Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2008

Politice

Atenţie la invazie. Politicienii dau năvală prin ţară în goana după voturi. Dacă vă închipuiţi însă că se rezumă doar la munca de teren vă înşelaţi. De astăzi au început şi campaniile pe Google. Prima pe care am văzut-o astăzi este asta. Sunt extrem de curioasă ce impact vor avea campaniile de acest gen.

Read Full Post »

Ieri am fost la una dintre cele mai – dacă nu chiar cea mai – slabă conferinţă la care am participat vreodată în ultimii 10 ani, de când m-am angajat eu în câmpul muncii. Nu aş vrea să o numesc pentru că am găsit acolo şi oameni de calitate care veniseră probabil în amintirea a ceea ce fusese odată evenimentul cu pricina. Doar că anu’ ăsta organizarea, conceptul în sine, a fost ratată de la bun început. Ce i-a lipsit acestui eveniment care a beneficiat de sponsorizări grase de la mulţi, foarte mulţi jucători din telecom şi IT? Să vedem:

  • focusul. E aberant să reuneşti în acelaşi loc, chiar dacă în zile diferite, industrii care nu toate au treabă cu tema centrală a conferinţei. Adică într-o zi să ai tehnologie (hardware) în comunicaţii, online advertising şi conţinut digital. WTF? Despre ce e până la urmă conferinţa? Despre IT, despre comunicaţii, despre noi tehnologii, despre IPTV, despre WiMax, despre publicitate sau despre cum să faci bani pe net?
  • conceptul. Deşi pornită în urmă cu foarte mulţi ani de la un concept foarte sănătos care ţin minte că umplea sălile până la refuz, conceptul acela s-a diluat între timp, fapt care a dus la defocalizare. Am explicat mai sus.
  • marketingul. Îşi poate cineva închipui că evenimentul nu a fost promovat? Da, aşa şi este. Nu a fost marketat de niciun fel. Eu am aflat de el vineri, accidental. Nici măcar nu primisem invitaţie în vreun fel sau altul, adică nici prin poştă şi nici prin email. Iar eu îmi verific şi spamurile în fiecare zi. Pe nicăieri nu am văzut să se scrie despre conferinţă. Dacă îşi poate imagina o companie organizatoare de evenimente că aceste conferinţe nu au nevoie de promovare, atunci greşeşte cumplit. Şi conferinţele au nevoie de promovare. Ca şi concertele. Şi nu e nevoie să ai doar o bază de date cu nişte nume şi firme plus o echipă de fete gingaşe care să dea telefoane de confirmare.

Cu ce gust am rămas la sfârşit? Cu gustul că decât să înşiri un eveniment pe 2-3 industrii diferite, pe 3 zile diferite, mai bine faci 3 evenimente, cu audienţe diferite, cu un singur focus fiecare, pe care să le promovezi corespunzător. Nu face un eveniment la care să atragi super sponsori dar care să fie o struţo-cămilă pentru care să nu ai audienţă decât pe sfert din ce ai anticipat. Promovează din timp evenimentul. Aşa te asiguri cât de cât că alţi jucători din industria pe care o ai tu în obiectiv, nu îşi vor pune evenimentele în aceeaşi zi decât dacă e absolut necesar. Iar ieri, din câte am aflat de la Alex, au fost nu mai puţin de 7 evenimente. Deci, e firesc ca în sală să îţi vină doar 20 de participanţi.

Dar poate goana după căruţa cu bani, ultima pe 2008 şi probabil printre ultimele până la sfârşitul anului 2009, e mult prea intensă, astfel încât chiar şi elementele de bază ale marketingului şi ale organizării de evenimente sunt „uitate”. Cert este că dacă aş fi sponsorizat aşa ceva aş fi plâns după banii aceia cu lacrimi de crocodil.

Read Full Post »

Două pupeze

Eram în metrou astăzi pe la 3. Veneam de la o conferinţă despre care vă voi povesti mai încolo, la rece:D. În metrou, pe două scaune, două pupeze. Pe la vreo 14 ani. Una bruneţică cu ochii albaştri şi mari, uşor fardată. Alta blonzită, fardată cam ca în anime-urile alea japoneze. Ambele cu două paporniţe (ştiţi voi, genţi din alea în care, dacă bagi un câine mic, se pierde). Moarte de plictiseală. Pupezele, nu paporniţele. Nimic nu arăta că ar fi venit de la şcoală sau că se duceau către şcoală. Pentru că una dintre ele stătuse în picioare un timp, cealaltă ţinea ambele paporniţe.

Ajunge metroul aproape de Aurel Vlaicu. Pupăza bruneţică se ridică şi ia din poala blondei geanta neagră, dintr-un soi de piele întoarsă. Pe genunchii blondei rămâne o pată albă. Între pata albă şi paporniţa brunetei se întinde preţ de 2-3 secunde ceva tot alb. Da, o gumă de mestecat era. Sar amândouă ca arse. Vă daţi seama ce tragedie să iei pe paporniţa ta trendineză o gumă de mestecat!!! Şi ce plictisite fuseseră cu câteva clipe înainte. Pe mine mai mai să mă pufnească râsul:)

Da’ ce credeţi că face pupăza bruneţică? Desprinde guma care era întinsă vreo 30 cm şi … o aruncă pe jos unde altundeva decât în metrou. Nici un semn că a scăpat-o din greşeală sau că ar avea intenţia să o ridice. Şi ca şi cum nu ar fi fost prea chinuite de ideea că tocmai ce le fuseseră „contaminate” ţoalele şi accesoriile, chiar înainte să ajungă trenul în staţie, se aude o voce din spatele lor: „Nu te supăra, poţi să iei şi guma aia ca să nu calce altcineva pe ea? Că doar de la tine de pe geantă s-a desprins!”. 1-0 pentru mine. Cu o privire nedumerită mai degrabă decât ucigătoare, pupăza brunetă se apleacă, o ia , iese din metrou şi … o aruncă între spaţiul dintre tren şi peron. Asta aşa, ca să nu mai faceţi bancuri cu blonde 😀

Read Full Post »

Am încercat să mă abţin să scriu despre moaşte sf. Dimitrie şi despre puhoiul de „credincioşi” care au asaltat Bucureştiul de joia trecută şi au rămas în Capitală până ieri. Dar m-a stârnit acest post de pe Dulce-Mahala. Pentru mine, ca simplu locuitor al acestui oraş, manifestarea a fost pur şi simplu un circ ieftin cu ceva iz de religie dar cu şi mai multe arome de ţigăneală. Să vă explic de ce.

Drumurile mă duc zilnic în Piaţa Unirii. Joia trecută văd că răsăriseră în parcul de lângă fântâni, printre cei 10 copaci amărâţi, o puzderie de corturi. Zic: „Hait, nu s-a terminat cu zilele recoltelor şi ale mâncatului gratis sau au început ăştia deja campania electrorală?”. Dar cum ştiam că nu avea de ce să fie atât de multe corturi de partide pentru simplul fapt că au trecut vremurile alea cu 20-30 de formaţiuni electorale, traversez strada şi mă îndrept către ele. Şi ghici ce-mi văd ochii? Cruci, mătănii, brăţări din alea de se vând la mânăstiri, lumânări, tămâie, candele din ipsos, candele din fier, candele din plastic etc etc. Toate cele trebuincioase unui „adevărat” creştin ortodox. Într-un cuvânt: balamuc. Şi încă nu asistasem la tot circul.

A doua zi, ajungem la Unirii pe la 7.20 dimineaţa. Găsim cu greu un loc de parcare, deşi afară abia mijea de ziuă (eram încă pe ora de vară) şi probabil că la firmele de prin jur nici măcar menajerele nu erau venite la serviciu. Seara, dezmăţul de pe lume. Abia am avut cum să ieşim în bulevard. Pe toate străduţele din jurul Mitropoliei erau parcate maşini pe fiecare centimetru pătrat de trotuar, pe colţurile străzilor, aproape una peste alta la propriu. De Neamţ, de Vaslui, de Gorj, de Dolj, de Ilfov, de Prahova, din toate părţile ţării. Că, deh, veniseră la târgul de cruci şi la moaşte. Nu mai aveai pe unde să mergi pur şi simplu pentru ca nimeni nu mai lăsase nici măcar 30 de cm liberi pe trotuare ca să te strecori printre maşini. La poalele dealului, omor. Câţiva politişti cică asigurau ordinea şi paza. Yeah, right! La o gloată de mii de oameni animaţi de curate sentimente religioase sau de curate sentimente infracţionale 😀 , credeţi că o mână de 20-30 de politişti era de ajuns?

Luni dimineaţa, la trei zile de la începutul invaziei, ce puteai găsi pe străzile din jurul Mitropoliei? Faruri sparte (îmi imaginez că asta fuseseră înainte acele cioburi mici şi roşii de pe jos, din colţul unei străzi unde, cu câteva zile înainte un „credincios” îşi înfipsese bara din spate în maşina unui alt „credincios”), peturi turtite, o putoare îngrozitoare de la câţi urinaseră pe la colţurile clădirilor din zonă. Într-un cuvânt: mizerie.

Nu mă întrebaţi de ce vânzătorii de cruci şi candele veniţi din ţară nu şi-au parcat maşinile în parcarea supraetajată de la Unirii. Probabil pentru că e scump să o laşi acolo 3 zile. Nu mă întrebaţi de ce toate chestiile astea organizate în România trebuie să fie un exemplu al celei mai crunte dezorganizări. Nu mă întrebaţi de ce poliţia nu făcea nimic când străzi întregi erau blocate de „credincioşii” veniţi să se roage pe patru roţi până în buza Mitropoliei. Da’, apropos de asta, cred că la anu’ sau cu proxima ocazie când ne mai vizitează nişte moaşte, ar fi bine să facă şi un drive-in. Şi fiecare să aleagă, în funcţie de cât de mult crede în miunea pe care o pot face moaştele sau de cât de tare îi arde îndeplinirea unei dorinţe, să urce în genunchi dealul, să urce în picioare sau cu maşina la ca McDonalds. Adică dacă vreau ca moaştele să mă ajute să devin milionar, să mă duc cu jipanul la drive-in, dacă vreau să nu răman fără job, să stau în picioare şi să-mi dau coate ca să ajug cât mai repede acolo, iar dacă e vorba de vindecare de ceva, atunci e musai să urc dealul Mitropoliei în genunchi. Nu?

Disclaimer: Să îmi fie cu iertare textul. Nu e o zeflemea la adresa credincioşilor, ci doar o exprimare a exasperării la afişarea credinţei la modul „circ”.

Read Full Post »

E cam ca în Caragiale cu alegerile astea parlamentare. O să ne întrebăm cu o zi înainte unde votăm şi când vom ajunge în faţa buletinelor vom suspina adânc: „Ok, şi eu acum cu cine votez?”. Asta în ipoteza în care ne vom dumiri dinainte ce şi cum.

De vreo câteva luni mă întreb ce naiba e cu uninominalul ăsta şi de tot atâtea ori nu am reuşit să îmi dau un răspuns. Nu am timp să citesc noile legi referitoare la alegeri iar de la Tv nu înţeleg nimic pentru că ei dau mai mult gossip electoral decât informaţii pentru alegători.

Ce e cu colegiile? Habar nu am. Ce e cu candidaţii? Cine sunt ei? Cine şi de ce i-a repartizat pe indivizii ăştia în zona în care stau eu şi de ce sunt obligată să îi votez? Bine, ştiu, nu sunt obligată dar de ce nu pot să îi votez pe alţii pe care îi cunosc?

Astăzi, la câteva zile de la prima încercare de a mă dumiri cu celebrul deja Thinkopolis.eu (găsiţi singuri linkul), citesc la Vlad pe blog un post despre cum să afli în care colegiu electoral trebuie să votezi. Mie nu-mi ieşise din prima căutarea pe site-ul băieţilor ăştia de la Thinkopolis pentru că exact gadgetul care ar fi trebuit să fie cel mai intuitiv nu e, adică harta şi linkurile din spatele ei. Eram pe punctul de a renunţa pentru a doua oară dar, cu „disperarea” cetăţeanului resposabil 😀 zic: „Hai să mai încerc să găsesc măcar un câmp unde să introduc adresa”. Mă aşteptam să fie ceva ca la site-ul ăla cu codurile poştale. Nu e dar, dacă perseverezi, reuşeşti.

În final, reuşesc să dau peste o lista cu domni ce vor să îi aleg eu pe post de deputaţi şi o listă cu pretendenţi la scaunele din senat. Cei 5 candidaţi la deputăţie sunt Viorel Paliga, Ileana Savu, Daniel Stefan-Pirpiliu, Nicol Tontscht, Doina Boboc. Nişte mega-vedete ale politicii autohtone, ce să mai! Mă şi întreb pe care dintre ei o să pun ştampila :P.

La viitori-senatori sunt alţii: Irinel Iliescu, Nicolae Marasescu, Cristian Radulescu, Istvan Bathory, Daniela Cercelaru. Punct. La ăştia parcă îmi sună cunoscut dl Bathory dar sunt sigură că amintirea nu are nicio legătură cu politica.

Acuma, că am văzut cu cine trebuie să votez, îmi spune şi mie de ce toată mascarada asta? Pentru că domnii ăştia sunt puşi tot de partide, tot de pe listele lor, probabil aceleaşi ca şi la ultimele alegeri, plus minus păsările migratoare.

Da’ am observat o chestie. Cum partidele şi-au pierdut toate, rând pe rând, încrederea alegătorilor, ca să mai aibă şanse la ceva voturi aduc în vestitele colegii „vedete”. Aşa, precum Călinescu, Oana Zăvoranu (mă rog, ea s-a retras, am aflat eu zilele trecute de la Bârfe Electorale TV) şi mulţi alţi gurişti, artişti şi evident, misenrupişti. Da’ dacă tot au făcut asta, nu au găsit, frate, şi pentru colegiul de care aparţin o vedetă din-asta? Măcar să cunosc şi eu pe cineva ca să am şi eu cu cine să votez 😀 Alio, domnu’ primar de la sectorul 3, se aude acolo în PDL?

Read Full Post »

Trec zilnic prin piaţa Unirii din Bucureşti, în drumul meu de la maşină la metrou şi invers. Văd zilnic tot felul de chestii pe care nu mi le explic.

Astă vară, spre exemplu, vedeam maşini cu geamurile coborâte când afară erau peste 35 de grade iar în Piaţă cred că lejer treceau de 40. Şi nu, maşinile nu erau Dacii din 1900 toamna lipsite de instalaţie de aer condiţionat. Erau passaturi, opele, audiuri, merţane etc etc, la care nu cred că există model fără climatizare manuală sa automată. Nu mi-am explicat fenomenul. Adică, de ce aş prefera să transpir ca un porc la volan şi să mi se încingă creierul până la limita unui accident cerebral, în loc să închid geamurile şi să mă desfăt în răcoarea celor 20-22 de grade din maşină? Ar fi o posibilă explicaţie: oamenii plecaseră atunci de pe loc iar maşina era încinsă de la stat la soare. Dar nu prea ţine nici asta, căci dacă eşti în mijlocul intersecţiei de la Unirii la o oră de vârf se presupune că ai plecat de cel puţin 5 minute din parcare şi în primele trei minute cu două geamuri deschise s-a egalizat temperatura şi gata, poţi da drumul la răcoare.

Asta una.

A doua enigmă pe care nu am reuşit să o dezleg este următoarea. În faţă la Irish Pub-ul de la Unirii, adică acolo unde au capătul autobuzele express de duc la Otopeni, este o parcare publică, în stradă. Nu e administrată de Dali. Asta le-a scăpat. Au făcut una pentru ei la Horoscop, lângă pasaj.

Revenind, parcarea de la Irish Pub este tot timpul „administrată” de nişte ţigani. Care fac şi ei un ban „cinstit” de la fraierii care nu ştiu să îşi găsească alt loc de parcare şi care pun botul la „amabilele” gesturi ale ţiganului de serviciu care semnalizează existenţa unui loc liber.

Acum vreo câteva săptămâni, doi ţigani din-ăştia, „antreprenori”, se luaseră la bătaie. Probabil îşi împărţeau teritoriul. Probabil că unul are 10 locuri de parcare în grijă şi altul restul, spre exemplu. În nici 3 minute ies de pe la metrou vreo 5-6 jandarmi şi hop pe ei să îi despartă şi amendeze, probabil pentru tulburarea liniştii publice.

Ieri se întâmpla următoarea fază: la metrou, afară, erau vreo doi ţigani „parcagii” şi vreo 3 jandarmi dintre care unul scria ceva într-un soi de chitanţier sau facturier. Da, avea şi foaie de indigou din aia de se folosea pe vremuri. Bun, şi cum stăteau ei aşa, eu bucurându-mă în sinea mea că iar i-au amendat jandarmii pe infractori, ce văz la 20 de metri mai încolo? Un alt ţigan dirija voios şoferii dornici de o parcare „la bulivar monşer”, cu mai mult patos decât un poliţist de la circulaţie.

Aşa că nu am putut să nu mă întreb: oare ce fac ţiganii ăia cu amenzile? Şi le pun la ciorap ca fetele de pe centură şi aşteaptă să se prescrie?

Read Full Post »

Ieri seară am aflat ce sunt. Fraţilor, ferea! Sunt profesoară de şofat. Aşa mi-au zis ăştia de la Drive-Test.ro. Acum nu prea ştiu dacă s-o iau ca un compliment sau să-mi fie ruşine. Ideea este că sunt atentă în trafic şi profit de oportunităţi atunci când e safe. Merg şi cu 160 pe autostradă, da’ nu am detector de radar iar până acum nu am luat nicio amendă şi nici u am avut vreun accident. Zic că e bine la aproape 2 ani de când mi-am luat carnetul şi am pus fundul pe locul din stânga. Dom’ Vărzaru, dom’ Vărzaru, vedeţi ce am ajuns? 😀 E numai din cauza dumneavoastră.

Read Full Post »

Older Posts »