Eu sunt printre cetățenii – pieton și șofer – care obișnuiesc să informez Brigada Poliției Rutiere când mi se întâmplă ceva urât în trafic. Mai ales atunci când unii șoferi mai șmecheri vot să-și testeze roțile sau airbagurile pe oasele mele.
Acum câteva luni un tip cu BMW X5 sau X6 era să treacă peste mine pe o trece de pietoni de la Eroilor. Am făcut sesizare la Poliție și după un timp am văzut să un echipaj de la Rutieră se postează destul de frecvent în acea zonă. Am început să mă simt un pic mai în siguranță, dar cam atât. După un timp m-a sunat o domnișoară polițistă să mă informeze că l-au chemat la secție pe respectivul și i-au dat avertisment. M-a informat, de asemenea, că nu pot face mai mult pentru că nu am cum să aduc probe împotriva șoferului de BMW. Am primit chiar și răspuns scris.
După o vreme, pe Bd. Dimitrie Pompei, în dreptul Iride, o blondă de vreo 20 și ceva de ani, la volanul unui Matiz cu numărul B26VUS a accelerat în apropierea trecerii de pietoni pe care mă aflam deja împreună cu o colegă de birou. Supremă aroganță față de pieton pentru că la doar 5 metri mai departe a întors mașina pentru a o parca pe trotuar. Degeaba chemam atunci Poliția pentru că tot nu aveam probe deși aveam martor. Așa că i-am făcut și ei sesizare sugerând Poliției să pună o cameră de supraveghere acolo.
Astăză primesc un telefon de la un domn polițist care mă anunță că a chemat domnița la secție, i-a dat un avertisment și gata. În privința camerei, la acea trecere de pietoni există cameră de supraveghere dar ea aparține Primăriei și proba nu este omologată. Exact așa cum ați citit, așa mi-a spus polițistul la telefon.
Întrebarea mea firească este: de ce Primăria a dat atâția bani pe camerele alea dacă ele nu pot fi folosite pentru amendarea celor care încalcă legea, fie că nu opresc la trecerea de pietoni, fie că trec pe roșu sau fură mașini? Este evident că Poliția nu are suficiente cadre pentru a trimite pe teren mai multe echipaje. Dar atunci de ce nu folosesc infrastructura primăriei? La ce sunt folosite până la urmă acele camere montate pe stâlpi și pe blocuri?
pai ce probe sa aduci atunci? Daca il filmezi tu, iar nu`mi omologat; Cu martori nu cred ca merge.. E un cerc vicios
Exact. E un cerc. Omologare se face doar cu radarul de pe masina politiei.
în primul rând trebuie ca parlamentarii noștrii iubiți să legifereze omologarea camerelor și apoi să dea posibilitatea Poliției, Parchetului și SRI-ului să le folosească.
Parlamentarii au alte probleme existențiale și un ajutor dat autorităților să aplice legea e prea mult pentru ei.
In perioada asta oricum au alte probleme existentiale legate de propria sedere pe un anumit scaun. Dar oricum, eu nu vad schimbandu-se legea asta nici peste 10 ani. Pana atunci, liber la omorat pietonii pe trecere.
Si ce inseamna avertisment?
Sa citez din raspunsul primit de la Politie: „Conducătorul autoturismului menţionat a fost identificat şi atenţionat cu privire
la modul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice şi la comportamentul manifestat faţă de ceilalţi participanţi la traficul rutier.” Atât.