Weekendul trecut a fost momentul care a marcat începuturile revoluţiei casnice 😀 A coincis cu o vreme urâtă, prevestitoare de sezon toamnă/iarnă înlocuitor de fustiţe şi bluziţe cu pantaloni şi jachete. Ploaia, vântul şi frigul, suprapuse peste dorinţa mea mai veche de a scăpa de lucrurile vechi, a făcut ca minunea să se întâmple.
Spre disperarea „prinţului consort”, dormitorul conjugal s-a transformat sâmbătă într-un munte de haine ce tronau în pat, pe calorifer, pe jos, oriunde. Şi care trebuiau triate. Ştiţi filmele alea americane în care nevasta/soţul/hoţii, aflaţi în căutarea unor probe compromiţătoare sau a unor testamente ascunse, zboară prin faţa camerei, într-un stil hollywoodian pur, umeraşe cu rochii, cămăşi călcate la dungă, desuuri… mă rog, cam ce se mai găseşte prin dulapurile oamenilor normali. Iaca aşa arăta şi dormitorul nostru sâmbătă pe la prânz. În câteva ore nu am reuşit decât să triez cele 30-40 de tricouri ale prinţului consort. Unele dintre ele au luat calea containerelor de la capătul blocului. Păcat că a venit vremea rea şi nu vom mai avea prilejul să ne întâlnim pe stradă cu fostele T-shirturi Microsoft, IBM, Cisco, primite cu tonele în pungile de la conferinţe, pe vremea când scriam la ziar. Îmi şi imaginam o ţigăncuşă cu un „79% piraţi” pe spate. Sau pe vreun beţivan intrând în cârciuma de peste drum cu un mândru slogan „Intel inside”.
Până seara am reuşit să transform spaţiul în ceva utilizabil. Prima bătălie a fost câştigată şi, pentru moment, ne-am retras armatele din dormitor pentru a invada … biblioteca. Duminică am făcut razie şi am strâns câteva teancuri de cărţi din 1900 toamna, unele complet nefolositoare, altele romane de 2 lei scrise de sovietici sau autori români de care n-am auzit în veci. Că, deh, cam asta se găsea în librăriile din vremea împuşcatului. E bine că şi astea se găseau 🙂
Am păstrat tot ce e clasic, toate cărţile pentru copii (don’t ask why), cărţi de specialitate şi ultimele achiziţii. Sunt de părere că fiecare generaţie trece printr-o perioadă de descoperiri şi fiecare cumpără cărţi noi care, cu timpul, le iau locul celor mai vechi. Totuşi, un apartament de 50 mp nu poate fi transformat într-o uriaşă bibliotecă, oricât de mult am iubi cărţile. Am pus la loc de cinste o ediţie în franceză a Mizerabililor, cumpărată acu’ câţiva ani de la buchiniştii din Paris, pe Tolkien cu ale sale Hobbitul şi Stăpânul Inelelor, precum şi ceva literatură japoneză de care m-am îndrăgostit în ultimii 3-4 ani şi pe care am devorat-o încetişor aşa cum sorbi o ceaşcă cu ceai aromat.
Bătălia cu biblioteca s-a dus vreme de câteva ore, pentru că, inevitabil, când ştergeam o carte o şi deschideam ca să citesc câteva rânduri. Pe la vreo 11 noaptea ne-am dat seama că ne ustură nările de la praf şi că e timpul să ne oprim.
Şi … nu ne-am oprit. Am trecut în sufragerie unde am descoperit un sertar cu poze din vremuri demult apuse 😉 Adicătelea de la nuntă, dinainte de nuntă, prima vacanţă la mare, în Vamă şi la 2 Mai, primul revelion în doi când am băut singuri o sticlă întreagă de şampanie, prima deplasare în afară, în Olanda, Mura când avea 6 luni şi sărea ca o căpriţă prin prima ei zăpadă… Amintiri pe care, dacă nu le-am fi surprins în imagini, poate că le-am fi uitat peste câţiva ani. Căutând printre amintiri am constatat cu surprindere că e 1 noaptea şi că totuşi a doua zi e luni şi că trebuie să mergem la serviciu şi … viaţa merge mai departe, cu bune şi rele, cu amintiri plăcute, de cele mai multe ori. Aşa e şi firesc să fie. Ţinem minte tot ce e frumos, facem poze ca să ne uităm la ele peste câţiva ani şi să retrăim clipele plăcute. Uităm sau încercăm să uităm tot ce ne-a întristat.
Şi s-a făcut şi a doua zi. Revoluţia casnică intră în etapa a doua dar, până atunci căutăm pe cineva dornic să adopte câteva zeci de cărţi, în general literatură. Nu le-aş abandona într-un anticariat … Mai degrabă le-aş da unei biblioteci rurale. Dacă ştie cineva vreuna, să lase comentariu.
Exact asta am facut si noi la sfarsitul saptamanii trecute 🙂 Cu diferenta ca am abandonat rapid activitatea, pentru ca triatul cartilor s-a transformat, pana la urma, intr-un adevarat razboi: printul meu consort „executa” fara mila volum dupa volum, cu predilectie carti cumparate in anii ’80 „la pachet”, iar eu luam pe furis jumatate din cartile exilate din biblioteca si le mutam pe rafturile de jos, pe unde trecuse deja uraganul curateniei…
Chiar si convinsa fiind ca multe dintre volumele acelea nu au pic de valoare literara, parca nu ma indur sa le arunc – de fiecare dintre ele ma leaga o amintire pe care am redescoperit-o in momentul in care le-am luat in mana si le-am sters de praf…
Cat despre ce putem face cu ele, am ajuns la concluzia ca nici macar la un anticariat nu le pot duce. Am incercat in vara sa fac asta cu manualele si cartile „de examene” ale fiicei mele: nimeni nu a avut nevoie de manuale pe care am dat o gramada de bani sau pe carti de exercitii, culegeri de texte comentate sau alte asemenea chestii scolaresti. Nici macar gratuit! 😦 „Dati-le la oamenii aia de strang hartie”, mi s-a spus….
@Corina: Refuz sa le dau la reciclat. Ma lupt sa fac un program social cu grupul la care lucrez. Sper sa imi iasa.
Nu le poti duce la biblioteci, trebuie sa te duci cu o lista tiparita si o cerere semnata la centrul de colectare a cartilor (imi scapa adresa, intrebi la orice biblioteca), se uita aia plictisiti pe ea, iti bifeaza ce poti aduce si abia apoi le aduci pe cheltuiala proprie.
Been there, done that. Will never do it again. Mai bine le lasi intr-o punga frumoasa si aranjata undeva in bloc. S-ar putea sa le ia cineva si sa le citeasca.
Pe okazii se poate vinde si cumpara orice – recent am cumparat cele 3 volume din Osanditii Mlastinilor – Water Margin – cei care le-au apucat pe vremea lu’ Ceashka au fost cu siguranta impresionati.
Puteti incerca sa le vindeti acolo, dar atentie la tranzactii – cel mai bine va intalniti pe teren neutru si cu garda personala – e vorba de oameni necunoscuti totusi.
@zvoner: voi incerca totusi cu o campanie sociala. mica. neinsemnata. nu pot sa cred ca nu exista in lumea asta oameni care sa nu doreasca sa citeasca o carte. poate nu au toti televizor si otv:))
Vezi poate rezolvi ceva cu astia:
http://lecturi.blogspot.com/2008/07/fac-iar-apel-ctre-cei-care-vor-s.html
tzigan cu Intel inside :)) sau aurolac cu Your potential. Our passion (cam nou asta pt ca sa fie deja de aruncat). cel mai misto ar fi un puradel marca CISCO. sa-l intrebi daca si-a luat CCNA-ul :))