Amatorilor de adrenalină le fac o invitaţie foarte serioasă să vină în Bucureşti. Cei care locuiesc deja aici şi sunt amatori de senzaţii tari nu au decât să urmeze următoarea reţetă pentru a obţine o cafteală pe cinste.
Se ia o uniformă de lucrător la Rosal. Ştiţi, e firma aia a lui Prigoană angajată pentru curăţenie în sectorul 3. Uniforma însă nu este de ajuns. Trebuie să vă dotaţi şi cu o mătură, câţiva saci de gunoi şi atitudine potrivită. Lăsaţi ifosele de corporatist acasă căci nu vă ajută într-o astfel de situaţie.
Dacă sunteţi femeie e şi mai bine. Maximum de adrenalină e asigurată. Dacă sunteţi bărbat atunci fie vă travestiţi, fie mai bine nu vă băgaţi căci nu cred că la vederea unei bărbi nerase de 3 zile, hormoneii adolescentini se vor mai urca la cap.
Bun. După ce v-aţi echipat în femeie angajată de Rosal pentru curăţenie în sectorul 3, luaţi-vă uneltele şi purcedeţi în părculeţul pe care dom’ primar Negoiţă l-a amenajat pe strada Marin Pazon, undeva lângă Şcoala nr. 20 de pe Prevederii. Faceţi în aşa fel încât să ajungeţi pe la 12.30 şi apucaţi-vă de măturat tona de coji de seminţe de pe alee şi mai ales de sub bănci. Dacă nimeriţi peste un grup format din două fete şi un băiat, aşa cam pe la 13-14 ani, spuneţi-le să se mute pe altă bancă ca să puteţi curăţa şi pe sub ei. Dacă sunt irascibili v-aţi scos. În maximum 5 minute vă vor lua de păr (una dintre fete), vă vor smulge mătura din mână (a doua fată) şi vor începe să vă lovească – fata cu mătura în cap şi în burtă, băiatul cu picioarele pe unde apucă.
Dacă aveţi norocul să mai fie cineva prin parcul acela, poate sare să vă scape şi, eventual, să cheme poliţia. Oricum însă, pregătiţi-vă pentru o trântă ca la judo, nişte julituri zdravene, un cucui cauzat de lovitura de mătură în moalele capului şi nişte vânătăi pe picioare şi pe unde s-or mai nimeri.
Nu vă vine să credeţi că puteţi trece prin aşa ceva? Ba să vă vină căci tocmai ce s-a întâmplat astăzi aidoma, în locul pe care vi l-am descris.
Alte comentarii nu mai am decât că la 112 degeaba suni pentru că ei sunt “urgenţe” şi, din moment ce omul agresat nu are nevoie de o ambulanţă, poliţia spune că nu are cum să trimită pe cineva. În cel mai bun caz îţi dă numărul poliţiei de la sectorul 3 ca să reclami acolo. Chiar dacă echipajul vine în 10 minute, adolescenţii cu hormonii răsculaţi s-au cărat cât ai zice peşte.
A, şi încă ceva. Şefii de la Rosal refuză să trimită oamenii pe teren în echipe de doi, pentru că nu e eficient. Iar dacă un angajat primeşte o găleată în cap, aruncată dintr-un bloc cu zece etaje şi este nevoit să apeleze la doctori pentru câteva copci care să repare ce a stricat găleata, ei bine, tot şefii de la Rosal refuză să mai lucreze apoi cu un om care nu mai poate munci pentru că în timpul lucrului a fost agresat.
În încheiere nu am decât un mesaj pentru dom’ primar Negoiţă: jos pălăria pentru părculeţele pe care le-aţi amenajat în sector pe vremea când voiaţi să luaţi iarăşi primăria, dar mai băgaţi şi nişte gardieni sau poliţişti comunitari ca măcar să descurajeze ieşirile astea desprinse parcă din F.E.A.R, Grand Theft Auto sau 25 for Life.
Sa inteleg ca te-ai bagat pentru saraca femeie?!?!?
Toata stima. Data viitoare cand iesi in parculet, te rog io sa iei cu tine uniforma de kendo. Full.
Apropo, rahatii aia cu ochi probabil vor reveni acolo. E de tinut minte.
@zvoner: Da. Nu pot să folosesc din păcate nimic din kendo căci nu îmi permite codul dar voi fi vigilentă. Şi oricum cred că îmi caut un alt parc.:(
Pai si voi de ce invatati sa va dati unii altora in cap?! Nu pentru a va apara??
Geez
da, chiar asa … de ce te mai duci la kendo daca nu poti folosi pentru a aparare?
@activegirl: for fun:) La scrimă crezi că duci ca să te duelezi pe stradă?:)
Da, e de “risu-plinsu”! Citind mi-am amintit o intimplare si tin sa precizez ca este absolut reala…
Aflata la lucru, o peroana este amenintata telefonic de un individ, ca o va astepta afara si o va bate. Alarmata persoana in cauza da telefon la politie solicitind ajutor. Raspunsul: “Nu putem veni deoarece evenimentul (bataia) este doar o presupunere, dar… DUPA CE VA VA BATE depuneti o plingere”… etc, etc …
As mai adauga alt aspect care “se leaga”:
…”grija fata de cetatean VA FI ( la calendrele grecesti) unul din obiectivele principale ale partidului nostru aflat in campanie electorala”.
Uraaa! Sa alergam la urne!
m-ar bufni rasul daca intamplarea nu ar tine de patologia psihiatrica sau cum se cheama. uite, vedeti, asta e noua geenratie, una plina de jeg, cu un dispret total fata de elementara curatenie. ma intreb daca mucosii respectivi aplica aceeasi corectie si mamelor din dotare, cand acestea incearca sa dea cu matura prin casa…
[...] revin. În parcul cu pricina, acelaşi în care dacă ai o zi proastă rişti sa iei bătaie de la infractori şi infractoare de 14 ani, apare o femeie, cu un copil şi un câine. Nu ştiu dacă acel copil chiar era al ei sau doar [...]