Vă spusei că ne-am hotărât să mergem la picnic/grătar. Vineri nu găsisem locaţia încă. La cât de invadate sunt împrejurimile Bucureştiului de tot felul de subspecii ale rasei umane şi degrabă dezlănţătuitoare de decibeli cocoţaţi pe maşină şi dansuri din buric la micu’ gol, m-am ferit ca de dracu’ de tot ce înseamnă pădure la Cernica, Băneasa, Snagov, Pustnicu şi chiar Călugăreni.
Am întrebat în dreapta şi-n stânga şi nu am aflat nimic. Am căutat pe forumuri de călătorii şi maşini. Nicio sugestie mai acătării. Aşa că, odată ajunsă răbdarea mea la limita de a da pe dinafară, m-am hotărât: mergem unde ne duce harta. Nu ştiu cum naiba cade pe mine măgăreaţa să stabilesc pentru tot familionul locuri de grătar, de vacanţă prin Europa, de vacanţă prin ţară etc etc
Într-o zi cred că am sa-mi deschid o agenţie de turism. Poate ies şi niscaiva bani din hobby-ul ăsta de a găsi trasee prin toate coclaurile ţării:P
Se face duminică dimineaţa. Aflăm şi numărul final de persoane dispuse să evadeze în necunoscut, oriunde ar fi el numai afară din prăfuitul de Bucureşti să fie. Urma să fim 6 , cu tot cu soacră (să trăiţi!)
Câte 3 în fiecare maşină.
Maşinile, amândouă de clasă mică/medie (nu prea am ştiut niciodată care e diferenţa între ele:P). Amănuntul contează foarte mult, mai ales când mergi pe drumuri total necunoscute şi eşti la mâna GPS-ului şi a hărţii.
Plecăm către autostrada soarelui cu gândul să ieşim pe la Lehliu, să o luăm apoi către Valea Argovei şi apoi către Iezeru’ Mostiştea. Ca întotdeauna însă, calculele de acasă nu se prea potrivesc cu cele de la piaţă. La intrarea pe autostradă, un panou de semnalizare ne anunţa că este accident la km 46. Până la ieşirea de la Lehliu erau vreo 50 km. Gândindu-ne că e posibil să stăm o oră ca să ieşim de pe autostradă acolo unde ne programasem, ne hotărâm să o luăm către Fundulea şi apoi pe DJ303. Greşit! Da’ aveam să ne dăm seama abia mai încolo când ochii celor doi şoferi stăteau care mai de care mai lipit de botul maşinii din dotare.
După vreo 20 şi ceva de kilometri de autostradă parcursă “la pas” cu vreo 110 km/h, intrăm în Fundulea şi o luăm pe lângă calea ferată şi paralel cu autostrada. Minunatul drum judeţean este atât de decopertat încât trebuie nu doar să fii expert în slalom pe patru roţi da’ să ai şi nervii destul de tari şi bani suficienţi în portofel pentru următoarea revizie.
Am mers în medie cu 10-20 de km/h. Voiam să ajungem la Sultana, către Mânăstirea, acolo unde este şi Casa Memorială Alexandru Sahia. Am rămas cu dorinţa. Că drumul nu ne-a ajutat. După vreo 15-20 km făcuţi cu inima în gât şi ochii în faţa farurilor, am ajuns într-un sat care cred că este Măgureni. În capătul lui, drumul se bifurcă şi ai de ales să îl iei pe cel din stânga care duce către un cimitir şi care pare a fi bătut de maşini deşi e de pământ iar pe hartă figurează ca drum judeţean
(ce glumă bună!) sau pe cel din dreapta care merge direct prin iarbă către un lac.
După o cercetare amănunţită a terenului şi câteva întrebări puse localnicilor am ales drumul de iarbă. Am mers cătinel pe lângă lac care, apropos, e plin cu peşte – un ditai şalăul zăcea mort în drum şi mi-e greu să cred că fusese adus acolo de la magazinul alimentar:). Am poposit undeva pe malul lui, aproape de două sălcii, două vaci şi ceva mai departe de doi cai
După ritualul cuvenit cu fum şi miros de carne friptă care a atras la “popotă” cel mai răpciugos câine pe care l-am văzut vreodată, am reuşit să încropim de o masă şi apoi de un lenevit la umbră în simfonia greierilor.
Aşa de linişte era, încât la un moment dat a venit şi o barză să ne viziteze
, şi ea în căutare de niscaiva pui de baltă.
Leneveala s-a terminat pe la 3 jumate când ne-am trezit din reverie şi am realizat că trebuie să ne întoarcem, din nefericire pe acelaşi drum:( Ne-am luat la revedere de la văcuţa cea simpatică care stătuse de pază la maşini şi am luat-o cătinel către Bucureşci. La viteza cu care mergeam, chiar şi greierii se simţeau în siguranţă la noi pe parbriz.
Mâine începe o nouă săptămână de muncă iar până la următoarea evadare AMR fix două săptămâni
Pai data viitoare sa faci asa: sa ajungi in Fundulea; de la intersectia cu drumul care vine dinspre autostrada sa o iei spre Calareti (i.e. inspre Est, i.e. dreapta), cand ajungi la satul Calareti s-o cotesti dreapta spre Sarulesti Gara, si vei ajunge in Sarulesti fara a mai trece pe drumul ala rupt si bombardat.
Drumul este semnificativ mai bun. E de ajuns sa intrebi in Fundulea (;)).
De acolo ai de ales intre mai multe locuri de campat, insa mai toate sunt in plin soare. Dintr-un motiv care imi scapa lacurile nu au copaci langa ele. In plus mare atentie cu zmeii din zona, proprietarii de lacuri (sau concesionarii, in fine), care trag si cu pusca daca e nevoie.
Din pacate locuri frumoase, calme si cu umbra langa Bucuresti nu prea exista. Ori sunt murdarite de mii de manelisti, ori sunt pline de pescari (si cu plata), ori sunt in plin soare.
Alternativa este sa-ti iei un teren tu insati in zona aia, eftin cat se poate, sa pui niscai copaci si gata ceaiul
@zvoner: Da. Asta cu terenul rulz. daca ai chef de investitii din-astea. Am vazut acolo un viloi singurel pe marginea lacului. Cu iesire drept in lac si am fost un picut cam invidioasa
Merci pentru sfaturi.
Colegii mei de munca si cu mine (in total vreo 14 oameni) vrem sa organizam un picnic. Ca si tine acum sunt intr-o cautare de locuri de mers, care sa nu fie foarte galagioase, sa fie cu umbra si cu soare, sa fie cumva pe placul tuturor. Sunt convinsa ca nu ne dorim multi oameni si galagie infernala de la muzicutza cu care se delecteaza oamenii (ca doar avem si noi masini…:)))))….
Ce voiam sa te intreb este daca intre timp ai reusit sa gasesti un loc pe langa Bucuresti, nu foarte departe, si nu foarte greu de atins….soferii nu sunt dintre cei mai experimentati sau cunoscatori de Bucuresti si imprejurimi… nu tinem neaparat sa facem gratar (putem adopta metoda americana cu salatzele, sandwich-uri, etc.); adica ne-am multumi cu un loc frumos si linistit. Promitem sa ne comportam frumos cu locul si sa il lasam asa cum l-am gasit…Crezi ca poti sa ma ajuti?
Noi am luat-o pe autostrada soarelui si am iesit pe la fundulea dar pentru ca era accident pana in lehliu si ne-am temut de aglomeratie. Stiu de la un prieten ca pe Valea Argovei e frumos dar nu prea sunt copaci ca e Baragan.
In rest poti incerca pe langa padurile dinspre nordul Capitalei (dincolo de Balotesti). Cu cat mai departe de oras cu atat mai multe sanse sa fie mai putine masini.
Noi am mai fost anul trecut pe la lacul de langa manastirea Caldarusani. E ok si acolo desi e mai multa lume decat am intalnit la picnicul cu vaca:) cred ca trebuie doar sa iesi din bucuresti si sa vrei sa descoperi locuri. ar ajuta insa si un gps. ca sa te si poti intoarce:)