Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2011

Zăpada e minunată. Nu pentru mine care înjur de mama focului pe toţi cretinii care nu sunt în stare să dea cu lopata în faţa blocului sau să arunce nişte sare peste gheaţa de pe trotuar. Micuţa prinţesă este cea super încântată de chestia aia pufoasă, albă şi rece de pe jos sau de pe maşini ori de pe garduri.

Pentru că de Crăciun a fost bolnăvioară, nu a mai prins un plimbat cu sania de iarna trecută. Duminică, când ningea liniştit, era relativ cald şi nu bătea vântul, a dat tati sania jos din pod:) Vorba vine, a eliberat-o din boxa de la subsolul blocului, dar mie îmi place imaginea cu podul unde să stivuieşti toate cele necesare iernii. Şi a luat-o la plimbare pe străduţele din jurul casei. După vreo jumătate de oră s-au întors uzi de la zăpada topită şi pentru prima dată în viaţă nu mi-au ajuns caloriferele pentru toate lucrurile pe care aveam să le usuc de urgenţă. Iar pentru că acum a început să comunice şi verbal, mi-a confirmat că i-a plăcut la zăpadă şi mi-a arătat că tata a rămas la zăpadă „acolo”, arătând pe geamul de la bucătărie către maşinile parcate şi grădina din spatele blocului cu nămeţi aproape virgini.

Astăzi de dimineaţă a luat zăpadă pe degete şi s-a jucat cu ea. A simţit că e rece, a simţit că se topeşte în mânuţa ei caldă şi mi-a pasat-o repede ca să ia alta. A simţit cum îi îngheaţă mâinile de la ea, dar nu a deranjat-o prea mult. Bine, nici eu nu am lăsat-o o veşnicie fără mănuşi. După aia a observat că poate lăsa urme în zăpadă, cu cizmele. Şi că urmele lăsate de mami sunt mai mari decât cele lăsate de ea. Şi a mai observat că dacă merge prin zăpada mai înaltă, pe cizmuliţe îi cresc două moviliţe albe pe care trebuie să le dea jos tropăind. 🙂 Ei, acum ziceţi şi voi, păi cum să mai vrea copilul în casă când zăpada e atât de minunată?

În week-end, dacă mai rezistă omătul şi dacă va mai fi bun de construit, prevăd că în minunata grădină albă vor creşte nişte omuleţi de zăpadă.

Read Full Post »

1 an, 9 luni şi 18 zile

Mintea umană e aşa de înşelătoare încât e mai bine dacă scriu. Nu că Internetul nu ar fi înşelător dar, măcar, pentru un timp rămâne scris pe undeva ce face copilul nostru la 1 an şi 9 luni.

Păi, să zicem că tocmai am intrat, după cum un prieten spunea zilele trecute, în lungul şir al părinţilor al căror copii se îmbolnăvesc de Sărbători. De Crăciun şi până la Revelion a trebuit să stăm izolate prin saloane de spital pentru că micuţa noastră prinţesă s-a procopsit cu un rotavirus. Dar, a trecut şi acum suntem bine merci, cu anticorpi.

Răceala pe care a luat-o din spital a trecut şi ea şi stocul de energie al prinţesei s-a refăcut pe deplin. Doamne ajută!

De când ne-am întors din spital, copilul a început să vorbească. Brusc. Cred că a simţit mai mult nevoia să comunice acolo şi experienţa extremă prin care a trecut parcă a resetat-o cumva:) Spune destul de multe cuvinte, destul de corecte sau chiar foarte corecte, dar nu propoziţii. Încă. Spune da şi nu, buba şi arată unde a fost branula, spune „tita” la spital, spune mama, tata, ieri a spus şi mamaia pentru prima dată şi corect. Spune patu’, carte, altul când mai vrea ceva din nou, di (de la di, căluţ), haidi şi cadi zici că e moldoveancă:)), Criti în loc de Cristi (de s-a topit naşă-su când a auzit-o), Aina sau Ali în loc de Alina (naşa), Manu (spre delectarea unei prietene), tic tac pentru ceas, acas sau acată pentru acasă, matina pentru maşină, apa, baia, gaga, coco (astea sunt mai vechi), gata din când în când. Spune Muma în loc de Mura (căţeaua lup de la Tecuci), a spus la un moment dat paia dar nu ştim sigur dacă se referea la mamaia de la Tecuci:). Cert este că spune paia numai referindu-se la ceva sau cineva de acolo.

E mai iubăreaţă de când cu spitalul, mă trezesc ori eu ori taică-su cu ea peste noi şi cu câte un pupic pe obraz aşa, deodată. Ne şi strânge în braţe din senin.

Îi place să deseneze, mai nou. De vreo săptămână-două mâzgăleşte cu sârg tăbliţele magnetice şi hârtiile. Ieri i-am cumpărat primele creioane colorate şi prima carte de colorat.

Dansează pe melodiile care îi plac cu multe scheme (avem şi filmuleţ):))) În rest, dă din fund aproape tot timpul, chiar şi pe melodiile de la jucării sau pe ticăitul volanului de la maşina ei.

Se joacă cu echipamentul de kendo al lui mami şi va primi în curând shinai-ul ei, chiar dacă e pentru un copil de peste 4 ani.

E fană Winnie the Pooh şi restul animăluţelor. Preferaţii sunt Tigrişor şi Aiurel. Când o ducem la culcare vrea musai cu tata, dar adoarme mai repede dacă îi citeşte mami „carte”, adică poveşti. Cu Peter Pan sau Degeţica. Nu poate să spună Degeţica dar spune „carte” şi îşi împreunează degetele arătătoare:).

Stă la oliţă şi a început să şi ceară să facă treaba cu moţ. I s-a întâmplat de două ori să ceară sau să confirme că vrea la oliţă. După care ne-a păcălit în câteva rânduri, dar nu a făcut în pampers.

Îi plac cheile, vrea să descuie şi să încuie uşi, să le audp cum ţăcăne dacă sunt aruncate pe gresie, a învăţat să se urce pe scaune ca să ajungă în locuri interzise. Aşa că am mutat anumite chestii şi mai sus decât erau. Nu mai avem niciun dulap pe care să nu fie ceva:).

De Crăciun m-a ajutat să pun globurile în brad, dar ghirlandle de beteală au fost duşmani feroce, aşa că nu prea s-a atins de pom. M-a ajutat şi cu dezasamblarea, dar numai după ce am scos beteala:).

A primit de la Moş o căsuţă cu zâne de la Happy Land cu care se joacă de la Crăciun în continuu (merci, Adi!), lego cu numere (pe care le tot construieşte), o tăbliţă magnetică, o buburuză care cântă şi când o apucă dragostea de ea o porneşte de 5-6 ori la rând, câteva maşinuţe şi o cărticică cu poezioare. De la naşi un cort cu 100 de mingiuţe colorate cu care ne jucăm în fiecare seară prin toată casa, inclusiv la băiţă.

Are în jur de 10 kg şi parcă 82 cm la ultima măsurare la tocul uşii. Mie mi se pare ok, în standarde.

E foarte energică şi cred că, dacă ar fi mai mare, ar muta şi munţii din loc:).

 

Read Full Post »