Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2008

Buna, rea, realitatea asta este. România nu este considerată membră UE de către restul poporului din Uniune. Nu era nici la 1 ianuarie 2008, nici pe 10 ianuarie 2008, nu este nici acum pe 30 aprilie 2008.

Mă duc zilele trecute la ai mei. Vreme frumoasă, aer curat, flori cât cuprinde în grădină, alături de alte cele. Flori de căpşun şiruri, şiruri. Lalele bălţate în culori vii de roşu şi galben, lalele roz, lalele grena, cât e aleea de lungă. Puzderie de lăcrămioare într-un colţ, o tufă de narcise în altul. Stau să înflorească bujorii şi au început să crească gladiolele.

Eu, mare pasionată de tot ce înseamnă grădină şi suferind foarte de când am ajuns la Bucureşti, la bloc, zic: las’ că am găsit eu un site olandez de unde se pot comanda lalele, şi negre şi bătute (double, în limbaj de specialitate), şi papagal şi lebădă…de care vreţi voi. Nu sunt scumpe şi-s de la mama lor.

Dau o tură pe net, văd nişte site-uri da’ nu mai ţineam minte exact cum se numea magazinul aşa că găsesc altul în ideea de a le arăta măcat alor mei ce îi aşteaptă.

Mă întorc la Bucureşti unde am şi calculator şi văd site-urile mai omeneşte, nu ca pe un ecran de telefon, oricât de smart ar fi el. Găsesc magazinul pierdut şi ţup la catalog. Evident că oamenii fiind cei care aranjează florile din celebra expoziţie olandeză Keukenhof au şi un catalog pe măsură, cu poze şi preţuri cu tot.

Preţurile nu sunt mari şi la o comandă de vreo 50 de euro te pricopseşti cu aproape 100 de bulbi de plantat. Nu zic că or fi mai ieftini sau mai scumpi în România. Cert este că în România nu am găsit o asemenea diversitate de lalele.

De menţionat că băieţii au 3 categorii de preţuri diferite pentru livrare în Olanda, SUA-Canada şi restul ţărilor din UE şi specifică foarte clar pe site că livrează în Uniune.

Impresionată la maximum, pun în coşul de cumpătături online vreo 5 pachete de lalele, una de narcise şi una de crocus. Click pe Adress şi mă uit să văd ce mai îmi cere.

Nume, prenume, adresa, banalele date pe care le completezi la o comandă online. La ţară, o listă de tip drop down în care … surpriză … România lipseşte. Care va să zică România nu este în UE. Trist.

Le-am scris deşi ştiu că nu emailul meu îi va determina să livreze şi în România. Da’ ca simplu cetăţean întreb şi eu: oare de ce?

__________________________________________________________________________________

Later edit: Am şi un contra exemplu. Prin ianuarie, nemţii de la Cmons-shop nu livrau în ianuarie către România şi probabil că după mai multe cereri de la fani Opel Corsa au dat drumul la comenzi. Costă 10,3 euro livrarea către Bucureşti, dar merită:)

Anunțuri

Read Full Post »

Cu neuronu’ odihnit

E incredibil cât pot face două – trei zile de relaş. Am plecat sâmbătă din Bucureşti către Moldova pe un trafic infernal, m-am întors ieri în Bucureşti şi pot să spun că am avut un week-end prelungit în care am făcut exces de relaxare şi aer curat. Nu de ouă roşii, verzi sau albastre. Nici de cozonaci sau miei.

Am lăsat în Capitală toţi nervii şi stresul din trafic, grijile de la serviciu, am luat în bagaje câteva haine un pic mai groase, nu suficiente însă:), după cum avea să se dovedească, iar de întors ne-am întors cu neuronul odihnit deşi nu am dormit 12 ore pe noapte, cu plămânii plini de oxigen din ăla, mai special, de la munte şi cu retina plină de imagini frumoase.

Nu am putut să mă despart de telefonul cu email şi Internet, ultima mea pasiune, şi nici de Ioana (cunoscătorii ştiu cine e:P) care, la drept vorbind, şi-a făcut jobul foarte onorabil. Iar acum, înapoi la treburi, cu bateriile încărcate. Am făcut deja, în juma’ de zi toate taskurile din listă plus altele care nu erau puse acolo.

Oare nu ar putea fi sărbătorile astea mai dese? Nu lungi precum vacanţa de Crăciun ci puţine şi dese…

Read Full Post »

Felicitări cretine

De ce s-or simţi oamenii datori să trimită miliarde de felicitări pe email cu orice ocazie? Te ştie, nu te ştie, îţi urează Paşte Fericit! sau altele, în funcţie de sezon.

De câteva zile mi-am făcut upgrade la telefon ca să-mi pot citi mailurile din inboxul de la serviciu pe mobil. Ieri şi astăzi am asistat fără a putea face ceva la o teribilă invazie de felicitări electronice. Sincronizez şi eu telefonul, primesc 25 de emailuri dintre care 10 aveu urări de Paşte. Vin la birou, deschid calculatorul, alte 100 de mailuri dintre care cel putin 30-40 cu urări.

Toată lumea se simte datoare să mă ureze? Păi ăsta e spam, nene!

Dacă urăsc ceva mai mult de când cu tehnologia asta care ne-a invadat vieţile este spamul. Îmi plac tehnologiile noi, îmi plac gadgeturile, softuleţele de tot felul care te ajută să faci chestii. Nu-mi plac însă mesajele trimise aiurea.

De ce nu mai vorbim la telefon ca să ne urăm Paşte fericit şi preferăm să trimitem SMS-uri sau emailuri? Asta cu emailurile chiar nu o înţeleg. Mi se urăşte de atâtea urări câte trebuie să şterg din inbox:(

Şi cireaşa de pe tort este că un om cu care m-am văzut azi dimineaţa şi cu care m-am urat, îmi mai trimite un mail să mă mai ureze şi electronic. Fuck off!

Read Full Post »

Spectatori

Mă tot întreb de ceva timp de ce naiba spun oamenii ceva şi fac altceva. De ce atunci când te invită cineva la un eveniment spui că vii şi după aia găseşti scuze că nu te-ai dus? De ce nu suni înainte ca să îi anunţi pe fraieri că nu te mai duci? Dacă te duci şi te frământă nişte întrebări de ce nu le pui şi taci mâlc? Oare nu vrei să-ţi răspunzi la ele? Aştepţi ca răspunsul să pice el din cer, aşa, pentru că i-a venit lui să îţi cadă în cap?

Nu înţeleg defel de ce la un eveniment organizat în România (indiferent ce e el: seminar, conferinţă, masă rotundă etc) trebuie să inviţi 500 de oameni ca să îşi confirme 70-80, din care vin doar 40-50 şi din ăştia trei sferturi sau mai bine sunt spectatori/cască gura/fripturişti sau dorm în sală.

M-am mai dus în diverse ocazii prin alte ţări ca să particip la diverse evenimente. Frate, acolo vine omu’ doar dacă e interesat, anunţă înainte şi chiar dacă se întâmplă ceva şi nu poate veni, tot găseşte o cale ă comunice cu organizatorii. La noi, nu. Mai bine confirmă că vine căci îi e târşă să spună la telefon sau pe email că ştii, your event sucks big time şi pe mine nu mă interesează.

E ca la nuntă. Mai bine spune-le oamenilor să nu pună masa dacă tot nu ai de gând să te duci.

Evenimentele sunt ca să strângă oameni, să îi facă să vorbească între ei pe anumite teme, dinainte anunţate. Nu te interesează tema, spune-i că nu vii. Te interesează dar vrei un regim preferenţial, cere o întâlnire între 4 ochi. Da’ nu-i pune pe drumuri şi nici la cheltuieli. E o chestie de bun simţ.

Read Full Post »

De două zile simt că trăiesc într-un coşmar. Şi nu unul oarecare ci de soi, adică tehnologic. În coşmarul ăsta se face că mă trezesc eu într-o zi de week-end dimineaţă şi îmi tună prin cap ideea să îmi iau GPS atunci, pe moment. Fac un scurt calcul bugetar ca să văz dacă mă încadrez în banii de pe card şi dacă mai au loc pe el şi alte cheltuieli, intru pe Internet, iau modelul de care spuneam mai jos, plătesc frumos şi gata, aştept să vină.

Şi fiindcă era pe stoc, emagu’ mişcă repede biţişorii de pe la departamentul de livrări şi vine GPSu’ cel nou şi frumuşel chiar luni. Adicătelea ieri. Şi începe primul „coşmar”. Butonează iubitul meu consort şi-mi dă pe mess: nu merge. Eu, cu adrenalina în creştere, întreb: cum adică nu merge? El: Păi nu merge pentru că nu vede satelitu’ şi zice că sunt la Budapesta. Hmmm…Interesant.

Scena n-1, actul 1. Mergem acasă. Afară plouă cu bulbuci. Tiptil tiptil ne refugiem din cutia de tablă în cutiuţa de chibrituri cu pereţi şi uşă metalică şi începem. Scos GPSu’ din cutie, băgat la încărcat. Butonat. Totul mergea strună în afară de satelit. Ioana (fata din GPS) tot spunea: conexiune GPS întreruptă (sau dezactivată, ceva de genu’ ăsta). WTF? Ok.

Scena n-1, actul 2. După vreo 2-3 ore, timp în care nici la ştirile de la Observator nu m-am uitat, ceea ce e grav, eu personal fiind aproape dependentă de jurnalele de ştiri (nu comentez aici calitatea lor :D), concluzionăm împreună: mâine la prima oră sunăm la emag să ne lămurească de ce produsul nou-nouţ, abia scos din cutie nu merge. Ţin să menţionez pentru cei care s-au luat deja cu mâinile de burtă: şi eu şi consortul suntem nişte oameni care avem tangenţe cu tehnica şi tehnologia, IT-ul etc. Acum vă dau voie să râdeţi 🙂

Scena n, actul 1. Se face dimineaţă. Astăzi. Omu’ care ştie că tocmai a aruncat pe fereastră vreo 1100 de roni se dă jos din pat mai cu griji. Şi ia din nou la butonat device-ul. Poate astăzi vede satelitu’ 🙂 O fi avut toane. Ete na. N-ai să vezi. Nu merge. Bine, zic. Îl ducem la service.

Plecăm spre serviciu. În maşină răcoare, afară pouă torenţial. Zic: da’ ce ar fi dacă înainte să mergem la magazin cu el (noroc cu showroomul lui emag) sun un prieten mai deştept?

Scena n, actul 2. Alo, salut! Ştiu ca esti în trafic da’ spune-mi şi mie o chestie: de ce un aparat GPS nu prinde semnal de la sateliţi când nu prinde? O fi de la ploaie, zic eu. El: Păi, s-ar putea să mai piardă câte un pic da’ nu detot. Eu: ok, al meu e scos din cutie, nou-nouţ şi nu prinde nimic. În rest merge ca uns. El: Auzi, da’ tu unde l-ai verificat? Eu: păi la birou şi acasă. El: Păi, nu cred ca merge din casă. Mai bine încearcă din maşină, de la geam.

Final: Parcat maşina în faţa firmei, scos cutia cu GPSu’ ce stătea să fie trimis la service şi pornit. Apropiat de parbriz. Surpiză. Iaca şi satelitu’. Al naibii, nu se vede cu GPSu’ meu decât dacă se uită ochi în ochi.

Când mă uit la soacră-mea că se dă pe YM  cu webcam-ul de mă face tot timpul să mă gândesc la Madame Multemedia lu’ Altex, îmi vine să intru în pământ de ruşine. Cum naiba să nu ne dăm noi seama, doi oameni la curent cu tehnologiile veacului ăsta, că tehnologia GPS e aşa de slabă de nu se vede aparatu’  cu satelitu’ din casă? 🙂 (va urma)

Read Full Post »

Îmi sare în ochi în dimineaţa asta un interviu din Daily Business cu un nene care povesteşte cum va construi el locuinţe ieftine la capăt de Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, precum Sibiu, Galaţi, Ploieşti, Arad, Timişoara şi Suceava.

Ce înseamnă la el locuinţe ieftine? Păi cam la vreo 100.000 bucata. Euro. M-am obişnuit deja cu nesimţitele declaraţii ale diverşilor dezvoltatori şi cu jocul de-a alba-neagra cu preţurile în real estate. Totuşi mi se pare nemaipomenit de arogantă afirmaţia că locuinţele de 100.000 de euro sunt ieftine. Sau au devenit românii extrem de bogaţi peste noapte şi nu am aflat eu pentru că nu m-am uitat la ştirile de dimineaţă?

Păi, ieri lucrurile stăteau cam aşa:

– se zice în ZF salariul mediu pe economie în 2008 este pe la 291 euroi net. Ceea ce înseamnă că un român ia în mână, în medie, aproape 1100 ron / lună. Am luat ca reper un curs de 3,75 lei la un euro pentru acest calcul şi pentru următoarele.

ca să plătească acei 100.000 euro pentru a avea apartamentul lui, nicidecum casă pe pământ ori vilă, acelaşi român trebuie să facă un credit sau mai multe la o bancă sau mai multe. Am luat la întâmplare două bănci în calcul şi două tipuri de credite, cât mai asemănătoare ca să văd la ce scoruri ajung.

Am plecat de la premisa că un credit pe mai mult de 20 de ani este inuman. Nu doar că te îndatorează până la pensie iar atunci chiar că nu mai e sigur că ai de unde plăti rata, dar dacă optezi pentru 30 de ani deja îţi poţi trece în testament creditul.

La Alpha, un credit în euro, pe 20 de ani, dobândă variabilă, îţi aduce o rată lunară de aproape 880 de euro.

La BCR, tot pentru o casă de 100.000 de euro trebuie să plăteşti lunar vreo 780 de euro dar în condiţiile în care ai scos din buzunar 25.000 euro ca avans. În cele mai multe cazuri, românul mai face un credit eventual de nevoi personale şi pentru cei 25.000 de euro pe care trebuie să îi dea avans. Şi tot va avea de plătit, în următorii 20 de ani, pe la vreo 900-1000 de euro în fiecare lună.

Deci, un român mediu, cu salariul mediu pe economie de nici 300 de euro fie ar trebui să aibă vreo 3-4 neveste cu o remuneraţie asemănătoare ca să îşi permită o locuinţă “ieftină” de 100.000 de euro pe 20 de ani, fie ar trebui să câştige la loto. Da’ atunci, la câţi români medii vor să-şi cumpere o locuinţă din-asta „ieftină”, ar fi nevoie ca tot anu’ să o ducem numai într-un Crăciun şi Paşte că Loteria numai atunci alocă premiile mari. Hmm, complicată viaţă pentru un român mediu care vrea o casă ieftină, nu?

Read Full Post »

Yahoo ţine în stand-by Microsoft

După cum scrie presa internaţională boardul Yahoo! s-a întâlnit ieri şi s-a hotărât: se mai gândeşte. Cu alte cuvinte, Microsoft mai are de aşteptat, Ballmer fierbe la foc mic, acţiunile … vom mai vedea ce fac ele luni când se deschide şedinţa bursieră.

Cei mai mulţi „analişti” pariază pe Microsoft. Zic ei că, în cele din urmă, uriaşul din Redmond va cumpăra Yahoo! Tind să fiu de acord cu ei. Yahoo! nu are prea multe opţiuni. Dacă încearcă să rămână neutri, să nu se alieze cu nimeni, laţurile se strâng încet-încet. Vor pierde puţin câte puţin şi până la urmă vor regreta că au ales independenţa. Dacă aşteaptă un deal cu Time Warner s-ar putea ca acesta să se dovedească mai prost decât cel cu Microsoft. Deocamdată trag de timp. Da’ Microsoft se grăbeşte. Nu va sta un an ca să încheie deal-ul. Probabil că, în cele din urmă MS va forţa crescând oferta pentru a grăbi achiziţia. Rămâne de văzut cât de mult e dispus Yahoo! să întindă coarda, conştient fiind că aceasta se va rupe la un moment dat, cât de disperat e MS pentru a încheia un deal repede şi cît de mult e dispus să pluseze.

Read Full Post »

Older Posts »