Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘presa românească’

Nici nu ştiu când au trecut cei 7 ani de când am plecat din presă. Din când în când mă apucă o nostalgie a vremurilor de la ZF, deşi aş fi ipocrită să nu recunosc că acum mi-e relativ bine şi de partea cealaltă a baricadei.

Mă uit însă cu tristeţe la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi mai cu seamă în presă. Crizele de toate felurile au lovit puternic ceea ce altă dată putea fi un loc de muncă decent şi mai ales un loc de exprimare perfect. Sau aproape perfect. Da, ştiu, foştii mei colegi mă vor certa un pic în gând. Nu, dragi colegi, nu am uitat ce salariu aveam atunci şi mă întristează şi mai tare să aflu că acelea de acum sunt doar un pic mai mari. E ca şi cum ne-am fi întors în urmă cu 6-7 ani, nu-i aşa? Nu am uitat nici că şi pe atunci mai întârzia leafa chiar şi cu o săptămnă sau două. Nu am uitat nici că plecam în deplasări fără diurnă şi că pentru a cere o mărire mică mică de salariu aveam coşmaruri o lună. Nu am uitat nici că lucram duminica, dar nici întâlnirile de mai toate conferinţele de presă, nici alergarea lui Nica pe culoarele ministerului sau parlamentului, nici „excursiile” cu ocazia diverselor evenimente internaţionale de unde am venit cu o experienţă net îmbogăţită. Totul pare să se fi schimbat de atunci şi totuşi, imaginea de acum e parcă la fel. Trist. Chiar şi Niculina e la locul ei:). Şi salariile sunt aproape la locul lor. Doar foştii mei colegi nu mai sunt unde erau cum 3-4 ani.

Şi cel mai trist este că, deşi presa părea să fi evoluat exponenţial în următorii ani după plecarea mea de la ZF, crizele naturale sau induse din ultimii ani, inclusiv cea politică (ce, nu credeţi că inflaţia de ziare din perioada 2002-2007 a fost subvenţionată măcar parţial politic?) cumulate cu impotenţa celor mai mulţi manageri din industrie, par să fi dat lovitura de graţie. Cele mai greu lovite par a fi publicaţiile specializate. Financiare, IT, construcţii, auto, tot ce e de nişă şi nu pot servi la alegerile care vin.

Care sunt şansele celor care rămân fără slujbă la ziar? Migrează în online, la cele câteva publicaţii ce oferă content gratuit publicului lor de nişă. Sau migrează în PR (multe dintre jurnaliste caută un astfel e job sau au trecut deja în această barcă). Ori lucrează ca freelanceri pe proiecte externe de copyright sau, în caz excepţional şi cel mai fericit, au ocazia să fie corespondenţi ai unei publicaţii din afară.

E jurnalismul o meserie care moare? Nici vorbă. Şi totuşi ce urmează? O nouă infuzie de capital, dar nu la fel de mare, care să susţină campaniile electorale viitoare? Nu aş miza musai pe asta căci, dacă infuzie va fi, nu prea are a face cu publicaţiile specializate. Şi atunci?

Presa se schimbă. Schimbările sunt radicale şi direcţia este oarecum incertă. Nu doar la noi, ci şi la ei. Acolo unde există management, piaţa de publicitate e mai mare, jurnalişti buni destui şi unde funcţionează foarte bine modelul freelancingului. E incertă pentru că după cum dezbăteam la un moment dat cu câţiva prieteni, s-au schimbat multe în ultimii ani. Şi nu doar că am rămas fără bani din cauza crizei reale sau induse. Ci pentru că lumea are acum acces la mult mai multă informaţie, publicată în diverse medii şi mai ales gratuit. Nu e greu să faci o revoluţie aşa cum au au făcut primele ziare apărute, e mai greu să te pliezi şi să te reinventezi pentru a face faţă uneia ce vine ca un tsunami peste tine. E greu să rămâi la suprafaţă. Şi totuşi unii dintre noi trebuie să o facă, merită să o facă pentru că sunt jurnalişti până în ultima celulă a corpului lor. Nu am o soluţie la hemoragia din presa românasă de astăzi. Nici nu doresc să mă erijez într-un om atoateştiutor sau cu soluţii pentru orice. Am nişte idei, le-am expus poate cui nu trebuie. Dar, dragi prieteni, nu veniţi cu toţii în PR, mai avem nevoie de voi ca jurnalişti, mai vrem să vă citim! Aici sau în altă parte, oriunde vă vor purta destinele.

Read Full Post »

De cel puţin o săptămână am renunţat să mai urmăresc Realitatea TV şi Antena 3 pentru că m-am convins că fac jurnalism după ureche. Că sunt nişte habarnişti care nici măcar nu sunt în stare să traducă ştirile din sursele externe. Vor să obţină acoperire cu orice preţ dar fac nişte greşeli cât China şi nici nu le pasă deoarece românul, ăla care e în targhetul lor, habar nu are să se informeze sau îl interesează prea puţin dacă ceea ce spun irealităţile TV de pe la noi e adevărat sau nu. Iar cel care vrea să se informeze mută pe CNN aşa cum am făcut şi eu.

Dacă CNN îşi dă singur o palmă după ce spune o dumă şi mută un adevărat convoi de reportaj la Neverland, totul bazat pe o hiperinflaţie de „surse” mai mult mai mai puţin credibile, Realitatea.net citează The Sun iar Antena 3 habar nu are că memorial nu e totuna cu funeral. Dacă CNN dă o singură dumă într-o săptămână şi chiar îşi pune problema pe cine să mai creadă şi pe cine nu şi chiar se vede că face eforturi să nu dea pe post aiureli ci să trieze foarte bine înainte toate ştirile, dacă BBC nu dă o ştire decât dacă a fost super verificată şi par chiar mai profi decât cei de la CNN în cântărirea raportului audienţă versus eroare, televiziunile de la noi publică ştiri cu toptanul, de pe unde apucă, traduse de femeia de serviciu sau bodyguardul de la poartă. Ce contează că 90% sunt false sau greşite? Audienţa să vină. Acum, repede, că omu’ nu moare de mai multe ori într-o viaţă.

Domnule Vântu, doamnă Voiculescu, decât să pierdeţi bani susţinând nişte făcături de televiziuni, mai bine duceţi-vă la cazinourile din Monte Carlo sau la shopping la New York. Ieşiţi mai ieftin. Căci de dat burse pentru jurnaliştii pe care i-aţi angajat văd că nu v-a trecut prin cap. Mai bine mulţi şi proşti decât puţini şi buni, nu? Mai bine salarii de mii de euroi decât un stagiu la CNN pe 3 luni? Ce rahat mai e şi calitatea la ştirile din ziua de astăzi, nu?

Read Full Post »

În repetate rânduri am vrut să scriu despre oful meu cu presa românească dar m-am abţinut până acum. Nici eu nu ştiu de ce. Poate pentru că am lucrat o vreme la un ziar, poate pentru că am în presă câţiva amici pe care îi îndrăgesc şi în respect totodată şi care îşi fac treaba bine. Poate pentru că nu am avut timp şi nici cuvintele nu mi le-am găsit atunci când aveam timp.

Cert este că zilele trecute am citit la Zoso un post foarte bun despre subiectul care mă macină şi pe mine de ceva timp şi anume scăderea drastică a calităţii presei autohtone. Şi mai mult, tocmai ce am aflat că un amic a demisionat de la săptămânalul la care lucra deşi, în opinia mea era un ziarist bun, care se documenta mult înainte de a scrie un articol şi care mai şi gândea, lucru mai rar întâlnit acum, în media locală şi centrală.

Una peste alta, mie personal mi se întâmplă tot mai frecvent să nu am ce vedea la televizor, să citesc mai puţine ziare şi reviste, să mut la canalele de ştiri străine ca să aflu ce se mai întâmplă pe la alţii sau să parcurg doar câteva versiuni online ale unor publicaţii de business.

De ce aşa? Pentru că la televiziunile din România nu mai pot vedea reportaje adevărate, anchete realizate cu cap, pe bune, decât o dată pe săptămână, la emisiunile gen Reporter Special (pe Pro şi pe Antena). În rest, numai craci, ţâţe, sfârcuri, penibilitate dusă la extrem în prime time, maimuţe pe sticlă, isterici, isterii colective, giboni. Adică tot ceea ce face audienţă. Jurnalism? Ce e aia? Televiziunile sunt 99% din timpul în care emit circ pe sticlă, despre 1% dintre oameni, retardaţii. Şi atunci de ce au audienţă? Tocmai pentru că fac circ şi românul e obişnuit să se uite la circ de 20 de ani. De când nu se uita pentru că nu avea voie şi pentru că servea cu linguriţa câte un album duminical şi un desen animat de 10 minute pe seară.

Dar televiziunea este doar o parte a puzzle-ului mediatic din ţara asta. Ziarele şi revistele sunt şi ele o bucată. Ce mai vezi prin ziare şi reviste? Cine cu cine şi-o mai trage, cine cu cine se mai bate, cine cu cine se mai ia de păr, cine a mai murit şi cine a mai botezat. A, şi sfaturi. E full de sfaturi despre cum să îţi faci viaţa de cuplu mai plăcută, despre ce diete să ţii, cum să agăţi un tip/tipă etc. Iar când găseşti câte un ziar mai de doamne-ajută, dai de câteva ştiri bune şi în rest numai comentarii, păreri personale, ştiri pe surse, nimic foarte bine documentat şi analizat.

Zic unii că de vină e viteza şi lipsa de resurse. Adicătelea trebuie să faci multe ştiri, în timp puţin, multe mii de semne, prea puţini redactori, prea puţini reporteri, salarii prea mici pentru ăi de jos, motivaţie scăzută, frecuş la cap din partea editorilor, presiuni etc etc.

Daţi-mi voie să nu fiu de acord cu asta. Se pot scrie şi 20.000 de semne în 3 ore. Asta, pentru cei mai puţin cunoscători înseamnă cam 6-7 pagini A4 (cam 3000 de semne la font normal pe pagină) pe care trebuie să le mai şi gândeşti. În timpul celor 8 ore de lucru sau chiar mai multe, poţi să te mai documentezi, să te mai întâlneşti cu oameni, să mai discuţi. Sigur, sigur îţi vin idei de subiecte. Doar că nu trebuie să percepi totul ca pe o corvoadă, să nu o faci doar ca să ai un serviciu şi un venit asigurat. Trebuie să faci jurnalism din plăcere şi cu reponsabilitate totodată. Trebuie să lupţi cu tine însuţi şi să-ţi învingi superficialitatea şi comoditatea. Da, e mai simplu să stai la calculator şi să dai nişte emailuri după care să tragi câteva concluzii. Se poate face şi aşa. Dar mai eficient şi mai interesant este să ieşi pe teren, să te informezi. Trebuie să strângi cât mai multe informaţii din cât mai multe surse ca să poţi trage nişte concluzii cât mai aproape de realitate. Căci pe realitatea ta se bazează cititorul tău.

Ce îi dai să rumege omului, aia culegi mai târziu. În cea mai mare parte. Ţâţe arăţi acum, ştiri cu violuri obţii mai târziu. Un Mutu care şi-a luat Ferrari acum, un bou care face un accident mortal mai încolo pentru că voia şi el să fie ca Mutu. Puţini dintre conducătorii de oştiri media din zilele noastre îşi mai amintesc că presa are şi un puternic rol de educator, de formator de opinii. De cele mai multe ori audienţa şi tirajul sunt prioritare iar cercul este vicios rău. Dacă te apuci să educi, rişti să nu mai ai audienţa concurenţei, că deh, şi presa e un business. Dar dacă pierzi din audienţă, nu mai ai reclame de la agenţii, că deh, clientul vrea să se adreseze unui public cât mai numeros. Nu contează, de fapt, calitatea lui. Şi dacă nu mai ai reclame mori. E simplu.

Avem vreo şansă în cazul ăsta? Da, prin ştergerea de creiere de moguli, strategi şi mai-mari de prin presa românească, laolaltă cu creierele agenţiilor şi clientilor:). Şi înlocuirea cifrelor de audienţă cu valori morale. Cum asta nu prea se poate întâmpla şi cum banul e ochiul celui nenumit, atunci poate o dictatură ne salvează 🙂 Glumesc, evident. Totuşi cred că o soluţie ar fi: o mai bună reglementare din partea CNAului pe care nu l-am prea văzut dând amenzi la emisiunile erotico-sexualo-stupide din prime time sau la jurnalele de ştiri care exagerează cu prezentarea aceloraşi subiecte zile şi săptămâni în şir. Da, cred că ar fi o idee bună să instituie taxa pe ţâţe sau impozitul forfetar pe prostii scrise la gazetă.

______________________________________________________

Later edit: Despre funcţiile canalului-audiovizual (că poate mai citeşte cineva din conducerea dragelor de televiziuni româneşti) aici.

Read Full Post »

De ceva timp refuz să mă mai uit la ştiri la TV. De fapt refuz să mă mai uit la TV la oricare dintre posturile româneşti. Mă scârbesc pur şi simplu. Pentru că nu fac presă. Nu vorbesc româneşte. Emisiunile sunt adesea prezentate de nişte oameni isterici. Bruma de ştiri care mai era pe la posturile specializate s-a degradat complet în ultimele luni/an.

Aşa că tot mai mult mă informez de pe net. Dar şi pe net găsesc nişte „ştiri” absolut adevărate. „Preferatele” mele sunt cele de la secţiunea Ştiinţă de pe Realitatea.net. Ca să vă dau un exemplu, astăzi aflu de Viagra preistorică. Zilele trecute am aflat despre cele 10 organe inutile din corpul omenesc :D.

Cea mai tare mi s-a părut aia cu oamenii care se holbează ca lemurii, semnalată şi de Victor pe Twitter.

Mă şi întreb. Oare ăia care le semnează îşi pun numele lor pe ele? Sau sunt cu pseudonim ca să nu râdă prietenii de ei citindu-le aberaţiile?

Read Full Post »