Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2009

L-am văzut io în seara asta. Adusese Moşu’ ăsta cu el nu nişte reni, aşa cum ne-am fi aşteptat cu toţii, ci taman o maşinărie cu o mare cupă care ridica zăpada de la marginea bulevardului Nicolae Grigorescu şi o urca într-un camion. Cam blocase circulaţia Moşu’ ăsta cu maşinile lui mari şi greoaie, dar chiar şi aşa, tare m-am bucurat că s-a gândit să ne facă un asemenea cadou.

Mă rog, a ajuns cam greu, că ninsoarea e veche de vreo săptămână. O fi aşteptat şi el să se mai topească ori o fi rămas blocat în traficul din Bucureşti şi abia acum a reuşit să răzbată.

Moşule, vii şi la noi pe străduţă? Da’ să ştii că aici ai nevoie de un picamer.

Anunțuri

Read Full Post »

Victor Kapra o face pe Moş Crăciun online zilele astea şi promite câteva premii consistente cumpărate cu cardul BRD ePayment, dacă îi spuneţi o poveste frumoasă despre prima voastră întâlnire cu Internetul.

La mine, povestea cu Internetul a pornit undeva prin ’98 parcă, atunci când, la primul meu loc de muncă m-am procopsit cu un admin de sistem la mine în birou, unde erau găzduite şi serverele, admin care stătea pe mIRC toată seara şi tot de acolo şi-a luat şi nevastă :).

Dar dacă tot mi-am adus aminte de primele ore de Internet, mi-am amintit şi cum am reuşit să mă procopsesc cu prinţu’ consort. Totul a pornit de la calculatoare. Pentru că în facultate, la laboratorul de info, lucram cam 2-3 pe câte o maşină şi mai întotdeauna se găsea cineva mai doritor decât mine să butoneze, am fost nevoită să lucrez pe calculator pe bune doar prin ultimul an, când mi-am luat primul job. Şi fiind novice, bineînţeles că mai făceam şi greşeli. Unele destul de grave. Cum ar fi un cancel dat la un print pentru o reclamă. Descompunere de culori, A3 parcă, calculatoare vechi şi neprotejate cu parolă. Rezultatul: un singur click pe butonul de cancel, la un calculator pe care îl credeam blocat, a dus la anularea unui job de print care dura deja de jumătate de oră. Moment în care, din departamentul DTP s-a auzit un urlet. Norocul meu a fost că urletul s-a potolit repede şi a fost urmat de o invitaţie la cafea 🙂 .

Read Full Post »

Păi, în afară de faptul că uneori este posibil să le influenţezi cu bani, exit poll-urile sunt nişte sondaje, până la urmă. Când am fost la vot ieri, era o donşoară acolo care întreba aproape pe toată lumea cu cine a votat. Din toţi cei pe care i-am urmărit eu, nimeni nu a răspuns. Mă întreb cine răspunde la ele totuşi. Cred tot mai mult că respondenţii la acest tip de sondaje au un anumit profil psihologic şi uneori acest tip de profil se potriveşte mai mult cu un candidat şi mai puţin cu altul. Ca urmare, e posibil ca marja lor de eroare să fie mai mare decât în sondajele clasice.

Oricum, e o temă bună de studiat de către sociologi.

Read Full Post »

Vă mai povesteam odată că sunt uimită de serviciile pe care unele bănci din România le oferă, printre care şi BRD. Iată că astăzi, vrând să transfer nişte bani din contul meu BRD în contul meu Alpha Bank, ca să-mi plătesc rata la casă într-un mod civilizat, adică fără să mai ieşim prin frig ori eu ori prinţu’ consort şi să mai completăm ‘jde mii de formulare la acea minunată bancă grecească, am hotărât să plătesc din serviciul BRD-Net. Că dacă tot plătesc abonament în fiecare lună, de ce să nu beneficiez de el şi pentru altceva decât consultarea sumelor rămase în cont?

Da, dar la BRD nu e aşa de simplu. După cum mă avertiza un comentator pe blog, ca să faci un transfer din BRD prin intermediul serviciului lor de Internet banking trebuie să mergi la sucursala unde ţi-ai semnat contractul pentru BRD-Net şi să declari beneficiarul, indiferent cine e el. Poţi să fii chiar tu. Adicătelea, trebuie să-ţi faci lista de acasă şi să te prezinţi cu ea la bancă, că dacă nu, te duci de fiecare dată când îţi aduci aminte că mai ai un beneficiar de plătit.

Băi nene, io înţeleg că se tem de fraude şi le e frică să nu fie buni de plată aiurea, că doar au printre cele mai proaste sisteme de securizare a Internet bankingului, bazate pe un user din cifre pe care îl primeşti la semnarea contractului şi pe o parolă tot din cifre. Poate ar trebui să afle şi ei că lumea asta s-au inventat şi alte sisteme de securizare a serviciilor de Internet banking şi că ar fi cazul să treacă şi ei la nivelul următor. Cum ar fi un digipass. Altfel n-or să aibă decât clienţi frustraţi că nu pot face plăţi atunci când vrea muşchiul lor, din contul lor, dintr-un serviciu pe care altminteri îl plătesc în fiecare lună, conştiincios.

Read Full Post »

Mă duc la vot şi duminică. Am stat cu ochii pe cei doi finalişti în ultimele două săptămâni şi ce am observat:

1. Geoană a băgat mai mulţi bani în campanie sau cel puţin aşa s-a văzut la mine în cartier, cartier patronat de preferatul lui Băse, Liviu Negoiţă. Mai multe bannere stradale şi mai mari decât ale lui Băsescu. Amprenta pe retina trecătorului e roşie şi nu portocalie. Punct de marketing marcat la Geoană.

2. Geoană şi-a tras la „susţinători” (şi sunt convinsă că pe bani mulţi, în unele cazuri) nume interesante din alte domenii decât cel politic. Purtătorii de nume s-au şi afişat cu Geoană la dezbaterea finală. Pentru oamenii scârbiţi de politicieni, un Ilie Năstase, un Mircea Diaconu, un Cristian Ţopescu sau o Nadia Comăneci contează. Băsescu a venit înconjurat de PDLişti. Pe de altă parte, e bună mişcarea cu „ascunderea” lui Vanghelie, dar proastă cea cu afişarea lui Mazăre. Părerea mea.

3. Geoană şi-a învăţat lecţia ca papagalu’ de la PSDi (Iliescu?) şi a reuşit în ultimii ani să se antreneze foarte bine pentru a se „bate” cu Băselu’. Numai că papagalu’ învaţă pe de rost, deci uneori, când aude ceva nou, rămâne fără cuvinte.

4. Geoană are un electorat teoretic mai larg, acum lărgit cu cel al PNL (măcar parţial).

5. Băsescu a puctat mai des la dezbaterea finală şi parcă de prea multe ori Geoană a rămas fără argumente valabile. Geaonă e mult mai agresiv şi întrerupe des discursul concurentului. Ceea ce este o politică bună, dar nu la nivelul acesta.

6. Niciunul dintre ei nu a fost în stare până acum să dea „lovitura de graţie” celuilalt. Niciunul nu a avut o propunere trăznet. Pare că nu se vede pădurea din cauza copacilor. Niciunul dintre ei nu gândeşte „out of the box” sau cel puţin nu a demonstrat asta.

7. Să nu uităm cine e în spatele fiecăruia: Vanghelie, Mazăre, Hrebenciuc, Iliescu, Udrea, Macovei, Boc, Blaga, Videanu, Stolojan. Toţi au dat-o de gard până acum, o dată sau în repetate rânduri.

8. PSDul a încercat şi i-a şi reuşit diversiunea cu caseta din 2004. Pentru câteva zile, Geoană a avut liber în campanie. În război, asta poate fi mişcarea decisivă.

9. Geoană dacă iese preşedinte, are de răsplătit pe mulţi, foarte mulţi. Băsescu, tot pe ăia.

Cine o să fie preşedintele României peste numai câteva zile? Nu fac niciun pariu referitor la scorul final. Ca şi prietenul Zvoner, cred că cel care contează şi ne îngrijorează este România = 0.

Read Full Post »