Cea mai tare chestie este să stai în Bucureşti de sărbători, oricare ar fi ele
Unii ar zice că sunt masochistă da’ nu-i chiar aşa. Zău! Nu zic că nu mi-ar plăcea să o şterg şi eu către mare, munte sau alte zări. Nimic nu se compară însă cu un Bucureşti liber.
Plecarăm săptămâna trecută către Moldova sâmbătă dimineaţă. Din păcate nu la 6.30 cum ne propusesem ci pe la 8. Ne aşteptam să fie aglomerat deşi drumul (e85 parcă) e absolut ok. Pe la Coşereni însă super coadă la trecerea peste un nenorocit de pod care e în lucru de la inundaţiile de acu’ vreo 2-3 ani. Am stat 25 de minute ca să parcurgem vreo 3-4 kilometri. După coada cu pricina, accident, că deh, oamenii dacă nu aleargă cu 100 şi ceva bară la bară nu simt adrenalina urcând în trup. În rest, până la destinaţie, super aglomerat, cum nici de Crăciun nu am văzut. Atunci oricum am plecat cu vreo 2 zile mai devreme ca să scăpăm de calvar.
Întoarcerea am programat-o pentru a treia zi de Paşte, marţea, când se presupune că aceia care ar fi trebuit să ajungă la muncă plecaseră cu o zi înainte iar cei cu concediu prelungit urmau să o ia către Bucureşti mai târziu. Drum ok. În acelaşi punct nevralgic al itinerariului nostru, două accidente de data asta. Un Logan proaspăt intrat în fundul unui Nissan şi o altă maşină care tocmai era urcată pe platformă (nu am reuşit să disting marca pentru că era prea boţită). Oamenii scăpaseră şi mâncau seminţe pe marginea şanţului (cred că ăsta devine în curând sport naţional).
Bun, dar să revin. Miercuri, prima zi de serviciu de după Paşte. Dimineaţa am făcut 20 de minute cu maşina, ca sâmbăta sau duminica. Seara cred că mai puţin. Bine, călcând puţin Corsuţa pe codiţă cu riscul unor amenzi (nu m-am putut abţine, era aşa de liber!!!). Joi, prinţul consort lucrează căci la ei 1 mai se sărbătoreşte prin muncă în fiecare an:) Tot 20 de minute şi la dus şi la întors.
Astăzi, idem. Nu ţin minte de când nu am mai prins pe verde stopul de la ieşirea din pasajul Mărăşeşti către Budapesta.
Cred că dacă voiam să mă fâţâi prin tot Bucureştiul zilele astea aş fi nimerit momentul ideal. Aşa am păţit şi de summit. Nu vreau să îmi închipui cum va fi luni, mai ales dacă va ploua şi se vor strica nişte semafoare din centru.
Aşa că, vorba lu’ Tetelu: “aj vrea” … să dea statul cât mai multe zile libere în care eu să vin la serviciu într-un trafic normal.