Să-ţi pui geamuri termoizolante pe criza asta e chiar un act de curaj. Am testat asta pe pielea mea. Nu că ar fi scumpe deşi sunt foarte scumpe, ci pentru că furnizorii încă nu s-au trezit din somnul boom-ului economic şi riscă să treacă cât de curând în cel de veci.
Acum ceva timp, adică prin a doua jumătate a lui februarie, am trecut pe la un magazin Far-Est din Auchan. Am intrat, ne-am uitat la mostre şi am fost preluaţi foarte repede de un domn care ne-a rugat să mai aşteptăm vreo 2-3 minute până termină oferta unui alt client. Un domn foarte drăguţ, după cum vă spuneam. După cele 2-3 minute ne-a poftit imediat pe scaune şi a petrecut cu noi vreo 20 de minute până ne-a făcut o ofertă completă, cap-coadă, frumoasă dar care la final se termina cu vreo 1600 euroi, plata pe loc, toate discounturile incluse (şi era vorba de discounturi de vreo 35%). Bine, se putea plăti şi în rate dar costa mai mult, evident.
Cum niciodată nu dau atât purcoi de bani dintr-un foc, fără să cer şi alte oferte de la alţi furnizori, am luat oferta, am mulţumit frumos şi am plecat acasă ca să mai studiem problema.
Ulterior am mai cerut o ofertă de la Lissim, o firmă de prin Transilvania despre care am înţeles că e bună şi lucrează cu materiale faine dar se mişcă cam ca ardelenii aşa… iar săptămâna trecută am trecut din nou prin Auchan, cu gândul să mergem şi pe la Qfort. Da, ăia la care ferestrele sunt proiectate să reziste, să reziste, să reziste … Vă aduceţi aminte reclama, pun pariu. Nu se poate să nu vă fi sâcâit măcar odată când aţi ascultat-o.
Bun, reclama şi-a făcut datoria, milioanele de euroi daţi pe ea m-au făcut să intru în magazin şi cam gata. Aici se opreşte acţiunea şi intrăm pe repeat. Ca şi cum ar sări discul. Intrăm, vedem că domnul consultant este cu un client sau potenţial client, ne uităm la ceas, stăm puţin, luăm o broşură şi plecăm.
Broşura frumoasă, detaliată, cu tot cu adrese de email unde putem cere oferte, cu puncte de vânzare etc etc. Din punct de vedere marketing, foarte bine realizată.
A doua zi “prinţu’ consort” trimite un email cu desen cu ferestrele, inclusiv cotele şi toate celelalte detalii legate de culoare, pervazuri şi ce ne mai dorim la ferestre. Reply de la Q-fort Auchan, pauză.
Pentru că problema arde destul de tare şi ne cam grăbim am decis în seara asta să mai dăm o raită pe la Auchan, la acelaşi magazin Qfort. Astăzi, la masa cu preţioasa ofertă din preţiosul calculator era o preţioasă cucoană. Cu doi clienţi. Ca şi data trecută. După cum vă spuneam, la firma asta totul e un deja-vu. Ne punem pe aşteptat, ne mai uităm la culorile ferestrelor, mai luăm o broşură, stăm la aproximativ un metru şi jumătate de scaunele cu cei doi clienţi. Nu se poate ca vânzător să nu-ţi dai seama din primele două minute că, dacă un cuplu intră în magazin, se uită la toate ferestrele, se opresc la una, iau şi o broşură şi aşteaptă, acel cuplu chiar e interesat să cumpere.
Cucoana însă, probabil prinsă în focul calculelor sau scrierii hârtiilor ne lasă să aşteptăm preţ de vreun sfert de oră. Nu cred că se întâmpla nimic dacă nu ridica la un moment dat capul să ne spună “Să ştiţi că aici mai durează” şi la întrebarea legitimă a noastră “Cam cât?” nu ar fi răspuns cu “Păi vedeţi că mai am cu domnii de rezolvat” arborând totodată un aer de suficienţă “profesională”.
Când am insistat cu întrebarea “Spuneţi-ne totuşi dacă mai stăm. Căci am observat că programul se termină la ora 8″ a dat evaziv din umeri a necunoaştere.
Am informat-o că e a doua oară când venim şi asta pentru că la emailul trimis între timp nu a catadicsit nimeni să răspundă. Ce-a replicat ea? “Nu cred că nu va trimis nimeni vreo ofertă dacă ne-aţi cerut pe email”. Să mori tu! Adică eu client foarte inteersat să cumpăr de la tine ceva, am trimis email şi nu am văzut reply-ul. Sau am uitat să îl trimit. Ce zici de asta?
Ori tu, angajată Qfort, stată cu curul pe scaun toată ziua, ai făcut hemoroizi care cauzează grimase pe care nu ţi le poţi stăpâni nici în faţa clienţilor? Sau poate ţi s-a micşorat creierul de pe timpul când clienţii se buluceau în magazin de dragul de a-şi lua un credit cu termopane la pachet?
Na, că m-am enervat:(.
Păcat de milioanele de euroi date pe branding şi publicitate dacă vânzătorii de la Qfort sunt proiectaţi să-ţi dea cu flit, să-ţi dea cu flit, să-ţi dea cu flit.
__________________________________________________________________________________
Update: Au trimis şi oferta. 1922 euroi, cu o reducere de 25% inclusă, la plata pe loc a întregii sume. Scump, dom’le, scump. Şi cu sictir la pachet.
Dacă nu aţi luat o decizie, recomand Lamar (www.lamar.ro). Erau ca preţ la 30% sub FarEst, tâmplăria este Rehau.
Anyway, la tâmplăria termoizolantă cea mai importantă componentă nu este profilul, ci montajul. Apoi, vine sticla şi feroneria.
O tâmplărie bună montată prost cedează într-un an, maxim.
De asemenea, numărul de camere este marketing, diferenţele fiind nerelevante pentru utilizatorul obişnuit. De aceea, mai bine, din diferenţa de preţ se dă o “atenţie” echipei de montaj să lucreze cu simţ de răspundere.
Să nu alegeţi plase de ţânţari tip rulou, deoarece rezistă puţin.
Dacă vreţi şi rulouri exterioare, trebuie să fie metalice, nu de PVC, iar dispozitivul de închidere să fie de metal, nu de plastic/lemn. Recomandarea mea este http://www.alexiana.ro/rulouriexterioare/rulouriexterioare.html.
Aia de la LAMAR sunt niste neprofesionisti si fomisti la maxim. Imi pare rau k n-am deschis ochii mai bine…dar poate ajuta pe altii. Si toate marcile astea insirate de noi toti si binecunoscute, ahtiati doar sa vanda, nu sa faca ceva bun si de calitate.
Cei ce fac ceva calitativ nu-si fac reclama decat prin clienti
@Cristian Banu: Mulţumesc pentru sfaturi.
pertinente observatiile
vezi de asemenea ca poti combina culorile (alb la exterior si colorat in interior, arata mai interesant)
confirm ca montajul este cel mai important
eu am gealan, de 3-4 ani, si am impresia ca la exterior rama s-a ingalbenit putin
Hahaha, ai gresit titlul. Trebuia sa fie “Qfort iti da flit, iti da flit, iti da flit”…
Nu ma pricep la termopane, dar ma pricep la cucoane pretioase. Trebuia sa plecati de acolo spunandu-i “esti o tampita, o tampita, o tampita”. Le urez faliment placut.
ps. reclama la Qfort este una dintre cele mai imbecile din ultimii 2 ani. O depaseste doar aia cu individul care isi scuipa toate cele in chiuveta. Probabil sunt facute de aceiasi retarzi.
@Cristian Banu: Lamar nu sunt cu 30% mai ieftini. Sunt la fel cu Far-Est. Identici aproape:) Ca pret.
Hm, cum am dubii că Lamarul a crescut preţurile, înseamnă că Far Est-ul le-a scăzut. Atunci mergi cu ei, fiindcă Trocal e mai bun ca Rehau.
@Cristian Banu: Intre timp m-am lamurit putin. Nu sunt mai scumpi ca Far-Est doar ca si astia sunt foarte neatenti si nu comunica tot. Pe oferta trec altceva decat e in desen (batante inloc de oscilo-batante), la final scriu la observatii ca glaful te mai costa x, plasa de insecte y si ma astept ca oferta finala sa nu arate ca aceasta intermediara de o am in fata:). Oricum, multumesc pentru sfaturi. Vom vedea ce alegem. Keep you posted:)
Tindem sa confundam profesionalismul unei firme cu persoana care sta pe scaun; e adevarat ca imaginea pe care ne-o intiparim in minte despre firma este cum s-a purtat agentul de vanzari, dar ar fi trebuit sa-i spui cum a zis colegul mai sus: esti o tampita, tampita, tampita, tampita si PUNE dracului mana pe telefon si suna-ti seful sa-i spun ce hahalera de angajata esti !!!!
Eu am fost la q fort pe obregia dupa ce in prealabil mi-au raspuns in 3 ore la o cerere pe mail si unde mi-au dat detalii suficiente.
Preturile fiind cam sus, le-am multumit si le-am spus ca nu-mi convine oferta lor;
Apoi vazand ca de fapt au si un euro la 3.99 si ca ..se lauda cu ceva ce altii nu au .. m-am dus la ei sa vad pe “viu”
Agentul foarte amabil mi-a explicat tot ce vroiam sa stiu (nu stia ca eu trimisesem mailul) si am plecat lamurit intr-utotul.
e drept ca la revenirea mea cu mail prin care spuneam ca “mai m-am gandit” nu am mai primit nici un raspuns
Orgoliu ????
Aduc si eu o completare aici.
Eu am luat geamurile si o usa de intrare de la QFort la un curs euro mai mic si 25% reducere.
Chiar nu am de ce sa ma plang, au fost foarte ok de la stadiul de discutii pana cand au venit sa le monteze. Ramane sa vad cum se comporta in timp.
Eu tocmai am facut contract cu ei… Doamne-ajuta! Valoarea contractului e de 14200 lei. Initial era de 12000… Ramane de vazut calitatea mult laudata de agent a materialului si a montajului.
Salut;va spun eu puneti-va Q-FORT;sunt cele mai bune iar din punct de vedere calitate pret nici nu se pune problema;eu am luat pt o casa intrega;cel mai bine merge ca si servire pct-ul de lucru de pe b-dul metalurgiei la parterul unui bloc scrie mare Q-Fort,feronerie VEKA;geamuri TRIPLE stas,pline cu argon.Ce sa mai,dupa 2 saptamani chiar am fost sunat de un reprezentant zonal sa ma intrebe daca sunt multumit de calitatea serviciilor si a calitatii produselor;peste 100%.Si unde mai pui ca iti dau si o trusa de intretinere a feroneriei si de curatare a ramelor totul din germania.
Nu stiu cum sunt altii dar eu cind caut calitatea trec peste functionarul de la ghiseu fiindca este doar un pion si nu o sa stea el intre mine si calitate,chiar daca asta va supara puteti sa faceti la ei pe site un memoriu legat de acest lucru.
Bafta si alegei calitatea inainte de toate.
atentie la montatori. sunt plini de neajunsuri. cu doar o cana cu apa rece iti monteaza exemplar de la A la Z.
ei au doua satisfactii la firma asta
sa vada satisfactia clientului la sfarsit “atentia” cat e de consistenta
si sa nu-l vada nici macar la fata pe Lungu
Daca ar sti Cherciu cati “destepti” are in ograda si care sunt platiti ca sa-i futa banii ar capia.
Uni dau impresia ca sunt platiti de concurenta in cadrul acestei societati.
Mi-e dor de R.A.Z.-urile de odinioara.
Nu va agitati…
mda…..
Sa vedem ce inteleg eu.. va puneti sau nu va puneti “termopane” dupa tanti ce le vinde.. sau dupa reclama de la tv.. WOW incredibil
deci nu ne mai uitam la calitate la nimic, ne uitam doar la tanti care le vinde.. stai acasa mai bine cautati niste tanti pe site-uri care iti plac si gata
eu mi-am pus de la qfort toata casa si sunt multumit
reclama e cea mai tare din urmatorul punct de vedere.. chiar daca iti place chiar daca nu.. ti-a ramas in minte?
@Paul: la cum ai reactionat pot sa pun pariu ca departamentul de marketing de la Qfort iti este recunoscator. Bineinteles ca m-am uitat mai intai la calitate, la brandurile cu care lucreaza fiecare, dar pentru asta nu era nevoie musai sa ma deplasez la punctul de vanzare. Dar pentru comanda, da. Faptul ca un vanzator nu stie sa isi trateze clientul cum trebuie il face pe acesta sa plece la alt furnizor. Si atunci care e smecheria? Mai functioneaza reclama? Nu. Pentru ca intotdeauna, ca reclama sa vanda trebuie ca de partea cealalta a tejghelei sa fie si un functionar amabil.