Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2010

FMIul vine călare peste noi, la doar câteva zile după ultimele discuţii. De ce? Pentru că „guvernantele” din Piaţa Victoriei nu au înţeles prea bine ce înseamnă reducere de costuri. Sau, mai bine spus, s-au făcut că nu înţeleg.

Au recunoscut astăzi candid că au cam vrut să îi fenteze pe cei de la FMI tăind din joburile vacante, dar pentru care alocaseră bugete pe care le cheltuiau cu drag şi spor, evident. Pe ce? Păi pe indemnizaţii, prime şi al 13lea sau al 14lea salariu al celor care ocupau posturile nevacante. Şi pe diverse alte puncte de interes. Să le zicem „protocol”.

Nici nu trebuie să fii bun manager sau specialist FMI ca să îţi dai seama că „fenta” Guvernului Boc al nşpelea este similară cu o escrocherie ordinară. Dacă stai un pic şi faci o paralelă între o companie privată şi statul român, care ar trebui să funcţioneze după aceleaşi principii economice precum firma, observi că, în ultimul an, statul ne-a furat căciulile tuturor.

1. Companiile au simţit criza pe propria spinare încă de la începutul lui 2009. Unii au văzut-o venind din 2008. Ăia mai deştepţi. Guvernul Boc (primul, al doilea, nici nu mai contează care) nu o vede nici acum. La finalul lui 2008, deştepţii din fruntea ţării spuneau că România nu va trece prin criză. Şi chiar Tăriceanu parcă zicea cum că economia duduie, nu?

2. Începând de la finalul lui 2008, firmele private au redus salariile şi au făcut disponibilizări în 2009. Câte dosare de protecţie în faţa falimentului s-au deschis în 2009? Câte companii au dat faliment? Câţi oameni au rămas fără slujbe? Sigur, toate cifrele astea sunt disponibile la o simplă căutare pe Google.

Ce au făcut „guvernantele” noastre în acest timp? Au cheltuit bani pe alegeri. Fără număr, fără număr. Şi banii, şi alegerile. Nu ţin minte să fi avut vreun an cu o recoltă mai mare de voturi pe cap de locuitor ca 2009.

Prin martie 2009 sau cam pe acolo, don’şoarele „guvernante” s-au trezit că e criză şi că nu mai au bani la buget. Din primăvară până în decembrie au tot ţinut-o într-o ceartă ca la uşa cortului. Prin vară, doamna Udrea (nu am nimic cu dânsa, pe bune) se plimba candidă pe malul mării în picioarele goale, cu căţeluşul de la Cultură după ea. Ştiţi voi, pămpălăul ăla ce habar nu are care sunt casele cu valoare istorică din Bucureşti şi care semnează autorizaţii de demolare ca primaru’.

3. Când şi-au dat seama că situaţia economică în ansamblu este urât mirositoare, companiile (managerii ăia mai deştepţi) au gândit strategii noi. Unele au mers, altele nu. Unii le-au mai ajustat din mers, alţii s-au dus cu ele în gard. Toţi au înţeles că, într-un moment în care veniturile nu le vor creşte pentru că n-au cum, e musai să scadă cheltuielile. Cum? Tăind tot ce nu e prioritar. Să dăm exemple: tăiem primele de la final de an, tăiem teambuildingurile şi petrecerile (pe care le transformăm la o adică în recompense mai ieftine pentru angajaţii stresaţi), tăiem publicitatea (asta da, nu e o soluţie bună mereu dar, când nu ai încotro, o aplici), tai bonurile de benzină la jumătate, reduci parcul auto, negociezi chiriile pe spaţiile comerciale, negociezi masa, negociezi tot ce poţi şi tot aşa. Orice manager aş întreba mi-ar mai da o lista triplă de chestii care pot fi reduse ca să nu ajungi la disponibilizări. În unele cazuri însă s-a ajuns şi acolo, căci la privat legile economiei chiar funcţionează.

Ce a făcut statul între timp? Nu a redus nicio cheltuială. Ba dimpotrivă, sub masca unor reduceri declarative, au mărit costurile în alte părţi. Sunt deja celebre cheltuielile triplate sau cvadruplate la Cotroceni.

A dat statul pe cineva afară până acum, ca să reducă din cheltuieli? Nu. A trimis pe acasă nişte profesori 10 zile. De parcă ei cheltuie cel mai mult în economia asta şi sunt cei mai ineficienţi.

Şi nu numai că nu a redus nicio cheltuială din aparatul administrativ, dar nu a atras nici bani pentru investiţii masive. Majoritatea banilor atraşi de la FMI şi celelalte instituţii au finanţat gaura din buget. Nu am văzut nicio autostradă terminată (ăia 40 km nu se pun, pe bune), deşi cu bani frumoşi atraşi de la UE statul putea da de lucru la greu companiilor de construcţii, astfel încât măcar un domeniu să fi suferit mai puţin. Nu, ei, guvernanţii s-au certat pe şpăgi, guverne, premieri şi campanii electorale. Nu am văzut nicio măsură anticriză care să funcţioneze. Ba, mai mult, au făcut şi cea mai mare greşeală pe care o poate face un stat în vremuri economice tulburi: au mărit taxele şi impozitele (pogeritul – după cum inspirat îl numeşte prietenul Secmerean – a rupt de la „gura” a mii de firme mici care s-au şi închis în 2009) şi au încercat să ia cu japca (uneori le-a şi reuşit) bani care nu aparţineau statului.

4. La finalul lui 2009 şi începutul lui 2010, companiile au trecut la cele mai pesimiste scenarii. Mă rog, cele care mai trăiesc şi nu s-au desfiinţat încă. Multe au intrat în restructurări. Mulţi oameni au rămas pe drumuri. La propriu. Băncile nu te absolvă de plata creditului dacă eşti şomer. Poate îţi dau o perioadă de graţie, dacă ai noroc, până când te angajezi, căci altfel s-ar trezi că sunt companii imobiliare şi nu bănci. Dar oare după ce te reangajezi mai ai cu ce plăti ratele enorme pe care le-ai făcut pe vremea când, la un semn, banca deschidea un ghişeu şi la tine în casă, numai ca să iei de la ea ceva? Un cunoscut care îşi căuta un job zilele trecute îmi spunea că are rate de 1500 euro. Sunt realmente îngrijorată pentru el. Şi sunt convinsă că nu e singurul în situaţia asta.

Ce face statul acum? Ia banii de la FMI, în sfârşit, cu multă întârziere din cauza circului politic. Dar FMIiştii ăştia sunt oarecum nişte gentlemani şi nu spun decât că trebuie reduse costurile aparatului administrativ şi disponibilizaţi vreo 100.000 – 150.000 de oameni angajaţi la stat. Nu spun şi cum să facem lucrul ăsta, că doar engleza e de circulaţie internaţională şi se presupune că la Bucureşti s-a înţeles despre ce e vorba.

La Bucureşti însă vorbele au înţelesuri meşteşugite. 100.000 înseamnă oameni reali sau virtuali. Adică posturi neocupate dar bugetate. Las’ că FMIiştii ăştia e proşti. Le arătăm hârtiile repede, ei nu apucă să se uite bine pe ele, spun yes şi nouă ne intră banii în cont.

Da’ FMIiştii ăştia nu e proşti deloc. Ei au ochiul destul de ager şi probabil că nu e prima dată când diverşi omuleţi din specia Boc au încercat să îi fraierească. Aşa că, dacă la România nu s-a înţeles din prima, mai spunem o dată: daţi afară 100.000 de oameni care stau cu fundul pe scaun prin primării şi diverse direcţii, restructuraţi companiile de stat, că altfel nu mai pupaţi nimic. S-a înţeles? Să sperăm că de data asta da. Căci, oricine ar fi fost în locul lui Boc şi oricine la Finanţe, puteau să vină manageri din zona privată o duzină, o divizie sau o armată ca să le explice cum funcţionează economia, că ei tot se făceau că nu pricepeau dialectul business. Iar noi, tot cu căciula furată rămâneam. Pe frigul ăsta.

Anunțuri

Read Full Post »

Astăzi, după foarte mult timp, am stat juma’ de zi pe Realitatea TV. Voiam să mai văd ce se mai întâmplă prin ţara asta. De obicei stau pe CNN. Aflu de acolo când e ceva foarte interesant despre România. BBC nu e în oferta Dolce din păcate :(.

Astăzi, după cum spuneam, am rămas uimită de „subiectele” tratate de băieţii ăştia. Uimită şi amuzată în acelaşi timp. Toată dimineaţa au discutat despre arestarea nu-ştiu cărui interlop şi toată după-amiaza de Aliodor Manolea (da, am reţinut cum îl cheamă la cât mişto s-a făcut pe seama lui) aka nenea care cică se învârte printre Băsescu şi Geoană şi care cică ar fi psiho sau parapsihologul lor. (Un feeling de-al meu îmi spune că e un tip sub acoperire dar ăştia de la TV nu s-au prins încă :P)

Revenind la iRealitatea. Unu: nu ştiu cum poţi să dezbaţi un asemenea subiect 3-4 ore încontinu. Doi: nu ştiu cum îşi găsesc ăştia invitaţii care să dezbată un asemenea subiect. Oare l-or fi luat drept consilier pe Dan Diaconescu? Sau pe Urania? Că pe Vadim l-au luat prin telefon ca să le vorbească despre Iisus, vrăjitoare, energii şi blesteme. Cred că iar nu-şi luase pastilele.

Per total, după câteva ore în care unii invitaţi nu-şi prea stăpâneau râsul, alţii păreau rupţi de lumea asta, iar fătuca de modera emisiunea ziceai că avea de dezbătut cel mai bun subiect pe anu’ăsta aşa de serioasă stătea, am ajuns la concluzia că iRealitatea TV fie a fost cumpărată de Dan Diaconescu şi acum se face teasing înainte de rebrading, fie Vântu a plecat deja din ţară şi nu le mai spune ăstora ce mai au de dezbătut.

Sau te pomeni că domnul Manolea ăsta le-o fi indus şi iRealiştilor o stare de superconfort la ideea că vor rămâne fără job şi atunci tratează şi ei la sictir tot ce mişcă.

Nu-mi explic cum se mai numeşte asta televiziune de ştiri şi cum de mai suportă CNAul aberaţii de tipul celei de acum.

Şi, dacă tot vorbeam de parapsihoenergeticianul lu’ peşte, acceaşi ştire, tratată într-un minut mult mai profesionist a fost pe ProTV la ştirile de la ora 19. Nu  zic de Antenă că nu m-am uitat, deşi aş avea mai multe motive:) decât la Pro. Da’ în seara asta aşa s-a nimerit.

Dacă iRealitatea merge în direcţia asta încă vreo câteva luni, sunt curioasă dacă mai ajunge Tatulici să facă la final de an 10 pentru România. Da’, apropos, Tatulici mai e la iRealitatea?

Read Full Post »

Şi pentru că e blogul meu personal, îmi permit să vă asasinez cu un anunţ de vânzare a maşinii.

Nume de cod: Cireşica sau Cherry

Restul aici:

Vand Opel Corsa 2007

Motor: 1.2l benzină/80CP

An fabricaţie: 2007

Km: 31.000

ABS, servodirecţie, aer condiţionat reglare manuală, airbaguri frontale şofer şi pasager, geamuri electrice faţă, oglinzi electrice cu încălzire, scut motor, foarte bine întreţinută (maşină de familie, nu de firmă)

Revizie efectuată în decembrie 2009.

Anvelope de iarnă montate, incluse în preţ.

Preţ: 8500 euro

Motivul pentru care o scoatem la vânzare, deşi  ne e tare tare dragă, e că ne trebuie o maşină mai mare pentru că ne-am mărit familia şi nu mai încăpem în Cireşica.

Lăsaţi comentariu cu datele de contact dacă vă interesează să discutăm serios. Nu le public ca să nu vă sune şi alţii. Nu aprob comentarii referitoare la performanţele maşinii, preţ etc.

Read Full Post »

Scurt pe doi. Deşi nu am probleme cu bilanţurile de final de an, deşi îmi place să fac bugete şi planuri, anu’ ăsta se arată nesuferit rău. Parcă mai nesuferit decât ăl de tocmai s-a terminat.

La finanţe suntem pe minus rău pentru că în presă merge prost, tot mai prost şi prinţu’ consort tocmai pe acolo îşi petrece 9-10 ore zilnic. Pe plan familial o ducem şi bine şi rău. Bine pentru că ne-am înmulţit şi suntem foarte fericiţi aşa, în trei. Rău pentru că 3 nu e ca 2. 3 înseamnă că maşina e prea mică, casa la fel şi tot aşa. Plus că, în curând, mami trebuie să se întoarcă la serviciu şi numărul 3 trebuie să fie plasat undeva. Ori asta e mult mai complicat decât pare la prima vedere.

Dacă încerc să fac o analiză SWAT SWOT mă apucă durerea de cap. Şi totuşi, să îţi doreşti să stai pe loc, să rămâi măcar acolo unde eşti acum, parcă nu e tocmai cel mai convenabil obiectiv. Eu mereu am fost obişnuită să lupt pentru mai bine.

Aşa că, să trecem în planul doi ameninţările, dar să stăm cu un ochi pe ele, să evaluăm corect oportunităţile şi să ne bazăm pe ceea ce avem noi mai puternic – dragostea şi încrederea în noi. Iar vouă vă doresc să aveţi un an mai puţin confuz şi atunci când vă e mai greu să vă amintiţi de ceea ce vă face mai puternici.

Read Full Post »