici pe mine nici pe alte mame. Aud tot timpul de şpăgi la spitale şi asta mă face să îmi fie frică să ajung cu copilul în spitalele din România. Şi probabil că şi alte mame simt la fel. M-aş înscrie într-un program de voluntariat dedicat mamelor. Aş merge în sate, din uşă în uşă, să le spun mamelor ce dar minunat au de la Dumnezeu şi cum îl pot proteja. Dar ar ajuta asta oare, dacă multe altele sunt lipsă? Şi dacă le spun cum să îşi hrănească bebeluşul, dar ele nu au lapte să îi cumpere, sau comprese sterile ca să cureţe răni, dacă le-aş spune să ducă pruncul la doctor, dar la spital să le ceară toate medicamentele sau faşele pe care urmează să le folosească la tratarea copilului, cum aş putea să iau de pe umerii acestor copii vina de a se fi născut într-o ţară săracă, cu oameni săraci cu duhul şi cu un sistem sanitar şi social complet virusat?

Read Full Post »

Ştiu că nu s-a terminat iarna, dar îmi permit să trag nişte concluzii „la rece”. Din decembrie 2010 şi până acum, în Bucureşti a nins de două ori. Pe 27 decembrie şi mai încoa, acum vreo 2 săptămâni.

La prima ninsoare eram cu copilul în spital şi nu am dat zăpada din faţa blocului. Am noroc însă de câţiva vecini foarte civilizaţi care dezăpezesc cu rândul porţiunea din dreptul scării noastre (vreo 20-30 m de trotuar plus ieşirea din bloc). Când am revenit acasă, cu copilul în braţe, era aproape totul curat. Tati ne-a lăsat la scară, deci nu am avut emoţii.

A doua ninsoare ne-a prins acasă, în week-end. Am participat la dezăpezire şi am lăsat la parter, lângă uşă, lopata de zăpadă. Astfel, la următoarea ninsoare, cine e mai disponibil, mai pe acasă, să poată să degajeze drumul, chiar dacă nu are lopată în casă. Încă nu a dispărut, dar mizez pe faptul că are un colţ rupt şi poate doritorii de lopeţi de zăpadă gratuite vor una întreagă.

Aceste ultime două săptămâni însă au fost complet de coşmar pentru cei care locuiesc în Bucureşti şi care nu se deplasează absolut peste tot cu maşina sau care pur şi simplu nu au maşină. Două săptămâni încheiate Bucureştiul a fost un imens patinoar. Gheaţă cu dâmburi de la soacră-mea de la bloc până la metrou, gheaţă cu dâmburi de la metrou la serviciu, gheaţă lucie în parcarea clădirii unde lucrez (că, deh, e greu să deţii o clădire de birouri şi costă mult să spargi gheaţa pe 1000-2000 mp sau să arunci cu ceva soluţie de dezgheţat), munţi de gheaţă în parcările de la bulevarde astfel încât escaladarea lor cu maşina risca să-ţi spargă baia de ulei sau să-ţi rupă în două scutul. Oameni de toate vârstele mergând pe carosabilul curat pentru că le era frică să nu ajungă la spital cu embrele rupte. Mame cu cărucioare cu bebeluşi direct pe bulevard.

În fiecare dimineaţă şi seară era o întreagă aventură să iau copilul în braţe şi să mă deplasez prin diverse locuri, căci mersul pe jos pe distanţe scurte era aproape sinucidere.

De ce am ajuns aici?

Pentru că cei mai mulţi dintre noi nu au conştiinţă, nu se gândesc nici la ei înşişi, dar se gândesc mai ales să moară capra vecinului. Noi am dat zăpada de la scară cât încă era proaspătă, am aruncat pe jos sare când s-a format gheaţă, dar cei de la scara de alături nu au avut astfel de porniri „patriotice”. O scară mai departe iar era o porţiune curată, pentru ca exact în capătul blocului să fie o mare porţiune de gheaţă.

Pentru că nu suntem în stare să ne organizăm. Ok, suntem numai moşi şi babe pe scară, nu putem pune mâna să dăm zăpada căci avem reumatism sau nu ieşim afară din casă când e frig, dar hai să punem 1 leu mână de la mână şi să rugăm un amărât de om al străzii să ne dea zăpada de pe trotuar. Cât înseamnă un leu?

Mai suntem şi leneşi. Avem maşina parcată în bulevard pe locurile de parcare ale primăriei, cele fără plată. Sau avem maşina parcată pe locurile cu plată. Vine lama şi dă zăpada de-o parte şi de alta a străzii, stivuind-o practic în faţa/spatele maşinii parcate peste noapte. Dimineaţa, cei mai mulţi preferă să scoată maşina călărind nămeţii. Când sunt încă proaspeţi şi moi e ok, căci poşi să ieşi mai uşor. Când însă nămeţii deformaţi îngheaţă e o problemă să mai intri în locul de parcare. Nu ar fi mai simplu să iei zăpada din faţa maşinii şi să o arunci pe spaţiile nefolosite, cum ar fi grădinile dintre blocuri, un scuar, un spaţiu viran? Şi dacă nu suntem leneşi până la capăt, atunci suntem nesimţiţi. Luăm zăpada şi o aruncăm înapoi pe stradă, ca roţile maşinilor care trec pe acolo să formeze uşor-uşor şleaurile binecunoscute de pe străzile mici.

Şi la primării lucrează tot din-ăştia ca noi, fără conştiinţă, leneşi, nesimţiţi şi fără simţul organizării. Îi pun pe cei de la ROSAL să dezăpezească bulevardele şi străzile mai mari, dar nu şi să arunce pe trotuarele de la bulevarde (cele care nu aparţin de nicio asociaţie de proprietari sau de vreo firmă) câţiva stropi de soluţie de dezgheţat, nici să încarce munţii de zăpadă în camioane şi să îi ducă în parcuri sau pe spaţiile virane, nici să dea amenzi celor care nu sunt în stare să îşi degajeze spaţiul din faţa curţii.

Şi atunci, cum să mai iubeşti iarna în Bucureşti sau pe oriunde în ţară, căci am citit la Zoso că nu numai aici a fost dezastru? Şi cum să te apuce mândria că eşti român în toată debandada asta, apropos de editorialul semnat de dl. Adrian Stanciu, asupra căruia mi-a atras atenţia prietenul Zvoner.ro? Ce folos că îmi iubesc soţul, copilul, mama, tata, socrii şi rudele apropiate, prietenii, colegii şi pe mulţi alţii când restul, majoritatea, demonstrează zilnic că România nu este o ţară în care să merite să stai?

Read Full Post »