Coşmaruri tehnologice (part 1)

De două zile simt că trăiesc într-un coşmar. Şi nu unul oarecare ci de soi, adică tehnologic. În coşmarul ăsta se face că mă trezesc eu într-o zi de week-end dimineaţă şi îmi tună prin cap ideea să îmi iau GPS atunci, pe moment. Fac un scurt calcul bugetar ca să văz dacă mă încadrez în banii de pe card şi dacă mai au loc pe el şi alte cheltuieli, intru pe Internet, iau modelul de care spuneam mai jos, plătesc frumos şi gata, aştept să vină.

Şi fiindcă era pe stoc, emagu’ mişcă repede biţişorii de pe la departamentul de livrări şi vine GPSu’ cel nou şi frumuşel chiar luni. Adicătelea ieri. Şi începe primul “coşmar”. Butonează iubitul meu consort şi-mi dă pe mess: nu merge. Eu, cu adrenalina în creştere, întreb: cum adică nu merge? El: Păi nu merge pentru că nu vede satelitu’ şi zice că sunt la Budapesta. Hmmm…Interesant.

Scena n-1, actul 1. Mergem acasă. Afară plouă cu bulbuci. Tiptil tiptil ne refugiem din cutia de tablă în cutiuţa de chibrituri cu pereţi şi uşă metalică şi începem. Scos GPSu’ din cutie, băgat la încărcat. Butonat. Totul mergea strună în afară de satelit. Ioana (fata din GPS) tot spunea: conexiune GPS întreruptă (sau dezactivată, ceva de genu’ ăsta). WTF? Ok.

Scena n-1, actul 2. După vreo 2-3 ore, timp în care nici la ştirile de la Observator nu m-am uitat, ceea ce e grav, eu personal fiind aproape dependentă de jurnalele de ştiri (nu comentez aici calitatea lor :D), concluzionăm împreună: mâine la prima oră sunăm la emag să ne lămurească de ce produsul nou-nouţ, abia scos din cutie nu merge. Ţin să menţionez pentru cei care s-au luat deja cu mâinile de burtă: şi eu şi consortul suntem nişte oameni care avem tangenţe cu tehnica şi tehnologia, IT-ul etc. Acum vă dau voie să râdeţi

Scena n, actul 1. Se face dimineaţă. Astăzi. Omu’ care ştie că tocmai a aruncat pe fereastră vreo 1100 de roni se dă jos din pat mai cu griji. Şi ia din nou la butonat device-ul. Poate astăzi vede satelitu’ O fi avut toane. Ete na. N-ai să vezi. Nu merge. Bine, zic. Îl ducem la service.

Plecăm spre serviciu. În maşină răcoare, afară pouă torenţial. Zic: da’ ce ar fi dacă înainte să mergem la magazin cu el (noroc cu showroomul lui emag) sun un prieten mai deştept?

Scena n, actul 2. Alo, salut! Ştiu ca esti în trafic da’ spune-mi şi mie o chestie: de ce un aparat GPS nu prinde semnal de la sateliţi când nu prinde? O fi de la ploaie, zic eu. El: Păi, s-ar putea să mai piardă câte un pic da’ nu detot. Eu: ok, al meu e scos din cutie, nou-nouţ şi nu prinde nimic. În rest merge ca uns. El: Auzi, da’ tu unde l-ai verificat? Eu: păi la birou şi acasă. El: Păi, nu cred ca merge din casă. Mai bine încearcă din maşină, de la geam.

Final: Parcat maşina în faţa firmei, scos cutia cu GPSu’ ce stătea să fie trimis la service şi pornit. Apropiat de parbriz. Surpiză. Iaca şi satelitu’. Al naibii, nu se vede cu GPSu’ meu decât dacă se uită ochi în ochi.

Când mă uit la soacră-mea că se dă pe YM  cu webcam-ul de mă face tot timpul să mă gândesc la Madame Multemedia lu’ Altex, îmi vine să intru în pământ de ruşine. Cum naiba să nu ne dăm noi seama, doi oameni la curent cu tehnologiile veacului ăsta, că tehnologia GPS e aşa de slabă de nu se vede aparatu’  cu satelitu’ din casă? (va urma)