Astăzi, după foarte mult timp, am stat juma’ de zi pe Realitatea TV. Voiam să mai văd ce se mai întâmplă prin ţara asta. De obicei stau pe CNN. Aflu de acolo când e ceva foarte interesant despre România. BBC nu e în oferta Dolce din păcate
.
Astăzi, după cum spuneam, am rămas uimită de “subiectele” tratate de băieţii ăştia. Uimită şi amuzată în acelaşi timp. Toată dimineaţa au discutat despre arestarea nu-ştiu cărui interlop şi toată după-amiaza de Aliodor Manolea (da, am reţinut cum îl cheamă la cât mişto s-a făcut pe seama lui) aka nenea care cică se învârte printre Băsescu şi Geoană şi care cică ar fi psiho sau parapsihologul lor. (Un feeling de-al meu îmi spune că e un tip sub acoperire dar ăştia de la TV nu s-au prins încă
)
Revenind la iRealitatea. Unu: nu ştiu cum poţi să dezbaţi un asemenea subiect 3-4 ore încontinu. Doi: nu ştiu cum îşi găsesc ăştia invitaţii care să dezbată un asemenea subiect. Oare l-or fi luat drept consilier pe Dan Diaconescu? Sau pe Urania? Că pe Vadim l-au luat prin telefon ca să le vorbească despre Iisus, vrăjitoare, energii şi blesteme. Cred că iar nu-şi luase pastilele.
Per total, după câteva ore în care unii invitaţi nu-şi prea stăpâneau râsul, alţii păreau rupţi de lumea asta, iar fătuca de modera emisiunea ziceai că avea de dezbătut cel mai bun subiect pe anu’ăsta aşa de serioasă stătea, am ajuns la concluzia că iRealitatea TV fie a fost cumpărată de Dan Diaconescu şi acum se face teasing înainte de rebrading, fie Vântu a plecat deja din ţară şi nu le mai spune ăstora ce mai au de dezbătut.
Sau te pomeni că domnul Manolea ăsta le-o fi indus şi iRealiştilor o stare de superconfort la ideea că vor rămâne fără job şi atunci tratează şi ei la sictir tot ce mişcă.
Nu-mi explic cum se mai numeşte asta televiziune de ştiri şi cum de mai suportă CNAul aberaţii de tipul celei de acum.
Şi, dacă tot vorbeam de parapsihoenergeticianul lu’ peşte, acceaşi ştire, tratată într-un minut mult mai profesionist a fost pe ProTV la ştirile de la ora 19. Nu zic de Antenă că nu m-am uitat, deşi aş avea mai multe motive:) decât la Pro. Da’ în seara asta aşa s-a nimerit.
Dacă iRealitatea merge în direcţia asta încă vreo câteva luni, sunt curioasă dacă mai ajunge Tatulici să facă la final de an 10 pentru România. Da’, apropos, Tatulici mai e la iRealitatea?
stii ce e amuzant? ca fătuca aia mi-a trimis mail in care ma dojeneste ca am facut-o “căpriţă” aici http://www.zoso.ro/2010/01/capritei-de-la-realitatea.html
vantu era la geoana. il chemase asta sa se relaxeze.
[...] merite cumpărat de la o televiziune de ştiri? Pentru că în majoritatea timpului se ocupă cu talkshowuri fără substanţă.ps: mi-a scris liana alexandru, supărată că am făcut-o căpriţă, şi mi-a explicat că de [...]
CNA e la misto daca nu stiai, iar realitatea au inceput sa abereze ciudat cam de cand a fost investit boc in functie (prima oara
)
S-ar putea sa nu fii prea departe de adevar – vantu cumparase niste actiuni la zeroteve. Poate l-a pus pe DD CEO pe tot trustul si nu stim noi. >:)
Nu-ţi fă griji în privinţa lui Tatulici.
Ăştia aterizează în picioare, orice li s-ar întâmpla !
Cred că nici moartea naturală nu ne va scăpa de el – nu că i-aş dori-o.
Şi-atunci o să fie pe sticlă, ca spectru invocat de parapsihologii lu’ peşte…
Atunci să vezi iRealitate TV ! Mai tare ca OTV….